Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
Slăvit să fie Domnul!
Home Vindecat prin credinţa celor milostivi

Vindecat prin credinţa celor milostivi

Vindecat prin credinţa celor milostivi

Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
Pericopa evanghelică a celei de-a şasea duminici de la sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt ne înfăţişează strânsa legătură dintre suflet şi trup, dovedită de puterea curăţitoare de păcate a Mântuitorului Hristos, ca mijloc de eliberare de suferinţele trupeşti.
După cum reiese din Evanghelie, Iisus realizează una dintre multele Sale vindecări, însă de data aceasta într-un mod aparte: înainte de a-i oferi vindecarea propriu-zisă, Mântuitorul îi spune bolnavului suferind de paralizie: “Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale!”. În acel moment, oamenii de faţă, dar mai ales cei care nu-L iubeau pe Mântuitorul, ci îi urmăreau pizmaş fiecare mişcare şi fiecare vorbă, au reacţionat imediat, spunând că aceste cuvinte sunt o blasfemie, întrucât un om nu poate ierta păcatele altuia, ci numai Dumnezeu poate face acest lucru. Mântuitorul Iisus Hristos însă în mod voit a zis mai întâi: “Iertate sunt păcatele tale”, pentru a arăta că El nu este un om oarecare, ci este Fiul lui Dumnezeu făcut Om, pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire, şi are puterea de a ierta păcatele.

Această putere de a ierta păcatele, pe care o are numai Dumnezeu, Mântuitorul Hristos o dă după Învierea Sa şi ucenicilor Săi, zicând: “Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20, 22-23).
Legătura dintre păcat şi boală
Mântuitorul Iisus Hristos îl însănătoşeşte pe cel bolnav de paralizie vindecându-i mai întâi sufletul, care era bolnav din cauza păcatelor nemărturisite şi neiertate, iar după aceea îi spune: “Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta”. Prin aceasta, Evanghelia ne arată legătura dintre păcat şi boală.
Desigur, nu toate bolile sunt urmare a păcatelor. Unele boli sunt îngăduite de Dumnezeu asupra noastră tocmai pentru a fi feriţi de păcate şi a nu ne pune nădejdea, în mod exagerat, în sănătatea noastră trupească.
Sfântul Pavel pătimea, şi el, de o boală grea şi, ne spune Apostolul, de trei ori s-a rugat lui Dumnezeu să-l vindece, însă răspunsul a fost: “Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune” (II Corinteni 12, 9). Boala Sfântului Apostol Pavel a fost o pedagogie dumnezeiască, ca acesta să nu se mândrească pentru multele daruri duhovniceşti pe care le-a primit.
Tot la fel, orbul din naştere (Ioan 9, 1-41) s-a născut cu un handicap care n-avea legătură cu starea de păcătoşenie, pentru că el nu putea să păcătuiască înainte de a se naşte, iar Mântuitorul spune: “Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu” (Ioan 9, 3). Aşadar, nu trebuie să ne grăbim să-i judecăm pe cei aflaţi în suferinţă, considerând că orice boală este urmare a păcatului.
Uneori, boala este o pedagogie divină, o lucrare de înduhovnicire, o lucrare de smerenie, o lucrare de prevenire a păcatului. Totuşi, în cazul de faţă, este evident că suferinţa slăbănogului era cauzată de păcate personale, întrucât Mântuitorul îi spune mai întâi: “Iertate sunt păcatele tale” şi apoi: “Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta”.
Nu ştim ce păcate a săvârşit acest om paralizat. Însă vedem că Mântuitorul este un duhovnic desăvârşit, care protejează taina persoanei. Îi spune doar: “Iertate sunt păcatele tale”, dar nu şi care sunt aceste păcate, când le-a făcut, cum, în ce împrejurări. Mântuitorul Iisus Hristos este discret şi delicat. El nu umileşte când vindecă, nu divulgă păcatul când îl iartă, ci tămăduieşte într-un mod discret pe păcătos. Luând pilda Mântuitorului, Biserica a hotărât ca Taina Spovedaniei să fie secretă, tainică. Deşi preotul este cel care săvârşeşte Sfânta Taină, în realitate numai Dumnezeu şi penitentul ştiu cu adevărat cât de mari şi cât de multe sunt rănile sufletului celui ce-şi apleacă genunchii sub epitrahil pentru a se spovedi şi a primi iertarea păcatelor.
De remarcat este şi faptul că Mântuitorul Hristos se adresează slăbănogului din Evanghelia acestei duminici numindu-l fiu. Acest fapt este important, pentru că nu toţi oamenii care au venit în contact cu Mântuitorul au fost întâmpinaţi cu acest apelativ. De obicei, El numeşte fiu sau fiică doar pe oamenii foarte credincioşi. În cazul de faţă, Hristos-Domnul, ca un cunoscător al inimilor, a văzut credinţa acestui slăbănog şi pocăinţa lui tăcută, care strălucea în pofida grelei sale suferinţe.
Văzându-l Mântuitorul pe slăbănog că-şi suportă suferinţa în tăcere, în răbdare, în smerenie şi în nădejdea vindecării, i-a zis: “Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale!”. De aici rezultă că noi devenim fii duhovniceşti atunci când ne pocăim, când răbdăm cu smerenie toate încercările, cu speranţă şi cu credinţă puternică în mila şi în harul lui Dumnezeu, care ne vindecă.
“Să ne îngrijim de vindecarea noastră interioară”
Evanghelia ne arată că nu trebuie să ne îngrijim doar de vindecarea trupului, ci mai ales trebuie să fim preocupaţi de vindecarea sufletului. Din cauza păcatului, sufletul se îmbolnăveşte, se slăbănogeşte, iar puterea sa de a iubi pe Dumnezeu şi pe oameni slăbeşte, încetul cu încetul, până la insensibilitate completă. Păcatul, ca boală a sufletului, trebuie curăţit prin iertare, prin spovedanie, prin pocăinţă, iar deodată cu sănătatea sufletului trebuie să o cerem şi pe cea a trupului. În acest sens, avem exemplul Sfinţilor Părinţi din pustie, care nu se interesau cu prioritate de sănătatea trupului, ci, în mod special, de sănătatea sufletului, ca acesta să fie eliberat de patimile egoiste care, adesea, conduc şi la îmbolnăvirea trupului.
Învăţăm, aşadar, că mai întâi trebuie să ne îngrijim de iertarea păcatelor şi de vindecarea noastră interioară, de păcatele ştiute şi neştiute, de păcatele cunoscute de alţii ori numai de Dumnezeu şi de noi înşine.
Credinţa celor milostivi a adus vindecare slăbănogului
Această Evanghelie mai conţine un detaliu din care putem extrage înţelesuri deosebit de importante pentru viaţa noastră: vindecarea slăbănogului nu se face la cererea acestuia – întrucât nu mai era în stare să vină singur la Hristos -, ci ca urmare a credinţei celor care l-au adus la Mântuitorul. Sfântul Evanghelist Matei ne spune: “Şi Iisus, văzând credinţa lor (a celor care l-au adus pe slăbănog la Iisus – n.n.), a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale!”. Nu a zis “văzând credinţa lui”, ci “văzând credinţa lor” i-a zis lui: “Iertate sunt păcatele tale”. Prin aceasta vedem cât de importantă şi folositoare este şi credinţa altora, nu numai a noastră, personală, atunci când îi cerem ceva lui Dumnezeu.
Când credinţa şi rugăciunea personală au slăbit, când sufletul nostru este paralizat de păcat, de foarte mare folos ne sunt semenii care ne iubesc şi care au credinţă, rugăciune şi râvnă mai puternice decât noi.
Aici vedem şi taina rugăciunii Bisericii, în care nu ne rugăm doar pentru noi înşine, ci şi pentru toţi cei bolnavi, cei întristaţi, cei suferinzi, pentru călători, pentru cei care sunt singuri, pentru cei care pătimesc, pentru cei care sunt în închisori şi pentru tot sufletul “cel întristat şi necăjit” care aşteaptă milă de la Dumnezeu. Evanghelia ne îndeamnă să ne îngrijim şi de vindecarea altora, să facem fapta bună de a-i ajuta pe alţii să se vindece, atât de boala păcatului, cât şi de suferinţele trupeşti.
Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos, fiind Evanghelia Iubirii, ne cheamă ca, pe lângă mărturisirea păcatelor în Sfânta Taină a Spovedaniei, să facem şi fapte bune, să ajutăm pe cei bolnavi să se vindece, pe cei neştiutori să înveţe tainele credinţei, ca astfel să poată primi lumina iertării şi a vindecării.
Nu din judecată, ci din bunătate vine vindecarea
Oamenii care îl ajută pe slăbănogul din Evanghelie îi reprezintă şi pe medicii, pe asistenţii şi pe toţi cei care îi ajută pe cei bolnavi să se vindece. Prietenii slăbănogului sunt oameni cu credinţă puternică şi cu dragoste multă faţă de Dumnezeu şi faţă de omul suferind pe care l-au adus la Iisus ca să-l vindece. Iar Mântuitorul a lăudat tocmai credinţa lor plină de milă, de multă compasiune. Deşi, probabil, îi cunoşteau păcatele pe care Mântuitorul i le-a iertat slăbănogului, ei nu l-au judecat pe acest păcătos, ci l-au ajutat, după cum nici Mântuitorul nu l-a judecat, ci l-a iertat, văzând credinţa lor. Învăţăm, aşadar, din acest episod, ca să căutăm harul vindecător al lui Hristos, care se află în Sfânta Spovedanie, în Sfânta Împărtăşanie şi în Taina Sfântului Maslu.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu să ne bucurăm de puterea vindecătoare a iubirii izvorâte din credinţă şi care se arată în întrajutorarea semenilor, spre slava lui Dumnezeu şi spre a noastră mântuire! Amin!
sursa: ziarullumina.ro

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WhatsApp chat