Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home „TU DIN PRUNCIE CUNOŞTI” ( II )

„TU DIN PRUNCIE CUNOŞTI” ( II )

„TU DIN PRUNCIE CUNOŞTI” ( II )

din vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la adunarea de la Vălani – 6 februarie 1982

Fraţii mei şi iubite surori, ce puţini sunt cei ce suie! Va fi mai greu oare să sui? De ce oare aşa de puţini sunt cei care suie? Cât de mult ar trebui să-i mulţumim noi lui Dumnezeu că ne-a îndreptat şi nouă paşii ca să suie! Că a fost multă vreme când ne-am tot coborât şi noi. Şi, dacă Domnul nu ne-ar fi ieşit în calea noastră, ne-am fi coborât până acolo, în ultima treaptă, după care urmează apoi veşnicele văpăi ale focului şi viermii cei care nu mai dorm.

Dumnezeu S-a îndurat şi a trimis o lumină în calea noastră. A trimis pe cineva care a strigat: „Treziţi-vă şi vă întoarceţi înapoi, căci vă aşteaptă Dumnezeu!”. Aşteaptă de mulţi ani Dumnezeu după noi să ne întoarcem înapoi. De atunci am început să suim. Slăviţi-L şi-L binecuvântaţi pe Dumnezeu voi, cei puţini, care v-aţi mai gândit să urcaţi, că a ajuns destulă vreme de când v-aţi tot coborât. Iar când priviţi în jurul vostru, ce puţini sunteţi voi, ce puţini suntem noi aici, în seara aceasta!

Şi ce mulţimi mari sunt în alte locuri, în locurile ospeţelor şi ale vinurilor, şi ale petrecerilor! Ce mulţime mare este acolo, care tot coboară în răutăţi!

Ce puţini sunteţi voi, care urcaţi către Dumnezeu! Voi, când urcaţi, gândiţi‑vă şi rugaţi-vă şi pentru mulţimea care coboară. Ei tot coboară, până când vor fi pe veci căzuţi şi pierduţi.

Fie-vă milă de acei care coboară! Am vrut să-i lăsăm… Că Evanghelia spune că, în Ziua Judecăţii, Dumnezeu îi va despărţi pe cei buni de cei răi şi-i va pune pe unii de-a dreapta, şi-i va pune pe alţii de-a stânga. Şi va zice unora:

– Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu! Veniţi şi vedeţi ce loc fericit am pregătit şi am păstrat pentru voi…

Dar le va spune celorlalţi:

– Duceţi-vă de la Mine… Iar ei vor striga:

– Doamne, unde să ne ducem? Domnul le va răspunde:

– Duceţi-vă unde vreţi… Duceţi-vă în locul acela care este pregătit diavolului, pentru că aţi ascultat de el. N-aţi ascultat de Dumnezeu, Care v-a vrut binele, Care v-a dat lumina, şi v-a dat pâinea, şi v-a dat viaţa. Voi nu aţi ascultat de El. Acuma duceţi-vă în locul care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui.

Aşa spune Evanghelia. Noi ne-am gândit atunci: „Doamne, lumea asta va fi împărţită în două. Unii vor merge de-a dreapta, iar alţii vor merge de-a stânga”.

Când ne gândim la Evanghelia din duminica aceasta, care spunea că doi oameni s-au suit amândoi… dar a fost bai mare, că nu amândoi s-au suit în cer; (s-au suit numai până la biserică). Lucrul acesta ne cutremură şi ne doare. Şi ar trebui să ne facă să suspinăm!

Ni s-a mai spus nouă despre o altă pildă, cu cele zece fecioare, că cinci au fost înţelepte şi cinci au fost neînţelepte, nebune. Fecioare nebune, dar cum se poate? Că doar s-au păstrat fecioare, că doar aveau o dorinţă să-L vadă pe Mire. Că doar L-au aşteptat atâta vreme. Că doar aveau candele şi erau pregătite şi ele.

Ele au fost cu lumea, cu balul?… Nu! Ele şi-au pregătit candelele. Au stat cu surorile lor la adunare, au stat cu surorile lor la biserică. Dar când a venit Mirele, iată că ele nu aveau ce a mai trebuit. Au avut ele dorinţa, au avut candele, Îl aşteptau pe Mire, au lăsat lumea şi şanţurile, şi uliţele, şi au venit la biserică, şi au venit la adunare. Şi, când colo, rămân afară, ca să plângă o veşnicie întreagă. Mirele vine, candelele lor sunt stinse, căci ele nu aveau untdelemnul să le aprindă.

Evanghelia aceasta ar trebui să ne cutremure ca şi Evanghelia cu cei doi care s-au suit să se roage, dar numai până la biserică. Căci numai unul s-a suit până la cer. Celălalt a rămas, de la biserică, să înfunde iadul cu cele cinci fecioare nebune, neînţelepte, nechibzuite.

Şi ele au crezut că e de-ajuns să mergi până la biserică, până la adunare. Au crezut că ajunge dacă posteşti şi tu o zi. Au crezut că e de-ajuns că dau o zeciuială, că fac o pomană, au crezut că e de-ajuns dacă zic un Tatăl nostru. Au crezut rău…

Am zis că suntem puţini aici… Dar şi din puţinii aceştia… şi din noi oare se vor mai alege? Atunci cum ne vom mai spune unul la altul „Slăvit să fie Domnul!”?

Din puţinii aceştia care ne suim, apoi numai jumătate să ajungă până în rai? Jumătate numai până la adunare? Apoi numai jumătate să aibă candelele aprinse, untdelemn în candele? Cealaltă jumătate nu?

O, fraţii mei şi surori iubite! Cât de mult ar trebui să ne cutremurăm în faţa lui Dumnezeu şi să ne gândim fiecare la starea noastră şi la viaţa noastră!

Nu sunt trei zile de când am fost într-un loc şi zicea o soră:

– Eu mă duc şi mă cuminec, că la Crăciun nu m-am putut cumineca, căci sora cutare nu vorbeşte cu mine.

– Vai, soră, i-am zis eu, dar cum poţi să te cumineci tu când nu vorbeşti cu sora ta? Du-te şi te împacă cu sora ta şi spune-i să te ierte. Şi s-a dus, dar i-a spus:

– Nu te iert în veci!

Aşa ai făcut tu, fariseule? Aşa aţi făcut voi, cele cinci fecioare nechibzuite? O, voi, toţi care faceţi aşa, niciodată voi nu o să vedeţi Împărăţia lui Dumnezeu! Voi, acelea care nu vă vedeţi cu surorile voastre…

Acei care nu-i puteţi ierta pe cei care v-au greşit…

Am vrea să spunem şi să le spuneţi: dacă mai există cineva în felul acesta, că nu poate să-şi vadă pe vecinul lui, că nu poate să-şi vadă pe sora ei, spuneţi‑le să nu se mai ducă până la biserică, pentru că se duc degeaba. Nu mai dea zeciuială, că nu o mai primeşte nimeni. Nu mai aprindă o lumânare, că n-are nici un folos. Nu-şi răcească gura cu un Tatăl nostru, să nu se mai blesteme mai mult. Nu…

Binecuvântate să fiţi voi, surori dragi care ştiţi să iertaţi din toată inima, cu toată inima, cu toată bucuria, cu tot dragul. Pe orişicine v-ar lovi, pe orişicine v‑ar face un rău, pe orişice vrăjmaş al tău. Binecuvântate să fiţi voi de Dumnezeu! Voi sunteţi fecioarele înţelepte, voi, care faceţi aşa.

Voi o să vă suiţi mai sus de la biserică, până acolo în locul cu Acela care a ştiut ierta pe cei mai răi, pe cei mai păcătoşi, cum am fost eu, cum poate că ai fost şi tu. Şi te-a iertat Dumnezeu pe tine, toată vina ta şi tot păcatul tău; de atunci tu ştii ierta pe oricine. Îl ierţi cu toată bucuria, îl ierţi cu tot dragul şi ai vrea pe toţi să-i duci în braţe, în Împărăţia lui Dumnezeu.

Tu n-ai nimic asupra nimănui. Binecuvântate să fiţi voi, surori iubite, fecioare înţelepte – în veci de Dumnezeu să fiţi binecuvântate, de Cel care v-a dat împreună cu iertarea şi puterea de a ierta, ca să puteţi face bine celor ce v-a făcut vouă mai mult rău.

Am vrea să ne gândim la Preasfânta Fecioară. La nunta din Cana Galileii, când s-a terminat vinul, ea I-a spus lui Iisus: „Nu mai au vin, săracii! Îndură-Te şi vino, şi scoate-i din această primejdie”.

O, Sfinte Pavele, pe tine te-a apăsat grija de toate Bisericile! Tu nopţile tale nu le puteai dormi, gândindu-te la fiecare: „Oare ce mai fac fraţii de-acolo? Oare ce mai face Biserica din cutare loc? Oare ce mai fac sufletele acelea? Nu cumva cineva a căzut în păcat şi să nu ard eu? Nu cumva cineva e slab pentru că eu sunt slabul acela?”…

Priviţi voi astăzi de acolo… Sfinte Pavel, Sfinte Ioan Gură de Aur, Sfinte Părinte Iosif… priviţi peste adunările Oastei, peste fraţii şi surorile noastre şi vărsaţi voi lacrimi acolo unde nu se pot vărsa. Şi vărsaţi voi lacrimi acolo unde sunt candele goale. Nu lăsaţi să mai ajungă nimeni numai până la adunare şi nu până la Împărăţia lui Dumnezeu.

O, voi, mame sfinte din Biblie! O, tu, Sfântă Fecioară, mai priveşte tu şi pe la nunţile de astăzi, pe la onomasticele de astăzi, pe la botezurile de astăzi, ca nu cumva numai jumătate să ajungă în ceruri, numai jumătate să ajungă în rai, iar cealaltă jumătate să rămână pentru focul iadului.

O, mame sfinte, o, suflete de jertfă şi de rugăciune! O, voi, surorilor care aţi vărsat lacrimi pentru aceasta până astăzi, mai vărsaţi încă! Pentru că atâta vreme cât vor mai fi lacrimi, cât vor mai fi mâini sfinte ridicate spre cer, mai este o nădejde… Mai este o nădejde ca, şi de surorile noastre care au candele, dar nu au untdelemn în ele, să Se îndure Dumnezeu să le dăruiască untdelemn din lacrimile voastre, din dragostea voastră, din osteneala voastră. Să nu se amăgească nimeni că este de-ajuns să vii numai până la adunare, să vii până la biserică.

Să nu se amăgească nimeni! Că este de-ajuns numai când ştii să iubeşti, când poţi să iubeşti, când poţi să faci bine, când poţi să rabzi de la cei din jurul tău!

Numai atunci este de-ajuns!

Mulţumim lui Dumnezeu pentru cei ce veghează asupra sufletelor noastre ziua şi noaptea. Mulţumim lui Dumnezeu pentru părinţii noştri, acei care ne-au trezit şi care ne poartă în rugăciunile lor şi astăzi înaintea lui Dumnezeu. Şi care nu pot dormi nici astăzi, nopţi întregi, ci se gândesc la fiecare adunare, la fiecare frate, la fiecare soră. Îi mulţumim lui Dumnezeu!

Domnul să ne ajute să ne punem pe inimă ceva şi din seara aceasta, şi din noaptea aceasta, de la această sărbătoare. Iar surorii noastre, aşa cum s-a amintit înainte, îi dorim hărnicia lui Rut. Dar dorim ca Domnul să-i dăruiască şi credinţa lui Rut. Aşa cum Rut s-a alipit de Dumnezeul lui Israel şi i-a spus soacrei ei: „Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu, poporul tău va fi poporul meu. Nimic nu mă va despărţi de tine. Numai moartea”. Le dorim tuturor tinerilor noştri dragi ca, împreună cu sora – mai ales de ziua ei –, să poată să se învrednicească de acest mare dar, de această mare credinţă şi dragoste. Să spună ca Rut sau să spună ca Sfântul Pavel: „Nimic nu mă va despărţi de dragostea lui Hristos: nici moartea şi nici viaţa…”.

Şi, ca încheiere, un salut din Psalmul 121, versetele 5 şi 8: „Domnul este umbra ta pe mâna ta cea dreaptă”. „Domnul te va păzi la venire şi la plecare de acum şi până în veac”.

Slăvit să fie Domnul!

Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010, 2 vol.

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WhatsApp chat