Eclesiastul 7, 8

O, ce bun este sfârşitul unui lucru bun, al unui drum bun, al unui om bun! Nimic nu este mai frumos ca apusul unei zile bune, ca moartea unui om credincios. Ca încheierea unei lucrări frumoase.

Mai bună este ziua morţii decât ziua naşterii, cu cât e mai bună fapta decât vorba. Rodul decât floarea. Împlinirea decât promisiunea.

Pentru că numai la moartea cuiva se vede cel mai bine ce loc a ocupat omul acela în lume. Şi ce rost a avut naşterea lui pe pământ.

Sunt oameni care aproape n-au fost băgaţi în seamă cât timp au trăit. Numai la moartea lor s-a văzut ce gol au lăsat ei în urma lor. Şi cât de mult folos au avut, prin viaţa lor, mulţi semeni ai lor.

Într-o zi a plecat în veşnicie unul dintre astfel de suflete credincioase şi smerite.

A trecut prin nespus de grele suferinţe în viaţa lui, dar el nu s-a plâns niciodată.

A umblat ani îndelungaţi prin întuneric, dar nu s-a poticnit niciodată.

A mărturisit multora pe Hristos, dar nu s-a lăudat niciodată.

A fost nedreptăţit de multe ori, dar nu s-a certat niciodată.

A fost învinuit pe nedrept, dar nu s-a apărat niciodată.

A fost încercat, dar nu s-a lepădat. Tăiat, dar n-a gemut. Ameninţat, dar nu s-a ascuns…

Abia la moartea lui s-a văzut cine fusese fratele Ion.

De peste dealuri şi văi au venit la înmormântarea lui sufletele cărora el le făcuse bine: bătrâni şi tineri, femei şi bărbaţi, bolnavi şi sănătoşi. Şi i-au acoperit sicriul cu mai multe flori şi lacrimi adevărate decât pe al unui împărat…

Căci binecuvântată este moartea celui bun şi sfârşitul celui drept.

Slavă veşnică Ţie, Dumnezeul nostru, pentru orice suflet biruitor care moare fericit şi credincios !

Te rugăm, fă-ne tuturor parte de o moarte sfântă şi de un sfârşit bun.

Amin.

Hristos – Pâinea noastră zilnică / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2001