…bucuria ivită în duhul umilit şi inima zdrobită

Doamne şi stăpânul vieții mele,
pacea şi bucuria,
puterea şi nădejdea mea cea tare…
La ultima Ta Uşă,
Milă sfântă nesfârşită,
a mea inimă îndrăzneşte-n ceas de seară a bate-n taină,
cu licărul credinței rămas,
cu stropul dragostei dorit…
„O, cum să pot să’Ți cânt mai cu iubire,
ce mir să pun în glasul meu smerit…?”

În mine nimic nu e bun,
fără Tine şi harul Tău sunt ca o frunză desprinsă de pe ram.
Şi sufletul meu cel prea temător stie aceasta atât de bine…
Ajută-mi Mântuitor preaiubit
să port cu nădejde neclintită crucea neputințelor mele!

Fă, Doamne,
mai curând împlinite,
toate după câte inima-mi demult suspină!

(Anonim)