Ce mare putere, ce mare binecuvântare şi ce mare har există în aducerile-aminte despre ceea ce a fost frumos, cu-rat şi plăcut cândva!
Dumnezeu ne-a făcut un mare bine când ne-a dat ţinerea de minte în care păstrăm amintirile noastre.
Aceste comori ale noastre de mare preţ, la care oricând privim ne mângâiem şi ne împrospătăm sufletul.
Ce mare mângâiere şi întărire sunt pentru noi, în singurătate, amintirile petrecerii între cei iubiţi.
În durere, amintirea bucuriilor cu ai noştri.
În străinătate, amintirea zilelor plăcute de acasă.
În bătrâneţe, amintirile din copilărie…
Desigur, fiecare avem şi amintiri urâte sau dureroase…
Pe acestea am dori să nu le mai avem şi nici nu dorim să ne mai gândim la ele.
Dar cele mai frumoase amintiri nu pot fi pentru noi decât acele pe care le păstrăm din umblarea cu Dumnezeu,
din petrecerile cu Hristos,
din părtăşia cu fraţii şi cu familia noastră duhovnicească.
Despre acele amintiri nu ne mai săturăm povestind, ori de câte ori avem prilejul. Fiindcă nici bucurii şi binecuvântări mai mari ca în vremea aceea n-am mai avut altele în viaţă.
Cât de scumpe ni-s, într-adevăr, nouă toate amintirile despre fiinţa care ne-a fost mai dragă în viaţă!
Ori de câte ori avem prilejul să povestim ceva din amintirea pentru această fiinţă,
dorim să lăsăm o urmă, să punem un semn, să facem un bine…
La pomenirea numelui iubit,
la amintirea părtăşiei avută împreună,
suntem gata să privim totul cu alţi ochi.
Inima ni se înmoaie,
cuvântul ni se schimbă,
ochii ni se umezesc – şi devenim altfel!
O, toate aceste simţăminte sunt puse în inimile noastre de Dumnezeu, Tatăl nostru, şi sunt din Inima Lui iubitoare, dulce şi bună!
Fiindcă tot ce este în noi bun este din El.
Iar dacă şi aceea cât este încăput în inima noastră este aşa de preţios, cât de mare şi sfânt trebuie să fie acest bun în Inima Domnului!
De aceea, aleşii Domnului, mijlocind pentru venirea unei binecuvântări,
pentru iertarea unei nelegiuiri
şi pentru întoarcerea unui har, strigau adesea către Domnul: Adu-Ţi aminte, Doamne! Adu-Ţi aminte de bunătatea Ta!…
De făgăduinţele Tale…
De sfinţii Tăi, care erau prietenii şi iubiţii Tăi, fiindcă făceau voia Ta… (Fapte 13, 22).
– Şi, din dragostea pentru aceştia, Dumnezeu, aducându-Şi aminte, asculta rugăciunile celor care strigau către El.
Ochii Domnului Se întorceau spre meritele celor din amintirile Lui frumoase şi nu mai vedeau nevrednicia celor care meritau pedeapsa Lui.
– sau Se prefăceau că n-o mai văd…
Iar dacă amintirea unor oameni plăcuţi Domnului, cum a fost David sau Avraam – dacă amintirea lor este atât de scumpă înaintea lui Dumnezeu, cât de scumpă şi de puternică trebuie să fie amintirea Fiului Său Preaiubit,
Care, în viaţa Sa pământească, a fost Singurul cu desăvârşire sfânt. Singurul cu desăvârşire bun.
Şi Singurul cu desăvârşire plăcut şi ascultător Tatălui! (Mat. 17, 5; Isaia 42, 1).
Dar dacă la amintirea numelui unui om sfânt, Dumnezeu îi arată bunăvoinţa Sa celui care strigă către El în numele meritelor acelui neprihănit
– atunci cu cât mai mult va asculta cu grabă
şi cu bunăvoinţă pe cei care se apropie de El în Numele cel Sfânt al Preaiubitului Său Fiu, pentru Iisus Cel Preadulce şi pentru aducerea-aminte a credincioşiei şi ascultării Lui!
De aceea, plini de încredere, să strigăm totdeauna:
Adu-Ţi aminte, Doamne, de ascultarea şi Jertfa lui Iisus, Domnul nostru!… Şi, din dragostea pentru El, ai milă şi de noi, cei pentru care s-a adus Jertfa şi ascultarea aceasta!
O Binecuvântat şi Preamărit Dumnezeul şi Tatăl nostru,
Îţi mulţumim pentru bunătatea Ta care păstrează cu scumpătate toate frumoasele amintiri despre cei iubiţi ai Tăi!
Iar dacă cel care primeşte pe cineva în numele unui om neprihănit va avea răsplata unui om neprihănit (Mat. 10, 41-42),
cu cât va avea o răsplată şi mai mare acela care Îl primeşte pe Însuşi Soarele Neprihănirii, pe Iisus Hristos, Preaiubitul Tău!…
Binecuvântează-i, Doamne, veşnic pe toţi cei care L-au primit pe Iisus, Fiul Tău, cu dragoste şi cu ascultare
şi ori de câte ori Îţi vor cere ceva în Numele Lui scump, Te rugăm, Tată Ceresc, adu-Ţi aminte de Fiul Tău Iisus
şi ascultă toate cererile ucenicilor şi fiilor Lui!
Din dragoste pentru Numele cel scump al Domnului nostru Iubit, Fiul şi Martorul Tău Cel Ales şi Preaiubit, ascultă-ne şi pe noi, Sfinte Tată Bun,
grăbind în ajutorul nostru
şi trimiţându-ne deplina Ta izbăvire!
Amin.
*
* *
Cuvinte înţelepte:
„Înaintaşii credinţei noastre au spus lucruri minunate despre mijlocirea în rugăciune a sfinţilor pentru noi. Fericitul Augustin spune că mucenicii sunt mijlocitorii noştri, dar nu mijlocitori nemijlociţi, ci ei fac rugăciunile lor prin mijlocirea Mântuitorului Iisus Hristos, cu Care sunt strâns uniţi, cum sunt unite cele mai desăvârşite mădulare în corpul lor cu capul lor. Căci, într-adevăr, Iisus Hristos este Capul şi El este Singurul Mijlocitor, în felul Său, căci şade la dreapta Tatălui… De asemenea Asterie al Amasiei, în «Cuvânt de laudă la Sfinţii Mucenici», spune că sfinţii au multă putere, chiar şi după moartea lor din lumea aceasta, făcând bine oamenilor, precum a fost şi cu proorocul Elisei, care, şi după plecarea din viaţă, a avut harul nemuritor şi nedespărţit al lui Dumnezeu, har care sălăşluia lângă trupul său neînsufleţit (II Împăraţi 13, 21).“
Preot Iosif Trifa
DIN LOCUL TĂU SLĂVIT
Din locul Tău slăvit în veci,
Cerescule Părinte,
spre ruga noastră să Te-apleci
noi Te rugăm fierbinte!
Spre Tine-al Tău umil popor
smerită rugă poartă,
ascultă, Doamne, glasul lor
şi iartă, Doamne, iartă!…
A noastre multe slăbiciuni
şi multa neştiinţă,
cu prea puţine rugăciuni
şi prea slabă credinţă!
– Atâtea trebuinţe-avem
şi-atâtea mari păcate,
vezi starea grea-n care suntem
şi scapă-ne din toate!
O, n-avem rugă şi cuvânt
aşa cum se cuvine
– pământ suntem, dar din pământ,
smeriţi, strigăm spre Tine!
Tu ne eşti Domn şi Împărat,
iar noi, cu cât ne-apasă,
venim spre Ochiul Tău curat
şi Inima-Ţi duioasă…
Priveşte-n lumea cruntei uri
câţi fraţi stau să se-omoare!
– Rugămu-Te să Te înduri,
fă pace-ntre popoare!
Fă să se-ntoarcă cei plecaţi
să-şi plângă neascultarea,
să-Ţi recunoască-mbrăţişaţi
iubirea şi iertarea!
În orice suflet, îndreptar
Cuvântul Tău l-aşază,
ca pururi faptei lui hotar
doar Voia Ta s-o vază.
– Spre Harul Tău nădăjduim
şi Mila Ta cea multă,
spre Tine, Doamne, ne smerim,
Te-ndură şi ne-ascultă!…
*
* *
Cuvinte înţelepte:
«Ferice de omul care se socoteşte mai rău decât toţi!»
Ava Nil
*
«Rugăciunea e arma cea tare, arma zilnică a creştinului. E telefonul cel ceresc prin care vorbim neîncetat cu Cerul, cu Dumnezeu. Dar numai rugăciunea cea bună ne poate fi spre mântuire.»
Preot Iosif Trifa
