Nu e om să nu cânte pe pământ şi să nu dorească asta!
Mai bine sau mai rău,
mai des sau mai rar,
cu inimă voioasă ori cu inimă îndurerată –
fiecare om simte câteodată îndemnul să cânte.
Numai pricina cântării nu este tot aceeaşi la fiecare om.
Mulţi cântă din pricina beţiei,
mulţi, din pricina dragostei,
mulţi, din pricina despărţirii,
mulţi, din pricina bucuriei
şi mulţi din pricina întristării.
Multe sunt pricinile care îl fac pe om să cânte. Cât cântă. Şi când cântă, în viaţa lui.
Mulţi oameni cântă toată viaţa numai pentru pricini lumeşti, pentru pricini deşarte sau chiar şi urâte…
Dar puţini sunt oamenii care cântă pentru pricini binecuvântate şi folositoare.
Puţini sunt cei ale căror cântări izbucnesc din pricina dragostei lui Hristos
şi din pricina adorării lui Dumnezeu,
sau din pricina bucuriei şi a revărsării Duhului Sfânt. Şi a laudelor Lui.
Prea mulţi sunt acei oameni care preamăresc prin cântările lor păcatul şi ura,
sau răzbunarea şi stricăciunea,
sau desfătarea, sau deşertăciunea lumii acesteia.
Dar puţini sunt cei care preamăresc pe Domnul pentru iubirea şi pentru bunătatea Lui,
pentru răbdarea şi minunile Sale
sau pentru mântuirea şi slava Lui.
Sunt mulţi care cântă toată viaţa, cu veselie, pentru diavolul – şi vai de ei, căci cântecele acestora se vor preface foarte curând în gemete veşnice,
şi chiuiturile lor de veselie, în ţipete de groază, de deznădejde şi de durere veşnică (Luca 6, 25 şi 16, 24).
Puţini sunt însă cei care cântă pentru Dumnezeu.
Dar şi cântările acestora sunt adeseori scăldate în lacrimi,
căci pe pământul acesta cei care cântă pentru Hristos trebuie să cânte în pribegie şi în necazuri,
în suferinţe şi în prigoniri, sau în singurătate şi în batjocuri,
din pricina dragostei, a credinţei şi a nădejdii lor în Hristos.
Pricina cântărilor acestor suflete credincioase este cunoaşterea lui Dumnezeu şi lauda orânduirilor Lui.
Aceştia, în orice stare ar fi, prin credinţă, văd frumuseţea minunată a orânduirilor lui Dumnezeu, prin care El Îşi face arătată puterea şi iubirea, sau dreptatea şi înţelepciunea Sa,
faţă de cei care-L iubesc şi Îl ascultă pe El.
Iar privirea desfăşurării acestor orânduiri ale Lui,
în tot ce face Dumnezeu pentru cei nedrepţi sau pentru cei drepţi,
pentru Timp sau pentru Veşnicie,
sau pentru pedeapsă ori pentru răsplată,
este pricina necurmată a cântărilor lor.
Trăind ca nişte pribegi şi călători pe pământ (1 Petru 2, 11),
adevăraţii credincioşi au căpătat priceperea de a căuta şi de a cunoaşte ceea ce este vrednic, ceea ce este adevărat şi ceea ce este bun.
Şi de a lepăda ceea ce este nevrednic şi rău.
Au căpătat lumina de a preţui ceea ce este bun şi statornic – şi de a dispreţui ceea ce este deşertăciune şi nestatornicie.
De aceea nu aici, pe pământul acesta, nu aici, unde totul este amăgire şi schimbare, socotesc ei că este fericirea şi răsplata lor,
ci Acolo unde totul este Adevăr şi Statornicie (Isaia 65, 16-19; Ioan 16, 22; 1 Petru 1, 6-9).
Căci nu acum, ci atunci se va vedea ce a fost vrednic de cântat şi ce a fost vrednic de plâns.
Ce a fost vrednic de primit şi ce de lepădat.
Cine au fost cei cu adevărat înţelepţi şi cine, cei nebuni.
O suflete al meu, alege totdeauna şi tu numai pe Hristos, Domnul tău, şi fă din orânduirile Lui pricina cântărilor tale,
din orânduirile Lui cele înţelepte,
şi nu din orânduirile omeneşti, cele nebune!
Slavă Ţie, Marele nostru Dumnezeu Înţelept şi Bun,
şi laudă veşnică orânduirilor Tale pline de frumuseţe şi de statornicie!
Pentru Tine, Doamne, să fie toate cântările sufletului meu şi toţi psalmii adoraţiei mele!
Nici una din cântările mele, Doamne, n-am dat-o şi n-o voi da omului şi nestatorniciei lui, ci, pe toate, numai Ţie, Doamne, şi veşnicelor Tale orânduiri pline de înţelepciune şi de strălucire.
Căci nimic nu-i de-ajuns de mult şi de frumos spre a preamări după cuviinţă Numele Tău şi lucrările Tale minunate.
O Strălucit Ziditor a tot ce este frumos şi curat, adevărat şi desăvârşit,
ce minunat eşti Tu în tot ce se vede şi în tot ce nu se poate vedea!
Dă-ne, Te rugăm, tuturor făpturilor Tale, puterea de a pătrunde şi de a cânta,
după cum se cuvine,
toate aceste minuni ale Tale,
aici şi în veşnicie.
Amin.
*
* *
Cuvinte înţelepte:
«Desfătarea noastră să stea în a medita la legea Domnului, ziua şi noaptea, a bate la uşa care ni-i deschisă, a primi pâinile Sfintei Treimi şi a merge pe valurile vieţii, având pe Domnul Călăuză.»
Fericitul Ieronim
*
«Cântarea religioasă era, la început, pe buzele tuturor. Fă-cea parte din viaţa creştină. Era o lipsă sufletească, pentru că oamenii erau plini de Duhul Sfânt. Erau cu adevărat copiii lui Dumnezeu, de aceea simţeau lipsă de a-L lăuda neîncetat pe Dumnezeu prin cântări de slavă şi mărire… În decursul vremii, cântarea religioasă s-a răcit şi ea şi s-a stins mereu. Azi, cân-tarea religioasă a ieşit parcă cu totul din lume. A rămas numai în biserică. Parcă a scos-o cineva din lume şi a încuiat-o numai în biserică. Viaţa creştinilor de astăzi nu mai răsună de cântări religioase, ca la începutul creştinismului.»
Preot Iosif Trifa
