Adevăraţii prieteni vin să te înconjoare mai ales când îţi este greu, nu numai când îţi este bine.
Adevăraţii oameni drepţi caută sufletele fraţilor lor mai ales când sunt în strâmtorare, în foamete, în lipsuri, în temniţă şi în boli (Mat. 25, 35-36),
căci mai ales atunci se dovedeşte nu numai că prietenia frăţească este adevărată,
dar şi că, credinţa lor în Domnul este sănătoasă şi statornică.
Ce trist trebuie să fi fost sufletul psalmistului, ajuns cu duhul plin de mâhnire în locul acesta de strâmtorare,
când numai cu glasul său singur mai striga spre Domnul.
Căci numai înaintea Domnului îşi putea vărsa necazul, fiindcă nu mai avea pe nimeni căruia să şi-l verse.
Şi numai înaintea Domnului îşi putea povesti strâmtorarea, fiindcă nimeni altcineva nu mai era să-l audă.
«Aruncă-Ţi ochii Tăi spre dreapta şi priveşte – Îi zice el Domnului – nimeni nu mă mai cunoaşte…,
orice scăpare este pierdută,
nimănui nu-i mai pasă de sufletul meu…
Scapă sufletul meu din temniţă, Doamne!…»
Şi încheie: «… Cei neprihăniţi vor veni să mă înconjoare când îmi vei face bine…»
O, de multe ori se întâmplă aşa!
Când trece încercarea, atunci te caută prietenii,
când nu mai este nici o primejdie, atunci eşti înconjurat de fraţi
şi când Domnul începe să-ţi facă bine, să-ţi treacă necazul – atunci mulţi se grăbesc să vină la tine.
Atunci vin să te înconjoare de-aproape şi cei care te-au înconjurat pe departe când erai în strâmtorare.
Mulţi nu te cunoşteau când erai dispreţuit şi smerit, dar îndată ce te văd că ajungi cu nume şi cu putere, nu te mai poţi scăpa de „prietenia“ lor…
Aşa suntem noi, oamenii, de multe ori!…
Şi totuşi nu toţi suntem aşa!
Sunt printre noi încă atât de mulţi care merg mai des la fratele lor nu când îi face bine Domnul, ci când îi fac rău oamenii!
Merg chiar dacă trebuie să înfrunte primejdii.
Merg chiar dacă este departe
şi chiar dacă e greu,
şi chiar dacă pentru aceasta ei ar avea şi de suferit.
Merg să dea, nu numai să primească!
Merg când este nevoie, nu când nu este!
O sufletul meu şi fiul meu, învaţă totdeauna când este nevoie de tine şi unde trebuie să mergi!
Învaţă să-ţi iubeşti fratele cu fapta şi cu adevărul, nu nu-mai cu vorba şi cu sărutul!
Înţelege când trebuie să-l înconjori de aproape pe prietenul tău.
Mergi la el şi bucură-te cu el când îi va face Domnul bine, căci aceasta îi va face şi mai luminoasă bucuria lui.
Dar mai ales du-te atunci când va fi la greu, căci atunci merg cei mai puţini. Şi atunci îi este lui de mai mare lipsă!
Stai lângă Domnul, credincios şi hotărât, când Lucrarea Lui trece prin momente grele de prigoniri şi încercări şi când Numele Lui şi credincioşii Săi lucrători sunt la greu!
Căci, după ce greul va trece şi vor veni iarăşi Sărbătorile libertăţii, mulţi vor veni şi vor zice: Doamne, Doamne…
Domnul Se va bucura în Ziua Slavei de toţi ai Săi… Dar cea mai mare bucurie va avea-o de cei care au rămas necurmat lângă El în toate necazurile Lui (Ioan 17, 8).
De acei care au suferit împreună cu El şi cu ai Lui (2 Tim. 2, 11).
De acei care au fost alături de El la jug şi la sarcină (Mat. 11, 29).
De aceea, să-L înconjurăm de aproape şi noi pe Domnul acum, la greu.
Şi pe fratele nostru, în strâmtorarea lui. Căci numai atunci noi vom fi fraţi şi prieteni adevăraţi.
Doamne Iisuse, Binecuvântat Prieten şi Binefăcător,
Care ai venit la noi când eram pierduţi şi ne-ai făcut cel mai mare bine nouă când ne era cel mai rău,
slavă Ţie şi slavă mântuirii pe care Tu ne-ai adus-o!
Te rog din tot sufletul meu, dă-mi şi mie o adevărată dragoste de fraţi, ca să nu rămân nesimţitor la suferinţele nici unuia,
ci, ori de câte ori voi şti pe vreun frate al meu în strâmtorare, să fac totul spre a ajunge până la el cu un ajutor şi o mângâiere.
Te rog, ţine-mă lângă Tine, Doamne Iisuse, totdeauna,
dar mai ales atunci când Numele Tău va fi batjocorit şi Lucrarea Ta, prigonită,
căci în statornicia aceasta mă voi arăta cât sunt de vrednic a mă bucura atunci când va veni vremea ca Tu să fii înălţat şi Lucrarea Ta, ridicată în cinste.
Nu mă lăsa nici pe mine, Doamne Iisuse, când voi fi mâhnit şi singur, să nu văd pe nimeni venind cu prietenie la mine,
ci mângâie-mă mereu cu dragostea Ta
şi cu dragostea preaiubiţilor mei.
Răsplăteşte-i, Doamne Iisuse, cu o veşnică binecuvântare pe toţi cei care nu uită pe cei mâhniţi de Tine şi pentru Numele Tău.
Şi până în veci Te voi ruga pentru cei care nu m-au uitat nici pe mine. Ci au venit să mă caute şi să mă mângâie când eram atât de singur şi atât de mâhnit şi lipsit.
Amin.
*
* *
Cuvinte înţelepte:
«Rândunelele se întorc vara, iarna se duc departe. Ele preînchipuie pe falşii prieteni. În zilele frumoase ale vieţii ei sunt devotaţi, în zilele necazului, zboară.»
Sf. Ambrozie
*
Prieten bun îţi este-acela care simte-n orice fel
înainte de a-i spune ce nevoie ai de el…
Cântarea Psalmului 142
O cântare a lui David. O rugăciune făcută când era în peşteră.
- Cu glasul meu strig către Domnul,
cu glasul meu mă rog spre El,
- Îmi vărs necazul înainte-I
şi-I spun tot greul de-orice fel.
- Când e mâhnit în mine duhul,
Tu, Doamne,-mi ştii cărarea mea;
pe calea mea pe care umblu
ei mi-au întins o cursă rea.
- Aruncă-Ţi ochii Tăi spre dreapta
şi vezi cât sunt necunoscut;
azi parcă nu mai am scăpare,
sunt părăsit, uitat, căzut!…
- Spre Tine, Doamne, strig, căci Tu-mi eşti
scăparea sufletului frânt
şi partea mea de moştenire
pe-al celor vii şi-aleşi pământ.
- La al meu strigăt ia aminte
că sunt nenorocit de tot,
de cei ce m-asupresc mă scapă
că sunt mai tari…, eu nu mai pot!
- Din temniţi sufletul meu scapă-l
şi Numele-Ţi voi lăuda.
Când îmi vei face bine, Doamne,
cei drepţi mă vor înconjura!
