Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Sabia Duhului

Sabia Duhului

Sabia Duhului

Cuvântul lui Dumnezeu are multe asemănări în Biblie.
Între acestea este şi asemănarea cu sabia.
Dumnezeiescul Apostol Pavel, voind să arate puterea cuvântului biblic, l-a asemănat cu o sabie ascuţită.
„Viu este Cuvântul lui Dumnezeu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri.”
Minunată asemănare!
Cu adevărat, Cuvântul lui Dumnezeu este o sabie ascuţită foarte, iar sabia aceasta are două tăişuri.
Întâi, ea taie fără cruţare în păcate.
Sabia cuvântului biblic nu cruţă pe nimeni.
Ea n-a cruţat nici pe aleşii Domnului.
Ea a tăiat fără cruţare şi în păcatele lor.
Cu ce sabie ascuţită a tăiat, spre pildă, proorocul Natan în păcatul lui David!

Dar sabia cuvântului biblic are puterea nu numai de a tăia şi a răni.
Ea are şi celălalt tăiş: puterea de a tămădui.
A tăia în păcate este uşor.
Şi omul are această putere.
Orice om poate lua o „sabie” de mustrare cu care să taie fără cruţare în păcatele de-aproapelui.
Taie şi „sabia” aceasta, dar nu vindecă.
Dimpotrivă, măreşte rana.
Taie rana şi o lasă deschisă.

Am văzut un patron moralizând pe ucenic.
Tăia fără cruţare în greşeala lui, dar în ochii ucenicului se vedea scăpărând ura care cocea în sufletul lui.
„Sabia” patronului tăia fără folos.
Tăia, agravând rana.
De regulă, „morala” care se face acelor vinovaţi este o astfel de „sabie” ce măreşte rana.
Dar sabia cuvântului biblic nu face niciodată aşa.
Ea nu taie niciodată numai cu un tăiş.
Ea taie totdeauna cu ambele tăişuri.
Cu unul răneşte, cu celălalt vindecă.
„Eu rănesc şi Eu vindec, zice Domnul” (Osea 6, 1).

Sabia cuvântului biblic este cuţitul doctorului priceput care taie în rană numai atât cât trebuie.
Nici un milimetru mai mult.
Iar după ce taie, îndată leagă rana, turnând peste ea untdelemnul mângâierii şi al tămăduirii.
Rana ce o face sabia cuvântului biblic este o rană binecuvântată.
Din ea ţâşneşte „sângele” lacrimilor, sângele căinţei.
După sabia cu care a tăiat Natan în păcatul lui David, a ţâşnit psalmul 50: cea mai dulce şi binecuvântată rugăciune de căinţă din câte au răsunat şi vor răsuna cândva pe acest pământ.
După sabia cu care Cuvântul lui Dumnezeu taie în inima şi în păcatul nostru, ţâşneşte „sângele” cel cald al lacrimilor de căinţă.

Aici vom spune că şi Oastea Domnului a lucrat cu sabia aceasta.
N-am tăiat numai în păcate şi fărădelegi, ci am picurat şi untdelemnul cel dulce şi tămăduitor.
Predicile noastre cele vechi erau de regulă „moraliste”.
Ele tăiau numai în păcate, dar nu ungeau destul rana.
O! Ce sabie binecuvântată este Cuvântul lui Dumnezeu.
Să o folosim şi noi, ostaşii Domnului.
Mai întâi pentru noi.
Să o lăsăm să taie fără cruţare în păcatele noastre, în gândurile noastre cele rele, în inima noastră cea bolnavă.
Să o lăsăm să ne rănească neîncetat pentru dragostea Domnului, pentru lucrul Lui, pentru de-aproapele nostru.
Să o lăsăm să taie fără cruţare fie şi în cea mai mică bubă de păcat.

În casa unui frate ostaş am văzut pereţii plini de „săbii” ascuţite.
Pe nişte table de hârtie aninau ca nişte săbii cuvinte biblice ca acestea: „Ce va folosi omul de ar dobândi toată lumea, şi îşi va pierde sufletul său?” (Luca 9, 25).
„Cine vrea să fie prieten cu lumea vrăjmaş se face lui Dumnezeu” (Iacov 4, 4).
„Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate afla” (Isaia 55, 6).
„Noi trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni” (Fapte 5, 29).
„Nu puteţi sluji la doi domni”…
„Alegeţi astăzi cui vreţi să-i slujiţi: cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului” (Iosua 24, 15) etc, etc.
Aceste „săgeţi” – zicea ostaşul – sunt mai întâi pentru mine, să mă „taie” de câte ori voi uita legământul meu de ostaş al Domnului.
Şi, pe urmă, ele sunt pentru cei care vor veni în casa mea.
Poate îi va săgeta şi pe ei vreuna dintre aceste „săgeţi”.

Să folosim apoi această „sabie” şi pentru „rănirea” altora.
Să rănim neîncetat cu ea inimile, pentru Domnul.
Oriunde este o inimă bolnavă de păcate să o străpungem cu sabia Cuvântului lui Dumnezeu.

Slăvit să fie Domnul!
În Oastea Domnului se mânuieşte azi cu destulă izbândă sabia cuvântului biblic.
Avem luptători vrednici care poartă cu mare putere „sabia” aceasta.
Când vorbeşte, spre pildă, fratele Oprişan, toată lumea plânge.
În mâna lui, sabia cuvântului totdeauna răneşte inimile şi stropeşte „sânge” de lacrimi.
Mânuită de un credincios, sabia cuvântului totdeauna taie şi lasă urme.

În schimb, poate fi cineva înarmat cu toate ştiinţele – chiar şi cu cele teologice – sabia lui nu răneşte pe nimeni câtă vreme nu e îmbrăcat şi în armătura de la Efeseni, cap. 6.
Oamenii simpli, dar credincioşi, taie în inimi cu sabia cuvântului, de rămâi uimit.

La o adunare culturală a „Astrei”, ţinută într-un sat din jud. Hunedoara, a vorbit poporului un „conferenţiar cultural”.
Era în postul Paştilor şi conferenţiarul a vorbit despre patimile Domnului.
A citit ceva chiar şi din Sf. Scriptură.
Dar „conferinţa” lui n-a încălzit pe nimeni.
Poporul stătea rece.
S-a ridicat însă după el un ostaş al Domnului, un om simplu, şi a citit şi el din Noul Testament despre răstignirea Domnului.
Şi tot poporul a început a plânge. De ce?
Pentru că „sabia” era de data aceasta în mâna unui credincios, în mâna unuia care el însuşi stropise mai întâi cu lacrimi paginile Sf. Scripturi.

Slăvit să fie Domnul!
Oastea Lui a încins cu sabia cuvântului mii de oameni simpli din popor.
Când Oastea îşi va strânge la un loc misionarii laici, lumea va rămâne uimită de felul cum ştiu aceştia mânui sabia cuvântului.
În vreme ce săbiile ruginesc în teaca celor care, după pregătirea şi meseria lor, sunt purtători de sabie – Oastea a înarmat atâţia oameni simpli.

Un caz penibil s-a petrecut într-o adunare de ostaşi.
Unul, care de meseria sa era purtător de sabie, nu putea scoate sabia din teacă.
Nu ştia să caute în Biblie.
Se trudea să afle cartea lui Rut şi n-o putea afla.
Ruginise sabia pentru că n-o mai scosese din teacă de mult, de când era la seminar.

Unul din meritele Oastei e şi acela că ea îndeamnă – sau chiar „sileşte” -, pe cei ce sunt de meserie purtători de sabie, să scoată sabia din teacă.

Să nu uităm însă niciodată un lucru: ca să putem răni cu sabia cuvântului trebuie să fim îmbrăcaţi în toată armătura de la Efeseni, cap. 6.
Numai cine e complet echipat cu această armătură poate face biruinţe cu sabia cuvântului.
O predică fără această armătură, oricât de frumos şi meşteşugit ar fi spusă, nu răneşte inimile.
Dar ce „prăpăd” binecuvântat face sabia cuvântului -spre pildă – în mâna unui preot îmbrăcat în toată armătura lui Dumnezeu de la Efeseni, cap. 6.
Din ce sporeşte cineva în credinţă, în dragoste, în rugăciune şi celelalte „haine” şi „arme” – sabia cuvântului va fi mai „ascuţită” în mâinile lui.
Să nu uităm că cele ce spuneau oamenii despre Domnul Iisus, că: „Niciodată om n-a grăit ca Omul acesta” (Ioan 7, 46), sunt în legătură cu cuvintele Lui: „Cine Mă mustră pe Mine pentru păcate?” (Ioan 8, 46).
Din ce vom trăi o viaţă mai curată şi mai curăţată de păcat – sabia din mâna noastră va fi mai tăietoare.
O! Ce dar mare este sabia cuvântului biblic!

Părintele Iosif Trifa , din cartea „Sabia Duhului”
editura „Oastea Domnului”, Sibiu, 2006

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WhatsApp chat