Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Credinţa încununată

Credinţa încununată

Credinţa încununată

Credinta cea care va fi încununată în ceruri este numai credinta biruitoare, vie şi puternică – ce nu se lasă nici ispitită, nici înspăimântată de vrăjmaşul mântuirii.

Nimic şi nimeni nu va putea nici abate, nici împiedica această credintă de la drumul ei pe urmele Domnului nostru Iisus Hristos. Cum nu poate nimeni împiedica un cutremur sau un ciclon.

Vrăjmaşul satana ştie bine despre pedeapsa lui –şi se îngrozeşte de tot ce-l aşteaptă (Mt 8, 29). Dar din pricina răutătii lui şi din pricina urii pe care o are contra lui Hristos şi a credincioşilor Săi, nu numai că nu vrea să înceteze lupta lui uzurpatoare şi ucigaşă, dar caută să folosească cât mai nimicitor orice clipă şi orice mijloc, pentru a face cât mai mult rău împotriva lui Hristos şi împotriva împărătiei Lui. Aceasta este crima lui satana, a lui Antihrist şi a tuturor celor care s-au făcut unelte ale răului contra binelui pe pământ.

Credinta adevărată va avea mereu lupte şi necazuri mereu, cât va fi în lume – pentru biruinta şi cununa ce o aşteaptă. Puteti voi, cei buni, să faceti şi orice bine în lume, puteti să vă purtati cât de cinstit, puteti să munciti cât de conştiincios, puteti vorbi cât de respectuos, puteti răbda orice nedreptate, puteti răspunde cât de frumos, puteti să vă dati totul tuturor, în zadar – lumea tot vă va urî, necredincioşii tot vă vor batjocori, asupritorii tot vă vor chinui, legile lumii tot vă vor nedreptăti, stăpânirile ei tot vă vor apăsa…

Fiindcă voi Îl iubiti şi Îl slujiti pe Hristos, Vrăjmaşul păcatului şi Potrivnicul diavolului, Nimicitorul Răului şi Aducătorul Păcii, Judecătorul Minciunii şi Împăratul Veşnic al Adevărului. Dar cum Hristos a biruit – aşa veti birui şi voi; şi cum El a dobândit Cununa Veşnică, aşa o veti dobândişi voi.  Hristos este Stânca Veşnic Neclintită. Voi stati tari pe Această Stâncă puternică şi nu vă temeti de nimic….

Traian Dorz

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!