Când nu nerăbdarea, ci înţelepciunea grăieşte că un lucru ajunge, atunci este într-adevăr destul!…
Când nu răutatea, care nu se mai satură de asuprire, şi nici lăcomia, care nu se mai satură de cadouri şi de comoditate, ci sinceritatea zice: «Nu-i voie!» – atunci într-adevăr nu-i voie.
Când nu mândria, care nu se mai satură de linguşiri şi de laude, şi nici lenevia, care nu se mai satură de îndoieli, de temeri şi de precauţii, ci înţelepciunea găseşte că ajunge cu acestea şi că este în sfârşit vremea să li se pună capăt
– atunci e într-adevăr aşa!
Suflet drag, nu găseşti oare că şi pe tine destul te-au asuprit patimile şi păcatele, din tinereţea ta şi până azi?
Nu găseşti şi tu că a sosit clipa să te predai Domnului, ca El să te scape din robia diavolului şi să fii scos din întuneric la lumina cea minunată a lui Hristos? (Fapte 26, 18).
Suflete cunoscător al Cuvântului celui de foc al lui Dumnezeu, nu te cutremuri tu oare că, fiind stăpânit de lăcomie,
ai primit daruri străine în schimbul vânzării fraţilor tăi
şi a stricării învăţăturii şi credinţei curate?
Suflete mândru şi încrezut, nu-ţi mai ajung ţie linguşirile şi laudele,
ci te mai laşi încă ademenit cu acestea, spre a fi folosit ca o unealtă de către duhul străin împotriva alor tăi?
Suflete leneş, oare nu-i destul cu îndoielile tale?
Nu-i destul cu temerile şi cu precauţiile care te ţin în nelucrare, în izolare, în ruptura în care stai?
Nu-i destul oare de când anii tăi, sănătatea ta şi darurile tale n-au adus nici un folos pentru Hristos şi pentru familia ta duhovnicească?
Nu te-au asuprit destul aceşti vrăjmaşi care te-au ţinut închis în nelucrare atâta vreme?
Şi cărora le robeşti încă şi azi!
Ba, suflete dragi, destul v-au asuprit!
Ajunge cât v-au asuprit!
Ieşiţi acum cu toată hotărârea de sub aceste asupriri şi rupeţi lanţurile cu care aceste păcate v-au ţinut în robie de atâţia ani, trăgând din greu pentru diavolul şi plătind un tribut amar iadului!
Gândiţi-vă nu numai cât aţi pierdut,
dar cât aţi fi putut câştiga de când tot pierdeţi!…
Ajunge, suflet nehotărât! Hotărăşte-te acum pentru Hristos!
Ajunge, frate dezbinat! Rupe orice legături cu învăţăturile străine, cu prietenii străini, cu darurile străine, cu gândurile şi cu duhul lor
şi vino în faţa Domnului şi în faţa fraţilor şi mărturiseşte-ţi cu cutremur păcatul şi rupe-o cu toate legăturile lui,
ridicându-te să osândeşti răul.
Căci, dacă vei fi sincer şi statornic,
atunci şi Dumnezeu şi fraţii te vor ierta şi te vor primi.
Dar, suflete dragă, bagă de seamă: dacă crezi că încă n-ai păcătuit destul şi că nu ajunge cât L-ai respins pe Domnul şi cât ai nesocotit Cuvântul Său, se poate să pieri chiar azi!
Dacă nu ajunge cât rău ai făcut, câtă tulburare ai pricinuit şi câtă pagubă şi hulă ai adus Lucrării Domnului, s-ar putea să nu-ţi îngăduie Dumnezeu ca să mai faci nici un rău.
Dacă nu ajunge câtă vreme şi câţi bani au risipit, câte lacrimi şi câte ocazii au cheltuit fraţii tăi pentru lămurirea problemei tale şi pentru mântuirea sufletului tău,
oare nu te cutremuri?
Nu te temi de clipa în care Dreptul Dumnezeu, împotriva Căruia faci toate acestea, va zice: Destul ai asuprit!…
Destul ai îndurerat, destul ai tulburat, destul ai bârfit! (Ps. 101, 5).
Cine crezi tu că va plăti atunci tot răul pe care l-ai pricinuit tu?
Cine crezi tu că va fi osândit pentru tot binele care nu s-a putut face din pricina ta, ani şi ani?…
Dacă îţi iubeşti sufletul tău şi viaţa ta şi cea alor tăi până cine ştie când, ia seama! Nu mai mânia pe Dumnezeu!
O Dumnezeule Înfricoşat şi Drept,
Tu, Care ai rânduit o răsplată şi ai pus un hotar tuturor lucrurilor noastre,
Te rugăm, ai milă de noi toţi şi trimite-ne de Sus înţelepciunea care să ne îndrume sănătos în toată umblarea noastră.
Nu ne lăsa, Doamne, niciodată să păcătuim!
Dar dacă totuşi slăbiciunea firii noastre ne face să cădem sau ne va ţine căzuţi un timp în vreun păcat, trezeşte-ne cât mai grabnic
şi îngrozeşte-ne cât mai puternic,
spre a ne smulge din lanţurile răului
şi a alerga la pocăinţă. Cu tot sufletul nostru. Ca să nu pierim.
Nu ne lăsa mai ales, Doamne, să ajungem pricină de dezbinări şi de tulburare în Biserica Ta şi între fraţii noştri.
Iar dacă cumva am ajuns, nu ne lăsa să rămânem în această stare pierzătoare, închipuindu-ne că avem dreptate, împotriva fraţilor care plâng, care ne cheamă, ne sfătuiesc şi ne aşteaptă.
Ci să ne întoarcem cu adevărat şi îndată la Tine
şi la ei.
Amin.
Cântarea Psalmului 129
O cântare a treptelor.
- Destul m-au asuprit cu ură
din tinereţea mea, mereu,
să spună Israel, să spună
câte-asupriri avut-am eu!…
- Destul, destul mă asupriră
din tinereţe pân’ acum,
dar nu m-au biruit nici unii
şi nu m-au doborât nicicum!
- Plugarii mi-au arat spinarea,
cu brazde lungi am fost brăzdat.
- Dar Domnu-i drept, tăiat-a funia
cu care cei răi m-au legat.
- Să dea napoi plini de ruşine
cei ce urăsc Sionul sfânt,
- Să se usuce ca şi iarba
pe-un coperiş uscat de vânt!
- Secerătorul nu-şi va umple
vreodată mâna lui cu ea,
nici cel ce leagă snopii, braţul
cu dânsa nu-şi va încărca.
- Şi câţi trec nu zic: «Fiţi cu Domnul!»
şi: «Binecuvântaţi fiţi voi!»,
nici: «În al Domnului Sfânt Nume
vă binecuvântăm şi noi!…».
*
* *
«A avea o legătură adevărată cu Dumnezeu, a fi un adevărat copil al lui Dumnezeu înseamnă să trăieşti o viaţă legată clipă de clipă cu El, cu cerul, cu veşnicia… Înseamnă să trăieşti o viaţă de copil al lui Dumnezeu, răscumpărat prin Jertfa cea scumpă a Fiului Său. O, ce viaţă dulce şi scumpă este aceasta! Câţi însă o trăiesc?»
Preot Iosif Trifa
*
Ce frumos este sfârşitul celui care-a biruit,
trecând credincios prin toate şi rămas de neclintit,
ce cunună strălucită îl aşteaptă luminos
pe-un erou ce pân’ la moarte luptă drept şi credincios!
