Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home 14 ani de la plecarea la Domnul a fr. Costică Iacobuță

14 ani de la plecarea la Domnul a fr. Costică Iacobuță

14 ani de la plecarea la Domnul a fr. Costică Iacobuță

În ziua aceasta, 10 martie 2021, se împlinesc 14 ani de la trecerea la Domnul a vrednicului luptător creştin ortodox ostaş, Costică Iacobuţă.

Redăm o parte din vorbirea fr. Costică Iacobuță de la adunarea din a treia seară de priveghere a fr.Popa Petru, dar care așa de mult se potrivește și pentru fratele Costică, cel pe care îl comemorăm în această zi:

*

…în clipa şi-n împrejurarea aceasta, durerea e aşa de mare, pentru că acum, în lupta aceasta când atâtea duhuri se luptă cu Lucrarea, am pierdut pe unul dintre cei mai destoinici apărători. Acum când nu mai este în viaţă în mijlocul nostru, putem să-i arătăm calităţile de neînlocuit. Aşa cum un alt Părinte Iosif nu s-a mai ridicat, un alt frate Marini nu s-a mai ridicat, un alt frate Petru… nu vedem deocamdată. Domnul poate să scoată. Să ne rugăm şi noi împreună cu părinţii noştri, aşa cum zicea Părintele Trifa, care ne-a lăsat scris: „Dacă va fi îngăduit să fac o ultimă rugăciune în clipa plecării mele de pe pământ, ultima mea rugăciune va fi aceasta: Trimite, Doamne, Lucrării Tale oameni plini de Duhul Sfânt”. Mame destoinice şi pline de Duhul Sfânt, care să poată creşte copii şi tineret destoinic şi plin de Duhul Sfânt.

Unul dintre aceştia a fost fratele Petru, care, din prima parte a vieţii sale, am putea spune că a venit din lumea duhurilor trimis în lumea aceasta parcă cu o misiune, cu o chemare şi cu un dar special. Ce pierdere mare şi ce gol va rămâne de‑aici încolo… Ce va simţi familia…

Ce fericiţi sunt copiii care au avut parte ca, din lumea duhurilor, să fie trimişi într-o astfel de familie! Crescuţi şi pregătiţi, şi redaţi Lucrării într-o astfel de familie şi pregătiţi de-aici, din familia şi din Lucrarea aceasta, pentru familia cealaltă, fericită şi veşnică!

Îi mulţumim Domnului pentru astfel de suflete cu care am putut veni aşa de frumos şi fericit împreună. Şi oricând am avut ceva, am împărţit şi împărtăşit. Şi el totdeauna a avut ceva deosebit pentru fiecare în parte, în frământările vieţii.

Sunt prea tainice lucrurile… nu ştim de ce dragostea Tatălui ceresc a hotărât şi a îngăduit aşa. După nevoia Lucrării şi a noastră, nici nu bănuiam că ne-om despărţi aşa de repede şi în felul acesta.

Aşa cum au mai amintit fraţii, doream, în toamna aceasta, să mai trecem o dată pe aici, să ne aducem aminte de anii noştri din copilărie, când ne-am întâlnit sub Crucea şi Jertfa Domnului Iisus, închegaţi şi înfrăţiţi prin Sângele şi Jertfa Domnului Iisus, care ne-a legat ca pe îngeri, mai mult decât cu fraţii din familie. Şi care ne-a păstrat, datorită dragostei lui Dumnezeu, aici împreună, unde ne-am cunoscut, pentru că El ne-a chemat împreună, ne-a aşezat împreună şi ne-a păstrat împreună, pentru că vrea împreună să ne ducă în Împărăţia Sa fericită şi veşnică.

Am vrea să ne aducem aminte de cuvântul care spune despre cei care îi învaţă pe mulţi să umble în neprihănire, că vor străluci ca stelele şi ca soarele, în Împărăţia lui Dumnezeu, în vecii vecilor.

Întreaga vorbire a fratelui Costică Iacobuţă de la adunarea din a treia seară de priveghere a fratelui Popa Petru se poate citi aici: https://oasteadomnului.ro/urmele-lui/

*

Fragment din vorbirea fratelui Costică Iacobuță în adunarea din Mizieș, de la mormântul fratelui Traian Dorz, din anul 1996:


Fragment din vorbirea fratelui Costică Iacobuță în adunarea din Sibiu, de la mormântul părintelui Iosif, din anul 2006:

Fragmente din privegherile de la căpătâiul fratelui Costică Iacobuță:

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *