Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Sunt vremuri mai puţin obişnuite, neobişnuite, când avem nevoie de un har neobişnuit.

Sunt vremuri mai puţin obişnuite, neobişnuite, când avem nevoie de un har neobişnuit.

Sunt vremuri mai puţin obişnuite, neobişnuite, când avem nevoie de un har neobişnuit.

 Aşa, dragii mei, prin cunoaşterea Lui, harul se va înmulţi în viaţa noastră. Şi, aşa cum am spus şi cum fiecare cunoaştem lucrul acesta, sunt împrejurări în care avem nevoie de mai mult har decât harul obişnuit de care avem nevoie în zile obişnuite. Sunt vremuri mai puţin obişnuite, neobişnuite, când avem nevoie de un har neobişnuit.

din vorbirea fratelui Arcadie la nunta de la Suceava – 1977

„Harul şi pacea să vă fie înmulţite.” Iarăşi mă întorc la epistolele Sfântului Pavel din Noul Testament. În toate epistolele, în afară de Epistola către Evrei, Sfântul Pavel, după ce-şi dă numele, ca fraţii să ştie de unde primesc scrisoarea, le spune: „Harul şi pacea…”, „har şi pace…”, „…pacea lui Dumnezeu Tatăl, din partea Domnului Iisus”. Iar în amândouă Epistolele către Timotei, pe lângă „harul şi pacea”, adaugă şi „îndurarea”.

Dragii mei, fără har şi fără pace, noi nu putem să existăm nici ca creştini, nici ca Lucrare, în general, nici ca Oaste vie şi luptătoare. Fără har şi fără pace, nu putem.

Prin har am fost aduşi în această stare. „Prin har suntem mântuiţi”, spune Sfântul Apostol Pavel. Şi acesta este harul lui Dumnezeu. Har, pentru că L-a trimis pe Domnul Iisus, pe Fiul Său, Care a ridicat păcatele noastre, le-a ispăşit purtându-le pe Trupul Său, pe lemnul Crucii. Şi prin har am primit iertarea, prin har este întoarcerea noastră, prin har S-a coborât Hristos la noi, prin har am fost aduşi la El; dar şi viaţa noastră de credinţă, până la sfârşitul vieţii noastre, până la trecerea noastră din viaţă, până la venirea Domnului Iisus, tot prin har va fi. Apostol Pavel spune: „Har şi pace înaintea lui Dumnezeu!”.

Însă Sfântul Pavel condiţionează înmulţirea harului de un lucru. El condiţionează înmulţirea şi primirea harului de cunoaşterea lui Iisus Hristos, de cunoaşterea lui Dumnezeu.

Ce minunat este sufletul care are har şi care are pace!

Dar ce triste sunt feţele fraţilor şi adunările care nu au nici har şi care nu au nici pace! Uitaţi-vă la toţi cei care predică „Lege”, care predică „porunci”, care predică altceva, ce lipsă de bucurie este în inima lor şi pe faţa lor. De ce? Pentru că n-au pace, n-au bucuria aceasta, nu au harul. Uitaţi-vă la toţi cei tulburaţi, la toţi acei ce nu ştiu nici ce-i drept, nici încotro merg, nici cine i-a trimis, nici unde i-a trimis. Şi atunci care este pricina acestor lucruri, a acestor stări? Este lipsa păcii din viaţa lor. „Har şi pace”…

„Harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu.”

Şi în familie, harul însuşi face lucrarea. Când am trecut printr-o încercare oarecare, înmulţindu-se harul, ce minunat, ce frumos am trecut! Încercarea la început ni se părea atât de grea şi cu neputinţă de trecut, dar ce uşor am trecut-o pentru harul care ne-a fost înmulţit, că el a purtat partea cea mai grea şi cu neputinţă de trecut. Şi nu numai că a purtat partea cea mai grea, dar ne-a purtat şi pe noi şi ne-a trecut cu bine prin această încercare – şi uitaţi că nu mai putem de bucurie! Deci vedeţi lucrarea pe care o fac harul şi pacea în viaţa noastră?

Spun aceste două lucruri, căci fără aceste două lucruri nu este nici biruinţă, nici viaţă, nu este nici înaintare duhovnicească, nu este nimic. Înmulţirea harului în viaţa noastră, înmulţirea harului în Lucrare este condiţionată de cunoaşterea lui Dumnezeu şi cunoaşterea Domnului Iisus.

Şi uitaţi-vă la Părintele Iosif, cât de mult s-a ostenit el. Şi apoi la fratele Traian, cât de mult s-au ostenit ei ca să se înmulţească tot mai mult cunoştinţa de Dumnezeu şi cunoaşterea Domnului Iisus în viaţa poporului nostru. Că, dacă privim la un lucru de care s-au ocupat ei în viaţa lor zbuciumată pe acest pământ, apoi a fost aceasta: să-L facă cunoscut pe Dumnezeu, să-L facă cunoscut pe Hristos. Şi, în măsura în care s-au ostenit, şi această cunoştinţă a lui Dumnezeu a crescut, a crescut cunoştinţa Domnului, fraţii au crescut în harul şi în cunoştinţa Domnului.

Ce biruinţe mari au fost în această Lucrare şi cum a trecut biruitoare prin toate locurile! Dar uitaţi-vă şi la ramurile – ca să spunem aşa – şi la partidele care uneori s-au despărţit, cum au fost pe vremea Părintelui Iosif, când a fost cu statutele… [Cei din] partea cealaltă, pentru că n-au stăruit în cunoaşterea lui Dumnezeu, n-au stăruit în cunoaşterea Domnului Iisus, ei n-au avut har şi n-au avut pace. În încercarea care ne-a lovit şi pe noi, şi pe ei, noi am trecut cu bine, Lucrarea a trecut cu bine, dar ei au căzut şi n-au mai rămas.

Cât de mulţi au fost acei care s-au despărţit de Părintele Iosif, care au ieşit din Oastea Domnului aşa cum au fost la început… Dar unde mai sunt ei? Nu mai sunt. Din ce cauză? Pentru că harul şi pacea nu le-au fost înmulţite. De ce? Pentru că n-au stăruit în cunoaşterea lui Dumnezeu, în cunoaşterea Domnului Iisus. S-au ocupat ei de multe lucruri bune, frumoase, de valoare, dar tocmai de lucrul care trebuia nu s-au ocupat. Şi tocmai aici a fost pierzarea lor. Şi răspunderea pe care o vor avea în faţa lui Dumnezeu şi plata pe care o vor primi nu vor putea să o împartă cu nimeni altcineva. Dar Lucrarea care a rămas statornică, aşa după cum a pornit de la început, ea a biruit. De ce? Pentru că la vremea încercării, harul şi pacea i-au fost înmulţite.

Dragii mei, şi noi am păşit pe urmele Domnului şi am gustat din bunătatea Lui, şi am gustat din dragostea Lui, şi am cunoscut dragostea lui Dumnezeu prin faptul că Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său şi El a murit pentru noi. Să rămânem şi noi la punctul acesta însemnat la vremea încercării, când bat vânturile învăţăturilor rătăcitoare, căci avem nevoie de har, ca să fim scăpaţi. Avem nevoie de pace, care să ne ţină sufletul stabil şi statornic, să nu ni-l tulbure. Şi aceasta o avem şi o vom avea numai prin cunoaşterea Domnului. Cu cât Îl vom cunoaşte mai mult pe Domnul, vom cunoaşte dragostea Lui, vom cere mai mult har şi vom trece biruitori. Şi – când va năvăli şuvoiul stricăciunilor sufleteşti şi trupeşti şi vântul învăţăturilor rătăcitoare şi când va veni vremea să răspundem de nădejdea care este în noi, să dăm socoteală de îndrăzneala noastră, de dragostea noastră pentru Hristos, de alipirea noastră de El – vom avea har. Şi chiar dacă ne va fi zdrobit trupul, noi vom trece biruitori dincolo, în slava Domnului, aşa cum El a trecut biruitor răstignit şi cu moarte, în vuietul şi în ocara lumii. Dar a trecut biruitor.

Aşa, dragii mei, prin cunoaşterea Lui, harul se va înmulţi în viaţa noastră. Şi, aşa cum am spus şi cum fiecare cunoaştem lucrul acesta, sunt împrejurări în care avem nevoie de mai mult har decât harul obişnuit de care avem nevoie în zile obişnuite. Sunt vremuri mai puţin obişnuite, neobişnuite, când avem nevoie de un har neobişnuit.

„Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Sa.” Iată, Cuvântul lui Dumnezeu ne arată calea. Şi spune că El ne-a dat, ne-a dăruit, adică nu ni s-a dat contra unui preţ, ci ni s-a dăruit. Darul niciodată nu este cu plată. Darul este dar. Aşa cum mântuirea este un dar şi ni s-a dat, tot aşa şi dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa, adică tot ce trebuie ca noi să fim la înălţimea numelui nostru, a chemării noastre, la înălţimea Evangheliei, la înălţimea lui Dumnezeu. Ne-a dăruit toate acestea şi ni le va dărui tot prin cunoaşterea Domnului. Deci, iată, singura cale prin care primim această putere, această lumină, această înţelepciune, această voinţă, această înfăptuire şi prin care ele rămân în noi este tot cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Şi, vedeţi, iarăşi mă întorc la început (pentru că niciodată nu trebuie să o rupem cu trecutul; nici cu trecutul familiei noastre, ruşinându-ne de el… Sunt copii care, atunci când ajung şi ei să aibă slujba lor, să aibă salariul lor, nu mai ştiu de părinţi, ba chiar se ruşinează de ei. Uneori îi ocolesc şi se leapădă de ei în faţa prietenilor lor). Aşa, dragii mei, şi în credinţă, [ne amintim de] Părintele Iosif şi de cei ce au urmat după el statornici în Lucrarea lui Dumnezeu; căci, într-a­devăr, au fost mulţi care au fost după el, dar noi privim doar la aceia care şi-au sfârşit viaţa aşa, pentru că aşa suntem îndemnaţi de Cuvântul lui Dumnezeu: „Uitaţi-vă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa”. Nu numai începutul frumos, nu numai mersul frumos până la o vreme, ci cum este sfârşitul [să privim]. Că poate fi un început frumos, un mers frumos până la o vreme, şi sfârşitul să fie departe de ceea ce a fost începutul.

Aşa vedem lupta Părintelui Iosif de a adânci în viaţa poporului nostru cunoştinţa de Dumnezeu, cunoştinţa de Hristos. Şi, în măsura în care această cunoaştere de Hristos s-a făcut în viaţa poporului nostru, ce lucrare uriaşă de trezire s-a făcut în ţara noastră, în Biserica noastră! Cum atâtea suflete pierdute, despre care nimeni nu mai avea nici o nădejde de îndreptare, de care nu se mai ocupa nimeni, iată, prin această Lucrare de vestire a lui Iisus cel Răstignit, au fost ridicate şi aduse la starea aceasta binecuvântată de copii ai lui Dumnezeu.

Şi toate aceste lucrări s-au făcut prin cunoaşterea Domnului. Căci puterea aceasta care l-a ridicat pe păcătos, duhul care a intrat în acela care a fost înviat, lucrurile cele noi care au venit în viaţa celui înviat din nou, toate au venit prin Hristos, prin cunoaşterea Lui. După cum s-a spus: „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia”. Adică de noi, ca şi creştini, ca şi credincioşi, ca şi copii ai lui Dumnezeu, El S-a îngrijit să nu ducem nici o lipsă de nici un bine, de nici un dar, de nici un har. Chiar de la început şi până la sfârşit, până la intrarea Bisericii în slavă, totul este dat.

Dar este dat cum? Pe calea aceasta, prin mijlocul acesta unic, prin cunoaşterea lui Hristos, prin primirea Lui, prin vestirea Lui. La masa Domnului aşa am primit şi aşa am învăţat, aşa am pornit şi aşa trebuie să rămânem: la aflarea şi vestirea lui Iisus cel Răstignit, aici, în sânul Bisericii, în Casa Domnului, unde Domnul Însuşi S-a coborât şi ne-a căutat pe noi, cei pierduţi. Şi El caută încă sufletele pierdute care mai sunt încă de căutat şi de aflat. „Prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.”

Dragii mei, Dumnezeu să ne binecuvânteze – şi să nu mi-o luaţi în nume de rău dacă poate am lungit prea mult vorbirea, dar este nevoie să ni se spună, pentru ca ceea ce spunem să aibă un scop, să nu vorbim numai ca să ocupăm un timp. Să aibă un scop şi vorbirea noastră, pentru că toate lucrurile au un scop, au o ţintă, şi orice cuvânt, şi orice învăţătură, şi orice îndemn trebuie să ţâşnească şi trebuie să ţintească spre un loc bine hotărât şi limpede. Aşa şi gândul acesta care m-a călăuzit în privinţa aceasta, de a rămâne toţi la Hristos, la El, la Jertfa Lui. Şi să adâncim tot mai mult cunoaşterea Lui în viaţa noastră şi în via­ţa adunărilor noastre. Aceasta este singura condiţie prin care noi vom rămâne credincioşi şi ca indivizi, şi ca Lucrare, şi acum, şi în viitor, oricât de mari şi de grele ar fi încercările sau focul prin care va trebui să treacă Lucrarea. Ea va rămâne şi va birui, pentru că Hristos, Capul ei, a fost mort, dar a înviat şi este viu în vecii vecilor. Şi, după cum Capul nu moare, nu moare nici Trupul Său, Lucrarea Sa, care este Oastea Domnului.

Slăvit să fie Domnul!

 

17. „ROB ŞI APOSTOL”
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol. 1

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *