Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home TIMPUL VIEŢII NOASTRE SAU DESPRE VALOAREA LITURGHIEI UNIVERSALE

TIMPUL VIEŢII NOASTRE SAU DESPRE VALOAREA LITURGHIEI UNIVERSALE

TIMPUL VIEŢII NOASTRE SAU DESPRE VALOAREA LITURGHIEI UNIVERSALE

Un mare duhovnic povestea într-o lucrarea sa, o întâmplare deosebită.A venit să se spovedească la el un preot care avea 30 de ani de slujire.Chinuit de necredinţă a început să-i spună: de atăţia ani sunt preot dar nimic din cele pe care le-am citit în vieţile Sfinţilor sau Pateric nu se implineşte în viaţa mea.Părinţii de odinioară s-au învrednicit de revelaţii, de experienţe duhovniceşti, de stări extatice şi alte bucurii negrăite.Şi pentru că el nu cunoscuse nici una din aceste stări deosebite îşi exprima cu strângere de inimă îndoiala chiar cu privire la Trupul şi Sîngele lui Hristos.Îndoiala, rutina, necredinţa îl lovise cumplit.

Duhovnicul i-a dat un răspuns precaut, înţelept şi în acelaşi timp simplu: nu suntem vrednici de aceste daruri – îl întâmpină vocea blândă şi senină a duhovnicului pe preotul zbuciumat. Nu ştim noi de ce Dumnezeu ne ţine departe de ele, poate că aceste stări minunate ar stârni mândria noastră şi am cădea în starea luceferică. Sau poate nu suntem noi capabili de asemenea descoperiri, sau din alte motive pe care numai Dumnezeu le ştie, nu ajungem să cunoaştem stările Părinţilor de odinioară.

După trei luni de la această mărturisire preotul se întoarse la duhovnicul său, palid şi slăbit, părea distrus.Şi începu să povestească cum la prima liturghie după ultima spovedanie avu o experienţă cutremurătoare.În timp ce, curins de plictiseală, indiferenţă şi blazare, luă cădelniţa să tămâieze Sfintele Daruri, a rămas înmărmurit.Cotropit şi anulat de spaimă a văzut aievea Sfântul Potir umplându-se cu bucăţi de Trup şi Sângele scurgându-se afară pe Sfântul Antimis.În faţa acestei vederi a cazut în nesimţire.După o lungă pauză cuprins de transpiraţie şi frică răvăşitoare, abia a reuşit să termine slujba. Multe zile nu s-a mai putut linişti.Cum de a putut săvârşi un timp atât de îndelungat această Taină fără teamă, evlavie şi fior sfînt?Cum de a lăsat îndoiala şi necredinţa să-l ţină într-o stare atît de jalnică?Cum a putut atâţia ani să fie înainte şi după împărtăşire nervos , egoist, plin de răutăţi şi patimi?

La o lună după această revelaţie preotul şi-a dat demisia.Era hotărât să nu mai liturghisească, ci numai să se împărtăşească mai rar şi cu multă pregătire sufletească. (Preluată şi prelucrată din Explicarea dumnezeieştii Liturghii de Stefanos Anagnostopoulos pp 204-205).

Şi ce-i cu această povestire într-o revistă a cărei cititori sunt foarte puţini preoţi, iar cei mai mulţi nu sunt preoţi şi poate nici nu vor fi vreodată?De ce trebuie mediatizat un caz care oricum nu are legătură cu problemele actuale ale tinerilor? Oprindu-ne o clipă şi gândind profund ne-am da seama că drama preotului din povestirea de mai sus este drama celor mai mulţi tineri şi nu numai.

Nu ni s-a binevestit nouă „bogăţia lui Hristos cea de nepătruns”?(Efeseni 3, 8)Nu am fost noi „chemaţi cu chemare sfântă”?Nu am fost chemaţi să fim „pietre vii” spre a aduce „jertfe duhovnicesti”?(I Petru 2,5).Nu am fost chemaţi din nefiinţă la existenţă în „catedrala uriaşă” a acestei lumi?Nu ne-a sfinţit în Taina Mirungerii „Arhiereul cel Mare ” şi nu ne-a pus să aducem liturghie universală pe altarul propriei noastre inimi?BA DA!

Aceste lucruri ni se amintesc aşa de des şi le cunoaştem foarte bine, dar cu toate acestea aşa de des ne vedem pe noi şi pe alţii în starea preotului de mai sus. Mulţi tineri mărturisesc adeseori mai pe faţă, mai în ascuns: Sunt lipsit de motivaţie!Mă simt singur şi inutil!Nu aflu sens vieţii mele!Sunt descurajat, calităţile şi sacrificiul meu le văd şi le apreciază aşa de puţini!Mai are sens să cred şi să lupt pentru triumful şi împlinirea atâtor promisiuni divine?Oare nu cumva acestea sunt rezervate pentru sfinţii din pateric?Oare chiar Dumnzeu este interesat în mod real de mine, de viitorul vremelnic şi destinul meu etern?Oare chiar nu avem noi simţul realităţii spre a vedea că viaţa asta este o loterie şi că nu izbuteşte cel care este serios şi munceşte cinstit, ci acela pentru care se zbat părinţii si este norocos?În multe inimi apar astfel de şoapte insidioase şi chinuitoare.Pe acest fond apare rutina, nemulţumirea , depresia, desnădejdea.Forumul mondial al sănătăţii prevede cu îngrijorare şi neputinţă creşterea vertiginoasă a numărului de persoane tulburate şi chinuite de depresie şi anxietate.Dar nici cei credincioşi nu sunt lipsiţi de aceste ispite.

În vremile tulburi ale istoriei când agoniseala de o viaţă era răvăşită într-o clipă, casa era arsă iar unii din familie erau trecuţi prin ascuţişul săbiei, iar ceilalţi abia reuşeau să scape cu viaţa în inima codrului, nădejdea în Dumnezeu era aceea care dădea puterea unui nou început.Creştinii de atunci nu ştiau prea multă teologie dar se încurajau unul pe altul zicând:”ştie Dumnezeu” sau „are Dumnezeu grijă”.Şi se linişteau cu nădejdea că Bunul lor Părinte le va îndrepta pe toate.Şi chiar fără calmante, tranchilizante sau psihoterapii nu se lăsau pradă întistării şi necredinţei.

Ne lăsăm adeseori cuprinşi de blazare, indiferenţă şi îndoiala pentru că nu suntem conştienţi de valoarea clipei de faţă.Ce mare har este să-ţi vezi benefăcătorii şi să le poţi arăta recunoştinţă!Să vezi pe cei cărora le-ai greşit spre a le cere iertare!Să întâmpini pe cel care suferă spre a-i alina durerea!Să-ţi aminteşti păcatele spre a le putea plânge.Să fii conştient de clipele frumoase din viaţă spre a le dărui pe toate lui Dumnezeu!Ce bucurie ar trebui să se nască în suflet, ştiind că Dumnezeu vrea să-mi primească sacrificiu unei zi de post, dăruirea unei zi de sărbătoare, sau jertfa câtorva clipe de rugăciune!Acestea nu sunt „porunci” , ele sunt cărări de aur către inima lui Dumnezeu, către inima fraţilor noştri.

Mama care ia copilul de mâmă şi îl duce la biserică sau la şcoală săvârşeşte liturghie pe altarul familiei. Chiar dacă educaţia pe care ea o dă copiilor pare fără rost, fără nici o urmare şi sens, stăruinţa şi rugăciunea ei tot vor izbuti în vreun fel.Elevul sau studentul care învaţă şi-L chemă pe Dumnezeu în ajutor săvârşeşte cea mai curată jertfă şi rugăciune.Să nu se întristeze adeseori din lipsa perspectivei, să se bucure de prezent, viitorul oricum este în cea mai mare parte necunoscut.

Orice muncă, acţiune şi manifestare trebuie făcute cu nobleţe, sfinţenie, preţuire şi suflet.Să avem permanent conştiinţa că toate lucrările noastre trebuie să se alăture liturghiilor sacramentale.Şi împreună să împingă istoria, să ducă timpul spre clipa marii treceri, spre clipa marii deveniri.Fiecare Liturghie sacramentală este o miniatură a momentului etenizat în care va împărăţi total, definitiv şi absolut iubirea, bucuria, dreptatea şi pacea.Iar fiecare „liturghie” personală, adică fiecare activitate şi muncă a noastră trebuie să se ridice la cinstea şi măreţia cuvenită.Tertulian, marele dialectician asigura pe cei care se aflau la muncă silnică în minele de cupru că munca lor reprezintă vrednică „liturghie” înaintea Celui Ce „pretutindenea este şi toate le împlineşte”:”Nu trebuie să se împuţineze gândul vostru asupra credinţei şi trăirii religioase fiindcă acolo unde vă aflaţi acum, în minele de cupru condamnaţi la muncă silnică, preoţii nu au nici o posibilitate să ţină slujbe şi să aducă sfânta jertfă.Voi înşivă faceţi slujbă sfântă şi aduceţi lui Dumnezeu jertfă slăvită şi de mult preţ care vă va deschide vistieriile cereşti”

Chiar munca cea mai desconsiderată, urcuşul cel mai greu, aştepările cele mai îndelungate, vieţile cele mai aspre pregătesc descoperirea unor mari bucurii.Unele mai mici , chiar pe acest pământ, iar cele mai mari sunt rezervate pentru veacul învierii ce va să vină.Pentru unii totul este păstrat pentru atuci, cu toate că Hristos – „desăvârşita nădejde” le face pe cele viitoare oarecum prezente, într-un mod tainic şi cu neputinţă de explicat.Sfântul Grigorie de Nyssa spune că în om există multe taine pe care Dumnezeu încă nu ni le-a descoperit.Să nu ne întristăm pentru întârzierea descoperii lor.

De măreţia clipei de faţă, de valoarea oricărei vieţi închinate lui Dumnzeu şi de slava ce stă gata să izbucnească din orice jertfă a gândului şi a faptei, ne asigură într-un mod inegalabil următoarea poezie:

Oricâţi ani lacrimi cere-o slujbă mare,
Orice frig şi tremur cere-o primăvară,
Orice cale aspră cere-o sărbătoare,
Merită, plăteşte, nici un rău nu-ţi pară!

Orice sângerare cere-o mântuire,
Orice înfrânare cere-o taină rară,
Orice aşteptare cere-a ta-mplinire,
Merită, aşteaptă, nici un rău nu-ţi pară!

Orice drum îţi cere culmea însorită,
Orice înfrânare veşnica-ţi comoară,
Pacea conştiinţei cât ţi-ar fi plătită,
Merită, plăteşte, nici un rău nu-ţi pară!

Orice suferinţă să mai dai iubirii,
Orice chin slujirea lui Hristos mai ceară,
Orice jertfă-ar cere slava mântuirii,
Marită, jertfeşte, nici un rău nu-ţi pară!

Train Dorz

Să ne bucurăm de taina existenţei, de taina vieţii, de taina creaţiei , chiar dacă atât de puţin din acestea ne-au fost descoperite.Să facem totul cu un fior sfânt pentru că lumea este o biserică, inima noastră un altar, iar cele lucrate de noi sunt darurile pe care le ducem lui Dumnezeu spre desăvârşire.Să dăruim lui Dumnezeu cu bucurie şi inimă curată, timpul vieţii noastre, pentru că numai El ni-l va restitui eternitate îndumnezeită.

Vasilică

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WhatsApp chat