1 martie 1908 – 1 martie 2018
Traian Dorz, din «Fericiţii noştri înaintaşi»
Fratele nostru Ioan Marini s-a născut la 1 martie 1908 în satul Săsciori de lângă Sebeş, în judeţul Alba, din părinţii Ioan şi Ana, ca al doilea dintre cei opt copii ai lor. Fiind o familie de oameni săraci dintr-un sat sărac, deşi n-au avut decât foarte slabe posibilităţi materiale, totuşi părinţii l-au dat pe el la şcoală, dorind ca măcar unul dintre copiii lor să ajungă la o situaţie mai bună în viaţă.
După ce a terminat Şcoala Normală a fost numit învăţător într-una dintre comunele apropiate de Săsciori, şi anume Strungari, unde numai după doi ani de profesiune s-a îmbolnăvit grav. După un an de spitalizare, nemaifiind în stare să profeseze învăţătoria, a fost pensionat definitiv din învăţământ.
În această situaţie, ducându-l în şcoala suferinţei, Domnul l-a ales pentru slujba şi slava Sa. Astfel, aflând şi el despre mişcarea duhovnicească o Oastei Domnului, la începutul anului 1928, a îmbrăţişat-o din toată inima. Şi de la vârsta de 20 de ani s-a predat şi el Domnului, scriind Părintelui Iosif următoarea scrisoare:
„Onorate Domnule Părinte. După o luptă aprigă, Oastea Domnului va învinge, intrând cu bucurie în cetatea adversarului. Luptând înainte, să sperăm că această izbândă nu va fi departe. Fiindcă vreau şi eu să iau parte la această luptă, Vă rog să mă înscrieţi şi pe mine ca ostaş în Oastea Domnului.”
Ioan Marini, învăţător, Săsciori – Alba «Lumina Satelor», nr. 4, din 22 ianuarie 1928
Întâmplări din viața fr. Marini
Un deținut interesant
Se împlineau șase luni în închisoarea din Galați. În ziua eliberării, Marini se prezintă la directorul închisorii și îi cere să-i permită să rămână între deținuți, fapt care l-a uimit pe director. Motivul cererii de a rămâne în închisoare: în mijlocul deținuților, Marini desfășurase o intensă muncă de evanghelizare care nu era terminată. Directorul îi răspunde:
– Domnule Marini, în cei 26 de ani de muncă în postul de director, nu mi s-a mai întâmplat așa ceva. Legea nu permite ceea ce îmi cereți.
La școala de reeducare pentru minori
„În cadrul închisorii din Galați, relatează învățătorul Marini, există și o secție de minori, condamnați pentru fapte penale, precum și o școală de reeducare pentru acești copii cu grave devieri de comportament. Într-o zi m-a întâmpinat profesorul școlii, adresându-mi-se:
– Am înțeles că dumneata ai calitatea de învățător și ai ajuns aici din motive de religie, iar acum faci educație cu Biblia la acești pușcăriași. Eu sunt profesor la școala de reeducare a minorilor din cadrul acestei închisori. Am o misiune foarte grea de îndeplinit, întrucât acești copii au un comportament ieșit din comun și aproape că nu-i pot stăpâni. Aș vrea ca dumneata să mi te alături și să te ocupi de educația lor, așa cum văd că te ocupi de adulți.
– Bine, i-am zis eu profesorului, mergem să vedem copiii.
Când am ajuns la ușa sălii de clasă, înăuntru se auzeau zgomote și bufnituri. Când s-a deschis ușa, copiii au încremenit la vederea unui străin alături de profesorul lor. S-a așternut liniștea deplină, după care profesorul m-a recomandat copiilor, că mă voi ocupa eu de ei în perioada ce va urma într-un mod mai deosebit, cerându-le să fie cuminți și ascultători. Apoi, profesorul a plecat și m-a lăsat între copii. După ce s-au așezat în bănci, fiecare la locul lui, am început investigația, ca să știu cum să procedez cu ei, după ce le cunosc problemele. M-am apropiat de sufletele lor, le-am devenit prieten și astfel s-a creat o punte de legătură între mine și ei, ceea ce a făcut ca să fiu ascultat. Mai ales orele de lecțiuni biblice au început să-și arate roadele. Au învățat despre copilăria și viața Domnului Hristos, precum și despre sacrificiul pe care El L-a adus pentru mântuirea oamenilor – și pentru ca și ei să devină mai buni și mai cuminți. Copiii au devenit atenți și receptivi și răspundeau la întrebări în timpul orelor. Îmi puneau și întrebări la care ei nu găseau răspuns.
Așa au trecut zile și săptămâni, până a venit și ziua ieșirii mele pe poarta închisorii, după ce mai întâi au fost eliberați cei trei frați din Săsciori cu care am fost în proces.
Dar, înainte de plecare, profesorul m-a căutat într-una din zile și mi-a zis:
– Domnule Marini, câtă putere de convingere ați avut asupra acestor copii! Sunt ca hipnotizați. Din niște sălbatici pe care nu-i mai puteam stăpâni, se manifestă acum ca niște mielușei și doresc să mai reveniți între ei. Cum să vă pot mulțumi?
– Mulțumirea s-o aduceți lui Dumnezeu, i-am zis eu, și Domnului Iisus Hristos, Care prin puterea Duhului Sfânt i-a îmblânzit pe acești sărmani copii. Iată „hipnoza” sub care s-a produs această schimbare. Eu n-am făcut altceva decât să le vorbesc despre iubirea Mântuitorului Iisus, Care a îmblânzit, încă din vremea Sa, oameni mult mai răi decât ei. Și, ca atare, același Iisus, Care îi iubește tot atât de mult și pe ei, vrea să le îndrepte viața.
Acum, domnule profesor, dacă doriți binele acestor copii, ceea ce am început împreună, continuați dumneavoastră după plecarea mea. Și, ca să aveți succes în continuare, să vă întoarceți la Dumnezeu, să cercetați Biblia și astfel dă deveniți un bun credincios și un exemplu pentru acești sărmani copii. Când veți apărea cu Biblia în școală, atunci nu veți mai folosi bâta ca mijloc de educare, ca până acum. Acești copii sunt lipsiți de dragostea celor din jur. Încercați să le-o redați și veți reuși.”
[fragment din cartea Învățătorul Ioan Marini – o viață de apostol, scrisă de Nicolae Marini]
1 Comment