Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home 2019 – Anul omagial al satului românesc, al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari, în Patriarhia Română

2019 – Anul omagial al satului românesc, al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari, în Patriarhia Română

2019 – Anul omagial al satului românesc, al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari, în Patriarhia Română

Veşnicia s-a născut la sat”, spunea Lucian Blaga, adică în Betania şi în Emaus, spunem noi, la 15 stadii şi la 60 de stadii de Ierusalim (Luca 24, 13; Ioan 11, 18), în Sâmbăta Floriilor şi în Seara Duminicii Învierii. De aceea putem identifica şi zugrăvi teologic atât Betania în satul românesc, adică mormântul lui Lazăr sau cimitirul, cât şi Emausul în satul românesc, adică biserica şi Sfânta Liturghie sau Cina din Emaus. În Betania satului românesc, Hristos vine la mormântul prietenului său Lazăr prin fiecare înmormântare, parastas, pomenire sau sfinţire de cruce la mormânt. Iisus plânge la mormântul lui Lazăr, dar şi în fiecare sat românesc; iar în Emausul din satul românesc, Hristos cel Înviat frânge pâinea euharistică şi toarnă vinul euharistic, la fiecare Sfântă şi dumnezeiască Liturghie, descoperidu-Se în lumina necreată a Învierii Sale Sfinţilor Luca şi Cleopa. În satul românesc, Hristos strigă: „Lazăre, vino afară!”; Gheorghe, vino afară!; Ioane, vino afară!; Maria, vino afară! În Betania satului românesc, Hristos dă la o parte piatra de pe mormântul lui Lazăr, făcând-o piatră pentru sfânta masă de prestol liturgic, pentru Cina liturgică din Emausul satului românesc. În satul românesc, găsim lacrimile Mariei şi ale Martei, dar şi drumul spre Emaus, care este drumul Bisericii. În Betania satului românesc, Hristos vine şi cheamă pe nume pe fiecare suflet de român din obştea lui Lazăr din Betania, iar în Emausul satului românesc, Hristos aprinde cu cuvântul său dumnezeiesc mulţimea inimilor româneşti din obştea sfinţilor Luca şi Cleopa, descoperindu-li-Se de fiecare dată la Cina liturgică. Şcoala, biserica, cimitirul sunt cei trei stâlpi ai satului românesc. În satul românesc Iisus este îmbrăcat în ie românească, precum în biserica de la Densuş, iar satul românesc este trezit de clopote, străjuit şi apărat de prapori, ocrotit de Epitaf şi sfinţit de Antimis.

Preotul ortodox al satului românesc, de veacuri până în prezent şi în viitor, s-ar putea regăsi în icoana preotului de la Betel: „După aceea regele Asiriei a adunat oameni din Babilon, din Cuta, din Ava, din Hamat şi din Sefarvaim şi i-a aşezat prin cetăţile Samariei în locul fiilor lui Israel. Aceştia au stăpânit Samaria şi au început a locui prin cetăţile ei. Dar fiindcă la începutul vieţuirii lor acolo ei nu cinsteau pe Domnul, de aceea Domnul a trimis asupra lor lei care-i omorau. Atunci s-a spus regelui Asiriei, zicând: «Popoarele pe care tu le-ai strămutat şi le-ai aşezat prin cetăţile Samariei nu cunosc legea Dumnezeului acelei ţări şi de aceea El trimite asupra lor lei şi iată aceştia le omoară, pentru că ele nu cunosc legea Dumnezeului acelei ţări». Iar regele Asiriei a poruncit şi a zis: «Trimiteţi acolo pe unul dintre preoţii pe care i-aţi adus de acolo, ca să se ducă să trăiască acolo şi să-i înveţe legea Dumnezeului acelei ţări». Atunci a venit unul dintre preoţii cei ce fuseseră aduşi din Samaria şi a locuit în Betel şi i-a învăţat cum să cinstească pe Domnul” (IV Regi 17, 24-28).

În timp ce israeliţii din Samaria erau duşi în robia asiriană cea fără de întoarcere, începând cu anul 722, î.d.Hs., şi îşi atârnau harfele lor în sălciile de pe malurile râului Gozan (cf. Psalmul 136, 2), în cetăţile Mediei (IV Regi 17, 6), iar regele Asiriei a strămutat în locul lor locuitori şi colonişti din Asiria, Dumnezeu trimite împotriva acestora lei ucigători, precum şerpii veninoşi oarecând în pustia Sinai, împotriva celor ce cârteau contra lui Dumnezeu şi a lui Moise (Numerii 21, 6). Aflând despre acest lucru, Salmanasar, regele Asiriei, a poruncit ca unul dintre preoţii israeliţi strămutaţi din Samaria în Asiria să se întoarcă înapoi şi să ridice la Betel „şarpele de aramă” al cunoaşterii Dumnezeului Celui Adevărat, al lui Avraam, Isaac şi Iacob, precum Moise în pustie (IV Regi 17, 27-28; Numerii 21, 8-9; Ioan 3, 14). Stabilirea necunoscutului preot al lui Israel, tocmai la Betel, centrul religios al Samariei, este împlinirea unei trepte revelaţionale din scara patriarhului Iacob, contemplată acolo (Facere 28, 11-22). În urma activităţii pastorale şi misionare a acestui vrednic preot anonim – poate unul dintre cei şapte mii de bărbaţi de pe vremea Sfântului Ilie şi a ucenicului său Elisei, care nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal (III Regi 19, 18) –, leii Samariei s-au îmblânzit şi gurile lor s-au închis, precum mai târziu ale celor din groapa proorocului Daniel din Babilon (Daniel 6, 23). Amvonul propovăduirii lui ar fi putut fi tainica piatră unsă de patriarhul Iacob în urma revelaţiei de la Betel (Facere 28, 11. 18 şi 22). Astfel au apărut samarinenii în istorie, cu care iudeii nu au nici un amestec, după cum ne spune Sfânta Evanghelie (Ioan 4, 9), decât numai legea lui Moise, pilda Samarineanului milostiv (Luca 10, 30-37), samarineanul lepros vindecat de Mântuitorul Hristos şi recunoscător (Luca 17, 16) şi necunoscutul preot duhovnic stabilit în Betel, singura cetate a samarinenilor în care Mântuitorul nu ne opreşte să intrăm (cf. Matei 10, 5), ci să venim şi să-l ascultăm pe acest preot, învăţător al Legii Domnului şi „botezător” al strămutaţilor asirieni, deveniţi samarineni. Preotul anonim din Betel ne învaţă legea războiului nevăzut filocalic împotriva diavolului, care, în ţinuturile Samariei, „umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (I Petru 5, 8). Pe Scara biblică a cerului de la Betel, icoana acestui preot este bătută în cuie de aur.

Preotul ortodox al satului românesc s-ar putea regăsi în icoana preotului de la Betel, precum şi în celelalte icoane biblice sfinte ale preoţilor „care nu au trecut pe alăturea” (cf. Luca 10, 31): Melchisedec, care l-a întâmpinat pe patriarhul Avraam, l-a împărtăşit cu pâine şi vin şi l-a biecuvântat (Facere 14, 18-20); Aaron, fratele lui Moise, al cărui toiag din lemn de migdal, ca adeverire a alegerii şi a preoţiei lui, a odrăslit, a înmugurit, a înflorit şi a făcut migdale (Numerii 17, 1-10); Ahimelec, preotul din Nobe, care i-a dăruit lui David, prigonit de Saul, şi însoţitorilor lui, cele cinci pâini ale punerii înainte (I Regi 21, 1-6); preotul trimis de regele Asiriei în Samaria, la Betel (IV Regi 17, 24-28); Hilchia, preotul de la templul sfânt, în vremea arhieriei căruia s-a descoperit cartea legii Domnului în templu, pe vremea regelui Iosia (IV Regi 22, 1-20); Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, căruia i-a vorbit Sfântul Arhanghel Gavriil în templu, în „ceasul tămâierii” (Luca 1, 10); Sfântul Apostol Pavel, care nu a trecut pe alăturea, deşi se grăbea să ajungă la Ierusalim de ziua Cincizecimii, de presbiterii bisericii din Efes şi cu care s-a întâlnit în Milet (Faptele Apostolilor 20, 16-38).

În Biserica lui Hristos, preoţii poartă pe umeri chivotul Domnului la orice trecere a Iordanului; sună din trâmbiţele Cuvântului lui Dumnezeu la orice dărâmare a Ierihonului; aduc neîncetat jertfe înaintea Domnului în orice cort sfânt şi în orice templu sfânt ortodox şi leagă rănile sufleteşti ale credincioşilor, turnând peste ele untdelemn şi vin la Sfânta Spovedanie şi prin Sfânta Împărtăşanie (cf. Luca 10, 34).

Cărturarul Ezdra din Vechiul Testament, care a citit şi a tâlcuit legea lui Moise în Ierusalim (Neemia 8, 1-18), Gamaliel din Faptele Apostolilor (5, 34-42) şi Sfântul Apostol Pavel, care i-a învăţat pe ucenici „calea Domnului” vreme de doi ani, la şcoala lui Tiranus din Efes, sunt modele perene pentru toţi învăţătorii satelor româneşti. „Dar fiindcă unii erau învârtoşaţi şi nu credeau, bârfind calea Domnului înaintea mulţimii, Pavel, plecând de la ei, a osebit pe ucenici, învăţând în fiecare zi în şcoala unuia Tiranus. Şi acesta a ţinut vreme de doi ani, încât toţi, cei ce locuiau în Asia, şi iudei şi elini, au auzit cuvântul Domnului. Şi Dumnezeu făcea, prin mâinile lui Pavel, minuni nemaiîntâlnite. Încât şi peste cei ce erau bolnavi se puneau ştergare sau şorţuri purtate de Pavel, şi bolile se depărtau de ei, iar duhurile cele rele ieşeau din ei” (Faptele Apostolilor 19, 9-12).

La rândul lor, primarii rurali i-ar putea avea ca model, pentru viaţa şi activitatea lor, pe Ezdra şi Neemia, reziditorii templului sfânt şi ai zidurilor Ierusalimului, după robia babiloniană de 70 de ani. Cimitirul sau mormântul lui Lazăr din satul românesc, Emausul sau biserica – locaş de cult din satul românesc –, preotul din Betel ca stâlp de foc în satul românesc şi şcoala apostolică din Efes, sunt coordonatele existenţiale şi punctele cardinale creştine ale spiritualităţii şi perenităţii satului românesc ortodox.

† Daniil arhiereul

articol publicat în săptămânalul duhovnicesc al Oastei Domnului

Anul XXX, nr. 44 (1229) 28 OCT. – 3 NOV. 2019

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *