Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home 11 decembrie – Psalmul 142, v. 3: Când îmi este mâhnit duhul

11 decembrie – Psalmul 142, v. 3: Când îmi este mâhnit duhul

11 decembrie – Psalmul 142, v. 3: Când îmi este mâhnit duhul

Mâhnirea este de multe feluri şi poate veni din multe pricini.

Poate fi mâhnire bună, de la Cel Bun, pentru pricini bune şi folositoare; spre bine.

Poate fi şi mâhnire rea, de la cel rău, pentru cauze rele şi aducătoare de rău.

Duhul celui iubitor de Dumnezeu se mâhneşte adesea din pricina slăbiciunilor pe care şi le mai descoperă în umblarea lui pe calea mântuirii,

sau din pricina ispitelor în care mai cade.

Sau din pricina prea puţinului bine pe care îl poate face.

Sau din pricina prea multului rău pe care îl vede în jurul său şi nu-l poate îndrepta.

Sau din pricina suferinţei pe care n-o poate înlătura din viaţa lui sau a altora.

 

Mâhnirea celui credincios poate veni uneori de la Duhul Sfânt, prin înştiinţări despre apropiate suferinţe din pricina Evangheliei (Fapte 20, 23; 1 Tes. 3, 3).

Sau poate veni dinlăuntrul său, pentru slăbiciunile sale sau ale altora.

Sau poate veni din afară, din pricina unei nedreptăţi sau a unei mustrări care i-a fost făcută.

Oricare ar fi însă pricina mâhnirii noastre şi ori de la cine ne-ar veni ea,

o singură grijă trebuie să avem: când ne este mâhnit duhul, să alergăm la rugăciune.

Mai întâi la rugăciune!

Să nu alergăm la fratele sau la vecinul din cauza căruia am fost mâhniţi, ca să-l mustrăm.

Nici la certuri şi dezvinovăţiri sau la bârfire şi învinuiri.

Nici la hotărâri pripite sau la răzbunări mânioase.

Căci atunci chiar mâhnirea cea care vine din partea Domnului sau a Cuvântului Său,

cu scopul de a ne face bine,

ne va aduce numai rău şi nu ne va folosi la nimic.

 

Dumnezeu n-a lăsat nici mâhnirea, cum nu le-a lăsat nici pe celelalte surori ale ei: suferinţa, mustrarea şi pedeapsa, decât spre a ne călăuzi pe drumul cel mai scurt la rugăciune, la pocăinţă şi la îndreptare, când greşim noi altuia.

Sau la răbdare şi iertare, când ne greşeşte altul nouă.

Sau la mângâiere şi la ajutor când vedem pe altul greşind altuia.

Dar la toate acestea noi nu trebuie să pornim înainte de a aşeza la picioarele Domnului hotărârea şi calea pe care vrem s-o luăm

şi să-I cerem Lui lumină şi ajutor în tot pasul pe care vrem sau trebuie să-l facem.

Căci şi pe calea aceea ce trebuie s-o luăm atunci când duhul nostru este mâhnit, satana aşază curse, mereu alte curse, de care trebuie să ne ferim.

Chiar o hotărâre bună dacă am luat-o,

în tot timpul împlinirii ei

să avem grijă că tulburarea duhului mâhnit uşor poate să greşească un cuvânt sau un pas.

Iar vrăjmaşul va face să se piardă orice folos din ea şi să iasă numai pagubă, dacă nu veghem.

 

Sufletul meu şi fiul meu, nu te mâhni niciodată pentru lucruri pieritoare,

nici pentru învinuirile nedrepte! Şi mai ales nu te lăsa atunci tulburat, nici nu lua hotărâri pripite când ai sufletul mâhnit!

Ci când se lasă peste tine mâhnirea, ori de unde ar veni ea, cazi în genunchi la picioarele Domnului şi linişteşte-te acolo, vărsându-ţi mâhnirea ta înaintea Lui (1 Sam. 1, 10-13).

Mergi în Casa Domnului ori în odăiţa ta ascunsă şi acolo adu-I la cunoştinţa Lui mâhnirea pe care o ai şi-I cere sfatul despre ce cale trebuie să iei pentru a scăpa din starea asta.

Cere-I Domnului liniştita înţelepciune, spre a-ţi duce datoria până la împlinire, cu un rod bun.

Atunci tu vei trece cu bine prin ispita mâhnirii, iar folosul mântuitor pe care îl vei avea de pe urma ei va fi binecuvântat.

Şi pentru tine, şi pentru alţii.

 

O Preabunule Doamne,

Tu, Care nu mâhneşti cu plăcere şi fără folos pe nimeni,

fii binecuvântat şi pentru lucrarea mâhnirii din viaţa noastră!

Când mâhnirea este după voia Ta, Doamne, ea aduce o frământare, o cercetare, o pocăinţă şi o îndreptare sinceră şi mântuitoare oricui.

Te rog, Doamne, fă-mă să mă mâhnesc totdeauna şi eu numai pentru răul pe care îl fac

sau pentru binele pe care nu-l fac.

Pentru ca să alerg la Tine, ca lumina Ta să-mi arate calea pe care trebuie să apuc.

Iar când, din pricina răului pe care îl fac, dar nu mi-l văd, fraţii mei sau semenii mei mă vor mustra şi mă vor sfătui spre îndreptare, nu mă lăsa, Doamne, să mă mâhnesc de ciudă sau de neascultare şi să iau o cale rea.

Ci mă fă să alerg la Tine şi Tu să-mi arăţi calea pe care n-o văd

sau pe care n-o pot lua liniştit

– ca să mă îndrept după voia Ta, ascultând cu supunere şi cu răbdare sfatul frăţesc.

Iar când eu va trebui să mâhnesc spre mântuire pe altul, ajută-mă s-o fac cu lacrimi,

cu dragoste, cu blândeţe şi cu înţelepciune,

ca să fie spre folos

şi nu spre pagubă.

Amin.

 

*

*   *

 

Cuvinte înţelepte:

 

«Este o mare deosebire între felul cum mă rugam mai demult şi cum mă rog acum, de când trăiesc o viaţă nouă. Mai înainte mă rugam din datorie. Ţineam să-mi fac datoria, spunând seara şi dimineaţa, pe de rost şi în galop, rugăciunile pe care le învăţasem când eram la şcoală sau citind altele din cartea de rugăciuni. Rugăciunea pe care o fac acum este alta… Nu mă rog regulat. Mă rog când fierbe, când clocoteşte lăuntrul sufletului meu. În aceste clipe rugăciunea erupe, ţâşneşte din adâncul sufletului meu, ca şi cum ţâşneşte din adâncul pământului o sondă de gaz sau o fântână arteziană. Rugăciunea nu-mi mai este o datorie, ci o lipsă sufletească; o lipsă de respiraţie, de răsuflare a sufletului meu…»

 

Preot Iosif Trifa

 

 

INIMĂ RĂNITĂ

 

Inimă rănită,

inimă străină,

pururi chinuită

de-a ta multă vină,

plânge-ţi pururi chinuită

a ta multă vină!

Şi din faţă şi din spate

te lovesc pe tine

mâini duşmane, mâini pătate,

mâini de ură pline,

– să le rabzi, tăcând, pe toate,

chiar de ură pline!…

 

Inimă rănită,

inimă umilă,

pururi chinuită

fără nici o milă,

nu striga, când n-ai pe nimeni

să-ţi arate milă!

Sângeră prin mii de rane,

printre spini şi cuie,

dar nu plânge de prigoane

altui nimănuie,

numai Domnului Îi spune

şi-altui nimănuie!…

 

Inimă zdrobită,

inimă amară,

chiar de-ai fi-azvârlită

unde-i mai afară,

Domnu-i şi mai lângă tine

când eşti mai afară!

Domnul vine lângă tine

acolo-n cărare,

cu iubirea-I dulce vine

să-ţi dea vindecare,

fericita şi duioasa,

dulcea-I vindecare…

 

*

*   *

 

Cuvinte înţelepte:

 

«Cel ce se roagă numai cu gura, se roagă văzduhului, iar nu lui Dumnezeu! Dumnezeu ia aminte la inimă, nu la cuvinte, ca oamenii…»

 

Sf. Petru Damaschinul

 

*

 

«Când vorbeşti cu prietenul, eşti cu luare-aminte faţă de el, însă când ai de-a face cu Dumnezeu, tu îţi laşi cugetul să rătăcească în târg şi acasă, pe când limba ta aiurează vorbe făţarnice şi fără rost; şi lucrul acesta îl facem nu o dată sau de două ori, ci adesea.»

 

Sf. Ioan Gură de Aur

 

*

 

Pe lume nu-i câştig mai mare decât câştigul ce-i adus

de rugăciunea cea fierbinte a unui credincios supus.

error

Author: Gradinaru Dragos

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!