Oastea Domnului

Suferiţi batjocuri şi prigoane!

Dacă vă batjocoreşte lumea, nu vă tulburaţi şi nu vă miraţi; viaţa de aici nu e de odihnă, ci de luptă.

Ar fi rău dacă lumea v-ar vorbi de bine. Asta ar însemna că trăiţi în deprinderile şi pof­tele ei.

Ce împărtăşire poate avea lu­mina cu întunericul? Lauda fiilor veacului vă poate primej­dui. Prin această laudă, creşte­rea vieţii voastre duhovniceşti poate fi stânjenită, iar râvna sluj­bei voastre, împuţinată.

Ceea ce e din lume e fugarnic şi fără temei. A te încrede în fiii veacului înseamnă a zidi pe nestatornicia nisipului mânat de vânturi în toate părţile. Azi te slăvesc, mâine te strivesc.

Cu ce alai nu M-au întâmpi­nat pe Mine în Ierusalim!… Iar după trei zile, când simţiră că Eu sunt împotriva vieţii lor în­tinate, uitară că strigaseră „Osana!” şi începură să strige „Răstigneşte-L!”

Chiar dacă se ridică împo­triva voastră fraţi în credinţă, pentru că nu vă înţeleg şi vă pri­cinuiesc astfel mâhnire, fiţi-le re­cunos­cători.­

Amintiţi-vă că Dumnezeu cu toate duhurile Lui cereşti, cu în­gerii şi cu sfinţii sunt alături de voi şi vă ajută să vă împliniţi slujba voastră în duhul dreptăţii şi al credincioşiei, insuflaţi fiind statornic de Sfântul Duh.

Nu pierdeţi curajul!

Vine vremea când toate ho­tărârile voastre sfinte şi toată osârdia iubirii voastre se vor vădi lumii. Voi v-aţi făcut vred­nici de slava cea veşnică prin trudele voastre şi prin râvna iubirii voastre slujitoare.

Ca să mântuiesc lumea, Eu a trebuit să Mă lepăd de toate şi să fiu părăsit de toţi – înainte de a câştiga biruinţa deplină. Vă miraţi că vă părăseşte lu­mea? N-a părăsit ea pe Însuşi Preabunul Dumnezeu? Fără a­ceste necazuri şi mâhniri nu pu­teţi ajunge fii adevăraţi ai Tată­lui vostru Care este în ceruri.

Să nu vă înşelaţi cu închipu­irea că oamenii care trăiesc în huzur şi au de toate sunt închi­nători adevăraţi ai lui Dumne­zeu. Dimpotrivă.

Ei sunt în chipul acelor oi care ani de-a rândul găsesc pă­şuni bogate în locuri mai depăr­tate, răzleţite de turmă, de stână şi de păstori; însă ele sunt în primejdia de-a fi răpite şi sfâ­şiate de fiare. Într-o bună dimi­neaţă, fiarele sălbatice vor şi face ospăţ cu ele. Şi atunci ce folos de păşunea lor cea bogată?

Dar oile cele care rămân pe lângă stână şi lângă păstorul lor, chiar dacă sunt mai firave, sunt la adăpost de orice primej­die şi liniştite, pentru că le pă­zeşte un păstor care veghează.

Aşa e de multe ori în lumea aceasta cu cei necredincioşi şi cu cei credincioşi.

Sadhou Sundar Singh
din ”La picioarele Stăpânului meu”, Ediţia a IV-a
Traducere de prof. dr. Gr. Cristescu şi Preot Iosif Trifa
Editura «Oastea Domnului», Sibiu, 2010

Lasă un răspuns