Neamul nostru ar trebui să aibă faţă de Dumnezeu aşa o credinţă nezdruncinată
şi aşa o dragoste fierbinte cum să nu mai fi avut nici un alt neam din lume.
La Sărbătoarea Naşterii lui Hristos, noi ar trebui să ne bucurăm şi să-I aducem daruri şi mulţumiri mai sfinte decât toţi.
Tot poporul nostru ar trebui să-L primească în toată fiinţa sa pe Hristos Domnul, Care parcă S-a născut şi a venit numai pentru salvarea şi eliberarea noastră! Ar trebui să asculte şi să aibă o aşa umblare ascultătoare de Dumnezeu cum să nu mai aibă nici un alt neam de pe pământ.
Căci cu noi Dumnezeu S-a arătat atât de binevoitor şi atât de puternic cum, poate, faţă de nici un alt neam nu S-a mai arătat aşa!
Căci peste nici un alt neam poate că n-au trecut chiar atâtea furtuni şi năvăliri ca peste neamul nostru.
Iată, sute de ani, o mie de ani nici o urmă n-a rămas din istoria noastră, aşa a fost de cumplit călcată de toţi!
Nu-i brazdă din tot pământul acesta să nu fi fost cedat şi recucerit de sute de ori, cu preţ crâncen şi greu.
De sute de ori a trecut peste noi pârjolul nimicitor şi de sute de ori ne-am născut ca din nou, când fumul s-a împrăştiat şi s-a făcut lumină!
Pe tot întinsul hotarelor noastre sunt numai semne ale minunilor pe care le-a făcut Dumnezeu cu noi în cursul veacurilor: Hristos, parcă, S-a născut, ca să ne salveze numai pe noi…
Niciodată să nu uităm aceasta!…
Cu Biserica Sa, Domnul a lucrat la fel.
Sfâşietoarea şi strălucita istorie a Bisericii Domnului pe pământ este o înşiruire de minuni făcute de Dumnezeu, prin toate veacurile, cu aceeaşi putere şi iubire pentru ea şi prin ea, în mijlocul omenirii.
Începând de atunci de când era numai un Grăunte de Grâu, Care S-a jertfit ca să aducă multă roadă (Ioan 3, 16 şi 12, 24)
– şi până la Sfârşit, când Copacul ei va adăposti toate neamurile,
toate biruinţele ei sunt dovada lucrării lui Dumnezeu,
a puterii Sale,
a purtării Sale de grijă,
a dragostei şi credincioşiei Sale faţă de ea.
De aceea, orice mădular al ei trebuie să nu uite aceasta niciodată, ci să trăiască cu toată frica şi evlavia fiecare cuvânt lăsat ei poruncă de către Hristos.
Şi să păstreze nestricată întreaga moştenire binecuvântată a luminii pe care i-a dăruit-o Răscumpărătorul şi Capul ei (Efes. 5, 23; Apoc. 21, 1-4).
Tot astfel, familia noastră duhovnicească a Oastei Sale, familia prin care Duhul lui Hristos ne-a născut şi pe noi din nou din învăţătura şi din puterea dată ei.
Şi ea stă în mijlocul nostru ca o strălucită dovadă a puterii lui Dumnezeu.
Şi ca o minune puternică a harului ceresc.
Şi ca o unică lucrare a dragostei lui Hristos, nu numai prin căldura şi curăţia părtăşiei ei, ci şi prin solia pe care a adus-o ea în lume.
Şi nu numai prin darurile alese şi luminoase cu care a înzestrat-o Domnul – ci şi prin existenţa ei.
Nu numai prin înălţimea descoperirilor şi a trăirii – ci tot aşa de cutremurător prin istoria ei zbuciumată!
De atâtea ori a fost lovită de moarte Oastea Domnului şi a fost zguduită din temelii, şi arsă necruţător, dar s-a refăcut, cu un elan şi o tinereţe de fiecare dată pline de vigoare, mai frumoasă ca întâi.
Când se va putea scrie aşa cum a fost istoria acestei Lucrări de jertfă şi de curaj divin,
abia atunci se va vedea cât de unic a fost felul în care Dumnezeu a lucrat cu ea, spre slava numai a Lui.
Dar Lucrarea aceasta sfântă şi tânără este încă numai la începutul ei!
Hristos o va mai trece încă prin multe minuni, până când tot ce i-a pregătit Dumnezeu să facă pentru El va fi împlinit desăvârşit (Efes. 2, 10).
De aceea, toţi cei aleşi de Hristos ca să-I slujească în ea au o dumnezeiască datorie de a trăi în sfinţenie,
de a-i păstra cu statornicie unitatea şi comoara ei
şi de a-i ţine curată cărarea şi învăţătura ei până la sfârşit.
Preaslăvit Dumnezeu şi Mântuitor al nostru,
Tu, Care Te-ai născut pentru noi şi ne-ai născut pe noi pentru Tine,
Tu, Care ai lucrat atât de minunat cu neamul nostru, ca şi cu o turmă iubită şi scumpă,
Te rugăm, du-Ţi până la capăt lucrarea Ta cu el! Fă-l un neam strălucit prin credinţa sa, prin trăirea sa, prin istoria sa şi prin fiii săi!
Tu, Care ai lucrat atât de minunat cu Biserica Ta până astăzi,
înfrumuseţează-o, lărgeşte-o şi înalţ-o până va cuprinde şi va mântui prin Jertfa Ta întreaga omenire, împlinind gândul şi dorinţa Tatălui nostru.
Tu, Care ai lucrat până astăzi cu atâta putere, bunătate şi grijă faţă de Lucrarea Oastei Tale,
Te rugăm, fii şi pe mai departe neîncetat prezent în mijlocul ei.
Curăţeşte-o, orientează-o, desăvârşeşte-o,
îmbogăţeşte-o şi poart-o biruitoare în împlinirea voii Tale.
Primeneşte-i mereu rândurile şi lucrătorii,
darurile şi roadele Duhului Sfânt,
iar recunoştinţa ei şi ascultarea de Tine pentru toate acestea fă-le nemărginite.
Amin.
*
* *
Cuvinte înţelepte:
„Oastea Domnului cea dintâi a fost «dragostea cea dintâi», a fost Oastea copiilor lui Dumnezeu, care se întreceau în dragoste, în smerenie, în rugăciune, în jertfă. Şi aceasta trebuie să rămână până la sfârşit Oastea Domnului!“
Părintele Iosif Trifa
SUB CRUCEA TA…
Sub Crucea Ta aş sta mereu,
Iisuse,-ngenuncheat,
acolo-i viitorul meu
cel binecuvântat,
acolo-i bucuria mea
din suflet şi din grai,
acolo pace voi avea
de-aici şi până-n Rai!…
Sub Crucea Ta să mă ajuţi,
Iisuse,-n veci să stau,
cu toţi copiii Tăi plăcuţi
din Apa Ta să beau,
să mă hrănesc cu-al Tău Cuvânt
şi haina Ta s-o-mbrac,
crescând în tot ce-i bun şi sfânt
de-acum şi până-n veac.
Sub Crucea Ta să mă găseşti
când vei veni, Iisus,
să poţi cu drag să mă primeşti
la Tine-n slavă, Sus,
Acolo-n veci să-Ţi preamăresc
iubirea de nespus
prin care Harul Tău ceresc
cununa mi-a adus…
Cântarea Psalmului 147
Un psalm al lui Agheu şi Zaharia.
- Lăudaţi pe Domnul, neamuri, că-i frumos să-L lăudăm,
că-i plăcut şi se cuvine slavă numai Lui să-I dăm!
- Domnul rezideşte iarăşi azi Ierusalimul – El,
Domnul strânge surghiuniţii risipiţi din Israel,
- Domnul vindecă pe-aceia ce zdrobit au duhul lor,
le tămăduieşte rana milostiv şi răbdător,
- El socoate câte stele-s, El la toate nume-a pus,
- Mare-i Domnul şi Puternic, tare şi-nţelept nespus!
- Domnul nalţă pe cei umili şi-i smereşte pe cei răi,
- Domnului cu mulţumire să-I cântaţi din harfe-ai Săi.
- El aduce nori, dă ploaia, creşte iarba-n munţi oricând,
- El dă vitelor mâncarea – şi la micul corb flămând.
- Nu la cal Se uită Domnul, nici l-al omului picior,
- Ci pe cei smeriţi iubeşte că-n El pun nădejdea lor.
- Laudă-L, Ierusalime, tu, Sioane, slavă dă-I,
- El îţi apără puterea şi-nmulţeşte fiii tăi.
- Domnul îţi dă pacea ţie şi-ţi dă grâul cel mai gras,
- El trimite-a Lui poruncă… Glasul Său e iute-n pas.
- El ca lâna-Şi dă zăpada şi presară bruma Sa,
- El bucăţi Şi-aruncă gheaţa – cine-n frigu-I poate sta?
- El trimite-apoi Cuvântul Său şi toate s-au topit,
pune vântul Lui să sufle – şi curg ape liniştit.
- El descoperă lui Iacov prin Cuvântu-I voia Sa,
lui Israel, a Lui lege şi porunci, spre-a le urma.
- El n-a fost cu alte neamuri cum cu-ai Săi S-a arătat,
n-a lucrat nicicând cu nimeni cum cu dânşii a lucrat,
de aceea alte neamuri nu-L cunosc în acest fel.
Lăudaţi în veci pe Domnul, lăudat să fie El!…
*
* *
Cuvinte înţelepte:
«Dacă Oastea Domnului a făcut vreo izbândă în ţara aceasta, apoi izbânda e tocmai aceea că a pus Biblia în mâna poporului şi că, prin Biblie, a împărţit prin ţară Pâinea Vieţii printre cei flămânzi după Cuvântul lui Dumnezeu…»
Părintele Iosif Trifa
*
Statornicia-i semnul acelor mari eroi
ce-au biruit ispite şi valuri, şi noroi
şi şi-au păstrat prin toate, nainte şi napoi,
credinţa şi iubirea de-ostaşi şi de eroi.
