Poezie Traian Dorz

Unde să-mi mai aflu oare?

Unde să-mi mai aflu oare
un alt Dumnezeu şi cer,
dacă-mi lepăd pe Cel Unul
pentru astea câte pier?
Unde să-mi mai aflu oare
un Mântuitor la fel
ca Hristosul meu cel dulce,
dacă nu rămân cu El?

Doamne, nu lăsa, nu lăsa
să-mi despart iubirea mea
nici de Tine, nici de-ai mei,
ci să fiu pe veci cu ei.

Unde să-mi mai aflu oare
fraţi ca fraţii mei dintâi,
dacă nu lupt pân’ la moarte
între dânşii să rămâi?
Unde să mai aflu oare
un alt legământ curat
şi-o mai sfântă-ncredinţare,
dacă pe-astea mi-am călcat?

Unde-o să mai aflu oare
dragoste aşa cu har,
care-i numai una-n viaţă,
dacă-mi las acest altar?
Unde-o să mai aflu oare
altă inimă şi-alt drum,
dacă le-am avut pe-acestea
şi eu mi le-arunc în scrum?

Traian Dorz, din “Alergarea Stãruitoare”

Lasă un răspuns