Inima credincioasă şi iubitoare de Dumnezeu, trăind într-o legătură vie şi caldă cu El, va simţi mereu nevoia de împrospătare a părtăşiei dintre ea şi Hristos.
Prin această părtăşie, nu numai faptele ei bune vor fi înnoite zilnic, dar şi rugăciunea îi va fi pătrunsă de un nou fior de fiecare dată, chiar dacă ea va cuprinde aceleaşi cuvinte şi trebuinţe zilnice.
Participarea credinţei şi a iubirii va face ca tot ce se petrece între inimă şi Hristos să fie străbătut neîncetat de o putere şi o căldură sfântă şi dulce.
Duhul Sfânt, Care lucrează prin aceste două virtuţi cereşti, va umple totul de un sfânt cutremur, iar acestea vor fi mereu făcute ca din nou, pline de prospeţime, de frumuseţe şi de bucurie.
Cântarea cea nouă pe care credinciosul Domnului o promite şi o cântă acum este nu numai o melodie nouă şi un text nou. Ci este o nouă experienţă cu Dumnezeu
şi este izbucnirea mai puternică a credinţei şi a iubirii din inima lui faţă de Domnul Iisus Hristos, Care i-a dat o nouă dovadă de iubire acum,
printr-o nouă şi puternică izbăvire din «apele cele mari».
Marile suflete credincioase, cărora Dumnezeu le-a dăruit mari izbăviri din necazurile lor, au simţit de fiecare dată o mare datorie de a înălţa lui Dumnezeu, pentru izbăvirea primită, o nouă dovadă de recunoştinţă, printr-un semn de neuitat.
De aceea, psalmistul Domnului îşi înseamnă mulţi din psalmii lui cu locul şi cu împrejurarea în care i-a făcut, ca aducere-aminte de izbăvirea pe care i-a dat-o Domnul acolo, în ziua aceea şi în locul acela.
De aceea credincioşii noştri înaintaşi au ridicat atâtea biserici şi mănăstiri ca semne şi dovezi. Atâtea troiţe şi monumente sfinte pe pământul patriei noastre, aducătoare-aminte de minunile făcute cu ei acolo.
Alţii au ridicat în multe părţi ale pământului, tot din aceleaşi sfinte pricini, lăcaşuri de slavă lui Dumnezeu şi semne de recunoştinţă veşnică faţă de Dumnezeu pentru minunile Lui.
O, din ce minunată părtăşie cu Hristos au răsărit peste întinderea întregului nostru pământ aceste sfinte dovezi ale credinţei înaintaşilor noştri! Toate vorbesc despre puterea izbăvirilor Lui.
O mănăstire, o bisericuţă de lemn, undeva într-un loc neştiut, un schit ridicat undeva în munţi, o troiţă de lemn sau de piatră la o răscruce de drum,
sau lângă un izvor dulce,
sau la o margine de hotar,
toate acestea, toate, sunt tot atâtea semne ridicate de aceeaşi credinţă, iubire şi recunoştinţă către Dumnezeu, fiecare amintind o nouă izbăvire dăruită cuiva…
Mâna care le-a înălţat a putrezit de mult…
Nu se mai cunosc astăzi nici numele celor care le-au trudit, nici minunile pentru care au fost aşezate multe dintre aceste semne acolo
– dar fiecare dintre ele este totuşi o cântare nouă, înălţată Dumnezeului Izbăvirilor.
O, câte astfel de cântări minunate, fiecare mai nouă şi mai frumoasă, au lăsat credincioşii înaintaşi ai istoriei noastre pe toate întinderile ţării noastre: Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Constantin Brâncoveanu, Alexandru cel Bun, Neagoe Basarab – şi atâţia alţii, în piatra şi în lemnul atâtor sfinte aşezăminte de închinare lui Dumnezeu!
Toate acestea vor vesti până în veci tuturor urmaşilor lor despre marea credinţă pe care au avut-o ei în Dumnezeu!
Şi despre marile primejdii prin care au trecut cu bine nu-mai datorită ajutorului ceresc.
Şi despre marile izbăviri pe care le-au primit ei de la Domnul Hristos.
Marea lor recunoştinţă faţă de Dumnezeu, înveşnicită în aceste semne, trebuie a nu mai fi uitată nicicând nici de urmaşii lor!
De aceea, dacă suntem într-adevăr urmaşii acestora, să ne arătăm şi noi vrednici de ei!
Nu numai lăudându-ne cu frumuseţea acestor lăcaşuri pe care le admiră şi străinii, dar şi străduindu-ne să le urmăm credinţa şi virtuţile lor, într-o ascultare smerită de Dumnezeul părinţilor noştri.
Şi având nu numai grija celor lăsate de ei, ci să ridicăm şi noi înşine astfel de noi dovezi ale credinţei în Dumnezeu, care şi nouă ne-a făcut atât de mult.
Căci şi faţă de noi Dumnezeu n-a fost mai puţin darnic, ci încă şi mai mult decât faţă de ei, dacă vedem aceasta!
Numai astfel vom fi vrednici şi noi de cinstea şi amintirea urmaşilor noştri. Şi de viitoarele izbăviri ale lui Dumnezeu, de care vom avea încă multă nevoie.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru,
Care, în marea Ta grijă şi bunătate, ne-ai dăruit şi nouă atâtea izbăviri din primejdii
şi ne-ai scăpat din atâtea ape mari în tot trecutul nostru!
Slavă Ţie, Doamne, pentru toţi cei care ne-au rămas pildă vrednică de urmat pentru recunoştinţa cu care au dorit să mărturisească urmaşilor lor şi veacurilor viitoare binele pe care li l-ai făcut Tu!
Prin pilda lor am aflat şi noi îndemn de atâtea ori să Te slăvim pe Tine, Doamne, lăudând puterea şi bunătatea Ta.
Te rugăm, ajută-ne şi pe noi să nu uităm niciodată binele pe care ni-l faci,
ci fiecare izbăvire pe care ne-o dai
şi fiecare nouă rugăciune ascultată,
şi fiecare nouă binecuvântare să fie pentru noi un nou prilej de laudă,
un nou semn şi o nouă cântare pentru Tine.
Amin.
*
* *
«Nimic nu e deopotrivă cu aducerea de mulţumire!»
Sf. Ioan Gură de Aur
*
Recunoştinţa, niciodată, copile, să n-o uiţi – să ştii!
Aşa să creşti tu după mine
şi-n ea să-ţi creşti pe-ai tăi copii,
că nu-i virtute mai frumoasă,
nici semn de-un om superior
cum e la cel ce dovedeşte un suflet recunoscător!
Cântarea Psalmului 144
Un psalm al lui David.
- Binecuvântat să fie Domnul, Stânca mea-n vecii,
că-mi deprinde mâna-n lupte, degetele-n bătălii,
- Binefăcătorul meu şi Cetăţuia-n ceasul greu,
Turnul izbăvirii mele şi Mântuitorul meu,
Scutul meu Atotputernic de-adăpost şi de-ajutor
ce mă nalţă şi-mi ajută, şi-mi supune-al meu popor!
- Doamne, ce e omul oare ca în seamă Tu să-l ţii?
- Abur este omu-n lume, umbră-s zilele-i pustii!
- Pleacă cerul şi coboară, Doamne, şi fă munţii fum
- Fulgeră săgeţi şi-alungă toţi vrăjmaşii mei acum!
- Mâna Ta de sus Ţi-o-ntinde şi, din apele ce vin,
ia-mă, scapă-mă din mâna fiilor celui străin!
- Căci ei spun doar neadevăruri şi grăiesc înşelăciuni,
ei, a căror dreaptă este doar o dreaptă de minciuni.
- Dumnezeul meu, cânta-voi noi cântări spre slava Ta,
cu-alăuta cea cu zece strune Te voi lăuda.
- Tu, Cel Care biruinţa la-mpăraţi o dăruieşti
şi de sabie-ucigaşă pe David îl izbăveşti,
- Izbăveşte-mă din mâna fiilor celui străin
ce-au o dreaptă mincinoasă şi spun neadevăr din plin!
- Fiii noştri sunt odrasle ce din tinereţe cresc,
fetele – podoabe scumpe de palat împărătesc,
- Iar grânarele ni-s pline cu tot felul de merinzi,
mii de turme pasc pe câmpuri cât poţi ţara s-o cuprinzi.
- Vitele ni-s prăsitoare, n-avem pierderi, nici robii
şi nu-s ţipete pe-a noastre uliţi vesele şi vii.
- Fericit poporul care în aşa fel stă mereu,
fericit poporu-al cărui Domn e Domnul Dumnezeu!
