Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Semnul Crucii

Semnul Crucii

Semnul Crucii

Cum m-a „zidit” lectura de azi din Sf. Scriptură?

„Are și lemnul Crucii un fruct,dar contrar celui din care au gustat strămoșii .Este fructul puterii de înfrânare și de răbdare.” Pr.Prof.Dr. Dumitru Stăniloae

Atunci când rostim cuvântul „Cruce„ mulți dintre noi ne gândim la suferință, o suferință pe care omul nu o poate suporta.Crucea era făcută din lemn, avea dimensiuni mari fiind folosită ca semn de batjocură și tortura făcătorilor de rele. Întradevăr era ceva de disprețuit , de hulit până în clipa când din Sfânta Treime se coboară pe pământ Fiul care va lua asupra Sa întregul păcat pentru a ne curăți prin jertfa Sa pe cruce . Din acel moment Crucea nu mai este semnul umilirii ci este triunful omului, semnul Biruinței prin care se împacă cu Hristos.

El a coborât pe pământ, a luat chip de om, a suferit ca un rob dar a biruit ca un Dumnezeu. Îl vedem în postura de neputință, atunci când se pregătea să-și dea suflarea în mâinile Tatălui „ Și pe la ceasul al noulea Iisus a stigat cu glas mare ”Eloi Eloi Lama Sabahtani” adică „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu pentru ce M-ai părăsit?”( Matei 26,46). Dar nici în acel moment, când crucea era ridicată și ranele cuielor îl dureau, coroana îl apăsa adânc nu uită pentru ce a fost trimis și se roagă pentru cei care l-au răstignit, acuzat și biciuit „Iar Iisus zicea: Părinte iartă-le lor ,că nu știu ce fac„ ( Luca 23,34). Cuvintele de batjocură , închinăciunile hulitoare „ apoi îngenunchiau înaintea Lui, își băteau joc de El și ziceau: Plecăciune Împăratul Iudeilor ( Matei 27,29), nu L-au împiedicat să îl i-a cu Sine în rai pe tâlharul care s-a căit „ Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în rai”( Luca 23-43). De aici reiese că cei care păcătuiesc căindu-se pot avea viață veșnică .

Sfântul Ioan Damaschin spune: „căci prin neascultarea unui om s-au făcut păcătoși cei mulți, tot așa prin ascultarea unuia se vor face drepți cei mulți”. Prin faptele unora, prin exemplul lăsat de ei ne putem înălța la ceruri s-au scufunda în nelegiuiri. În Sfânta Scriptură găsim și exemplul lui Iona prin care Dumnezeu a iertat o întreagă cetate “Scoala-te si du-te in cetatea cea mare a Ninivei si propovaduieste acolo, caci faradelegile lor au ajuns pana in fata Mea!”( Iona 1,2) “Scoală și pornește către cetatea cea mare a Ninivei și vestește-le ceea ce îți voi spune!”Și s-a sculat Iona și a mers în Ninive, după cuvântul Domnului. Și Ninive era cetate mare înaintea lui Dumnezeu; îți trebuia trei zile ca s-o străbați. Și a pătruns Iona în cetate, zicând: “Patruzeci de zile mai sunt, și Ninive va fi distrusă!”( Iona 3,3-4)[…] „ Atunci Dumnezeu a văzut faptele lor cele de pocaință, că s-au întors din căile lor cele rele. Și i-a părut rău Domnului de prezicerile de rău pe care li le facuse și nu le-a implinit.” ( Iona 3,10). Cât de grăitoare sunt în acest sens versurile poetului creștin Traian Dorz „ O om… ce mari răspunderi ai , De tot ce faci pe lume, De tot ce spui în scris s-au grai. De pilda ce la alții o dai, Căci ea mereu spre iad s-au Rai. Pe mulți o să-i îndrume. Arăți o cale, calea ta, În urma ta nu piere. E calea bună sau e rea, Va prăbuși sau va-nălța, Vor merge mulți pe urma ea. Spre Rai sau spre durere.” Fiecare din noi avem o cruce pe pământ, pe care trebuie să o purtăm : Iubește-ți crucea ta și-o poartă, oricât de aspră ţi-ar părea, căci şi cea mai amară soartă odată ţi-o-ndulceşti cu ea. Când se va năpusti furtuna şi nici un scut nu vei avea, cu-ncredere întotdeauna, te-adăposteşti sub crucea ta. Când vor veni prăpăstii multe şi nici un pod nu vei avea, ea peste ele-ţi va fi punte şi-ai să le treci pe crucea ta. …Când vei păşi către cunună Hristos, ieşind ’naintea ta, va spune: „Vino, slugă bună”, şi-n schimbul crucii – ţi-o va da!( Traian Dorz). Așa cum Hristos s-a unit cu crucea și a înălțat-o tot așa și noi purtându-ne crucea noastră , iubind-o , împlinind viața de creștin adevărat să dăruim exemplu de lumină, cărare curată să facem din crucea noastră către Domnul. El a urcat odată drumul Golgotei, pe urmele Lui vom călca și noi împreună cu cei pe care îi aducem la El. Să nu înmuiem Crucea dată a fi purtată pe acest drum , să nu o scluptăm pentru a o face comodă : „Prea grea mi-e povara acum la sfârșit. E drumul prea-ngust șii greu de suit. Zadarnic mă lupt, mă-ndemn, mă grăbesc Căci cerul cu mult mai departe-l zăresc. Ehei, măi creștine,s-aude un gles. Prea mare-I povara, prea multe ai tras. I-a barda aceasta și taie din lemn! Nu fi fără minte, din milă te îndemn .Și –ndată pornește pe cale voios , Cu crucea ușoară urmând pe Hristos. Pe drum se-ntâlnește cu cete de frați, Și-i lasă în urmă sub cruci aplecați. Și astfel, degrabă ,zorind pe poteci, Ajunge la poarta cetății de veci. Dar vai, de la el pân-la poarți e un șanț, Pe care nu-i punte, nici lanț. Și trigă bătrânul de frică pătruns. Dar nimeni nu-l vede săi dea un răspuns. Și strigă bătrânul, pierdut și răpus. Nu-I nimeni la poartă, nu-I nimeni la zid. Deodată, din vale,cu ochii strălucind, Cu crucea pe umeri vin frați și surori. Ei vin cu nădejde, tăcuți, gânditori. Și repede crucea ca punte și-o pun. Ei trec peste punte, pe poartă pătrund, Iar crucea în urmă se pierde la fund. Bătrânul i-a crucea cu a dorului val. Și încearcă s-o pună și el peste mal. Dar vai, crucea-I scurtă! Au toate un rost. Ce bine-ar ajunge de-ar fi cum a fost. Creștinii trec șanțul și intră pe porți .Ce bine-i întreagă crucea s-o porți. Cu Crucea întreagă Iisus către noi, Veni de la Tatăț cu sânge șuvoi. Și acum El din lume ne-așteaptă la fel. Cu crucea întreagă s-ajungem la El.”(Costache Ioanid). La îndemâna oamenilor este lepădarea crucii, căutarea ușorului, însă trebuie să privim la cuvintele mântuitorului care vorbesc de purtarea crucii fără rușine , fără ascunzișuri , trebuie purtată cu lepădare de sine și cu iubirea nespusă până la unirea cu ea și Hristos.

Crucea mai este numită și semnul „Fiului Omului” (Matei 14,30). Este temelia Bisericii, temelia mântuirii, împăcarea omenirii cu Tatăl, deoarece prin ea s-a înfăptuit în chip nevăzut prin jertfa Fiului pe Cruce. În Evrei cap 10, 10 găsim scris: „Întru această voință suntem sfințiți, prin jertfa trupului lui Iisus Hristos, o dată pentru totdeauna.” În continuarea acest capitol ne vorbește despre înfăptuirea Bisericii.

Semnul Sfintei Cruci se folosește în cult, preotul binecuvintează, face rugăciuni cu Sfânta Cruce în mână, ea este protectoare a creștinilor. De la Hristos,care a Sfințit crucea , Apostoli, până în zilele noastre, Crucea este pavăză și armă asupra diavolului. Crucea poate fi privită ca : altar de jertfă „ Har voind a da har oamenilor, mainile pe lemn își întinde și neamurile toate împreună, le cheamă și împărțirea cerurilor o dă tuturor celor ce cu vrednicie și cu credință cântă cântare: Aliluia (Condac2). Privim aici un aspect important, în legea mozaică era „blestemat tot cel spânzurat pe lemn”, de aceea Mântuitorul a ales crucea ca instrument al jertfei Sale, pentru a ridica omenirea din blestemul și înjosirea în care căzuse prin păcat, după cuvântul Apostolului: „ Hristos ne-a răscumpărat din blestemul legii, făcându-se pentru noi blestem, căci scris este: Blestemat este tot cel spânzurat pe lemn” (Galateni3,13) și pentru că Dumnezeu „ le-a ales pe cele nebune ele lumii ca să rușineze pe cei înțelepți și pe cele slabe ale lumii Dumnezeu le-a ales ca le rușineze pe cele tari( 1Cor 1,27).

A cinsti Crucea nu este idolatrie, căci Sfânta Cruce este nedespărțită de Hristos cel răstignit pe ea, împotriva celor care resping cinstirea Crucii, neînțelegând că ea nu mai este element de tortură ci Viață, deoarece pe ea a stat Fiul Tatălui. În Noul Testament, Crucea a devenit altarul de jertfă prin care s-a iertat păcatul întregului popor și mijloc de preamărire a lui Dumnezeu:„ S-a smerit pe Sine , ascultător făcându-se până la moarte , și încă moarte pe Cruce . Pentru aceea și Dumnezeu L-a preaînălțat și I-a dăruit lui nume care este mai presus de orice nume„ (Filipeni 2, 8-9) precum și pecetea lui Dumnezeu asupra celor meniți să scape de la pierzare.„ Și li s-a poruncit să nu vatăme iarba pământului și nici o verdeață și nici un copac, fără numai pe oamenii care nu au pecetea lui Dumnezeu pe frunțile lor.” (Apocalipsa 9,4). Vrednicia de cinstire a Crucii este arătată și în Galateni 6,14 „ Mie, însă să nu-mi fie a mă lăuda numai în Crucea Domnului.”

Privind înspre Cruce ,descoperim și crucea suferințelor : „Râurile cugetelor celor de rea-credință s-au oprit, fiind pironit pe lemn Tu, Hristoase; căci, cu adevărat, nu se pricep cum și cruce ai suferit și de stricăciune ai scăpat, iar noi, Învierea slăvind-o, cântăm : Bucură-te, pierderea nebunilor în stele cititori; Bucură-te că arăți Învierea lui Hristos, Bucură-te că pătimirile Lui le înnoești.” Prin cruce se înțelege suferințele pe care omul trebuie să le treacă în viața de pe pământ pentru mântuire. „Atunci a zis Iisus ucenicilor săi: dacă voiește cineva să vină după mine, să se lepede de sine, să-și i-a crucea și să-mi urmeze Mie” (Matei 16,24). Așa cum aminteam mai sus Hristos vorbește clar de purtarea crucii fără rușine, aceasta este condiția mântuirii dată de Mântuitorul nouă, să pășim pe drumul pășit de El. Cu bucurie să răspândim exemplul trăirii în Hristos, ținând în viața noastră viu îndemnul spus de Domnul Iisus: „cine se va rușina de mine și Eu mă voi rușina de el ”, așadar să iubim Crucea și prin purtarea ei să devenim: putere în suferință, nădejde în disperare, mustrare pentru păcat, lumină pentru cei din întuneric.

Pentru om și mai ales pentru firea omenească trecerea de ispite și greutăți aduce cele mai multe suferințe , nu suferințe trupești ci suferințe sufletești care îngreunează trăirea sub crucea vieții. Sfântul Marcul Ascetul ne sfătuiește „ să ducem lui Hristos ca jerftă toate gândurile noastre, din prima clipă a apariției lor cât timp nu sunt amestecate cu ceva rău în ele. Numai așa le păstrăm curate.” Părintele Dumitru Stăniloe adoptă aceeași idee, nu ca să împlinim mai mult decât suntem datori ci pentru a ne împlini mai conștiincios datoria. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune „nu pentru păcat vom fi pedepsiți ci pentru că nu am făcut pocăință.” Încercarea de a propiere a omului de Dumnezeu aduce întâi amarul, suferința, neputința în purtarea Crucii, dar mai apoi apare dulceața și lumina ce duce la sfârșitul plăcut lui Dumnezeu. Sfântul Grigorie Sinaitul ne încurajează prin cuvintele „ susținătorul și purtătorul de grijă al tuturor, prin Fiul în Duhul Sfânt ” Dumnezeu ne este alături la fiecare pas din viață. De aceea omul credincios are putere de a birui în semnul Sfintei Cruci, ea fiind însoțită de puterea Fiului și grija de pogorâre de ajutor a Duhului Sfânt. Prin iubire nemărginită Dumnezeu ne iartă de fiecare dată „ Dumnezeu nu obosește iertând” și ne ajută pentru a fi împreună cu El pe veci.

O ultimă privire către cruce ne arată purtarea crucii la omul credincios. Lemnul cel de Dumnezeu dăruit privindu-l toți, la acoperământul lui acum să alergăm, și ca pe o armă ținându-l, printr-însul să biruim taberele vrăjmașilor și, pipăind pe Cel nepipăit, cu bucurie să cântăm Lui: Aliluia!(Condacu 5).

Încă de la Sfântul Botez, suntem pecetluiți cu semnul Sfintei Cruci prin care avem biruință asupra vrăjmașilor. Singurul sprijin și singura armă a creștinului este puterea Sfintei Cruci „Doamne armă supra Diavolului Crucea Ta o ai dat nouă”, apoi rugăciunea „Să se scoale Dumnezeu, și să se risipească vrăjmașii Lui, și să fugă de la față Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară cum piere fumul, cum se topește ceară de față focului, așa să piară demonii de la față celor ce-L iubesc pe Dumnezeu și se însemnează cu semnul Crucii, zicând: Bucură-te, preacinstita și de viață făcătoare Crucea Domnului, care gonești demonii cu puterea Celui ce S-a răstignit pe ține, a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care S-a pogorât la iad, și a călcat puterea diavolului, și te-a dăruit nouă pe ține, cinstită Crucea Să, spre izgonirea a tot vrăjmașul.O, preacinstita și de viață făcătoare Crucea Domnului, ajută-mi mie cu Sfântă Fecioară Născătoare de Dumnezeu și cu toți Sfinții, în veci. Amin. ” Prin însemnarea credincioșilor cu Sfânta Cruce când preotul binecuvintează cu mana sau miruiește se pune asupra noastră ajutorul Crucii în biruința răului.

În Vechiul Testament a fost închipuită de lovirea Mării Roșii de către Moise cu toiagul „Domnul are să lupte pentru voi, iar voi să fiți liniștiți. Atunci a zis Domnul către Moise „ iar tu ridică-ți toiagul și-ți întinde mâinile asupra mării și o desparte” (Exod 14,16). Când umila noastră rugăciune se ridică din valurile vieții către Dumnezeu , El trimite către noi ajutor .Ceea ce Dumnezeu vrea de la noi este să-I cerem ajutor, și să trăim împreună cu El, lacrimile noastre sunt răsplătite și pocăința încununată. Să ne plângem păcatele , Sfinții Părinți ne spun că „diavolul întunecă mintea omului fâcând păcatul foarte mic, aproape nesemnificativ, dar apoi tot diavolul îi arată gravitatea, numai că întunecimea nu-I pemite făptașului să vadă acest lucru.” Noi nu trebuie să cădem din dragostea lui Dumnezeu care ni se dăruiește fără limită, și pentru a fi palpabilă și accesibilă Hristos ne dăruiește instrumente pentru a ajunge la El. Rugăciunea sinceră este cheia ce duce la biruință, când vine greul trebuie să vină în gând și rugăciunea „ îngrădește-mă,acoperă-mă și mă păzește Domane cu puterea cinstitei și de viață purtătoarei Crucii Tale, depărtând de la mine tot răul .Amin( Rugăciune a Sf Cruci).

În Apocalipsă mai este numită și „pomul vieții„ însă roadele acestui pom, nu sunt asemeni celor dinainte „ci e fructul puterii de înfrânare și de răbdare”. „Satana nu se sperie de hotărârile noastre contra păcatelor, dar tremură și fuge îngrozit când îngenunchem cu hotărârile noastre sub brațele Crucii Mântuitorului și le sigilăm cu Scump Sângele Lui […] de aceea „lasă-te atras la picioarele crucii, căci Crucea leagă cerul de pământ și pe om cu Dumnezeu. Prin ea trăim, prin ea vorbim, prin ea biruim […] Crucea nu este altceva decât brațele Domnului deschise pentru orice păcătos care îsetoșează după mântuirea sufletului său. Ce dar mare este pentru noi Crucea! Brațele Crucii, Brațele Domnului stau întotdeauna deschise pentru primirea și iertarea noastră. (Pr Iosif Trifa).

Sfânta Tradiție ne dă mărturie despre cinstirea Sfintei Cruci începând din epoca apostolică și cinstirea ei continuă până astăzi. Sfânta Cruce este așezată la temelia Bisericii, iar Biserica la temelia vieții, de aceea trebuie să avem grijă de temelia vieții noastre, pe ce clădim durerile , obstacolele și grijile pentru a le putea trece. Cui încredințăm clipele petrecute aici pe pământ și cum ne ducem crucea, este important să căutăm curăția, iubirea și smerenia. Să dăruim ca exemplu semenilor purtarea crucii noastre cu demnitate, prin noi ei să poată vedea măreția lucrării Dumnezeiesti. Să ne iubim crucea să o purtăm pentru că Hristos ne va dărui cununa în schimbul ei. „când vei păși, către cunună, Hristos, ieșind naintea ta, va spune : „Vino slugă bună și-n schimbul crucii- ți-o va da!”

Tudosanu Ancuta

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WhatsApp chat