Ce grele şi apăsătoare au fost pentru noi acele luni de ianuarie şi februarie ale anului 1935!…
În acest răstimp, avusese loc între Părintele Iosif şi mitropolitul Bălan următorul schimb de scrisori. Le redăm mai jos, spre a se vedea cum au izbucnit dintr-o dată, la suprafaţă, cele ce se pregătiseră în ascuns şi cum se deformează faptele, spre a-l scoate vinovat tot pe cel lovit pe nedrept:
Înalt Prea Sfinţite Stăpâne,
Faţă de felul cum s-a desfăşurat consfătuirea noastră de ieri, 30 dec. (unde i se comunicaseră măsurile de constrângere), cu regret Vă aduc la cunoştinţă că – pentru moment – am încetat redactarea şi tipărirea foii «Oastea Domnului» a cărei proprietate îmi aparţine, fiind fondatorul şi creatorul ei.
O dată cu aceasta, Vă rog a dispune să nu mai figurez pe frontispiciul foii «Lumina Satelor» ca redactor.
Mi-am înaintat şi demisia din postul ce l-am avut, după ce, din cauza bolii, nu mai sunt capabil de serviciu…
Sibiu, 31 decembrie 1934
Pr. Iosif Trifa
***
La care s-a primit imediat următorul răspuns:
Arhiepiscopia Ort. Rom. de Alba Iulia şi Sibiu
Nr. 32 / 1935 Bis.
Cucernice părinte,
În conformitate cu cererea C. Tale înregistrată la Cons. nostru Arhiepiscopesc sub nr. 32 la 2. I. a. c., Ţi se face cunoscut că am primit demisia C. Tale din funcţia de preot ce ai avut în Arhiepiscopia noastră.
O dată cu aceasta eşti absolvat de toate însărcinările ce le-ai avut în legătură cu Mişcarea religioasă din sânul Bisericii noastre, «Oastea Domnului», precum şi de cele în legătură cu publicaţiile periodice ale ei, «L. S.» şi «O. D.».
În urma acestei absolvări rămâne pentru C. Ta obligamentul de a prezenta dare de seamă despre toate chestiunile în legătură cu «Oastea Domnului».
Sibiu, în şedinţa secţiei bisericeşti de la 2. I. 1935
Cu arhiereşti binecuvântări,
Nicolae, V. Nistor,
arhiepiscop şi mitropolit secretar
C. Sale, preot Iosif Trifa Sibiu, Sanatorul Wachmann
Traian Dorz, din “Istoria unei Jertfe”, Vol. II, pag. 79
***
S-a făcut apoi o greşeală canonică. Această greşeală o arată C. Sa, preotul Toma Chiricuţă din Bucureşti, într-un ziar astfel:
«Biserica ardeleană are nota unui specific ardelenesc. Iar nota aceasta este: puţinul respect, cu nesocotirea canoanelor Bisericii ortodoxe ecumenice. Iată, de pildă, canoanele Bisericii ecumenice opresc, sub pedeapsa caterisirii, pe orice preot care, pentru orice motiv, s-ar demite din slujba preoţiei. Ori, iată, în Eparhia Sibiului şi chiar Catedrala Mitropolitană se prezintă un ciudat caz de ieşire din tradiţia expresă a clasicei ortodoxii.
Iată despre ce este vorba: Părintele Iosif Trifa, iniţiatorul şi conducătorul asociaţiei religioase «Oastea Domnului», este preot la Catedrala Mitropolitană. Preotul Iosif Trifa, pentru motive care nu importă, cade în dizgraţia mitropolitului Nicolae şi, spre a se evita alte neplăceri, Păr. Iosif Trifa îşi cere demisia, iar Î. P. S. Mitropolitul Nicolae îi comunică: «Am primit demisiunea C. tale din funcţia de preot ce ai avut în arhiepiscopia noastră…» (cf. ord. 32/1935 din 2 ianuarie, a Cancelariei Mitropolitane din Sibiu). E clar, nu? Păr. Trifa demisionează, cere a fi demis doar din postul de la catedrală, iar Mitropolia îl consideră demisionat din funcţia de preot de pe tot cuprinsul Arhiepiscopiei Ardealului.
Este, evident, o depăşire. Mitropolitul îi acordă mai mult, imens mai mult decât a cerut Preotul Trifa, anume îi acordă altceva decât ceea ce a cerut preotul Iosif. Dar mai ales şi totodată este aci, în acest caz, o depăşire şi o decădere din clasica tradiţie a ortodoxiei ecumenice: preotul nu poate să demisioneze. Nici din locul de slujbă, cum a cerut Părintele Iosif, nici din funcţia treptei, cum s-a grăbit să-i ofere cancelaria din Sibiu…» (Luat din ziarul «Naţionalul nou» din 1 febr. 1935)
Traian Dorz, din “Istoria unei Jertfe”, Vol. II, pag. 179
