Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home 26 decembrie – Psalmul 148, v. 1: Lăudaţi-L… în locurile cele înalte!

26 decembrie – Psalmul 148, v. 1: Lăudaţi-L… în locurile cele înalte!

26 decembrie – Psalmul 148, v. 1: Lăudaţi-L… în locurile cele înalte!

Puţini oameni privesc spre cer în timpul când se găsesc pe înălţimi; cei mai mulţi privesc în jos.

De la marile înălţimi omul se uită, de obicei, nu în sus, ci în jos, uimindu-se de înălţimea lui.

Când i se pare că nimic nu-i mai sus decât el, omul, fie copil, fie matur, începe să se laude pe sine, dispreţuind pe toţi ceilalţi.

Începe să strige la toţi ceilalţi de mai jos ca el.

Începe să ceară şi să aştepte laude de la ei, pentru înălţimea sa.

 

Privind la omenirea de azi, nu poţi vedea nimic mai bine decât lupta şi întrecerea dintre oameni pentru a ajunge, care mai de care, vreo înălţime din care să se poată mândri apoi şi lăuda pe sine, dispreţuind pe toţi ceilalţi şi cerând laude pentru sine.

Toată lupta oamenilor este numai de a ajunge cumva ceva mai sus decât semenii lor.

Iar ajunşi, prima grijă o au ca să se laude, să se impună, să se înfoaie, să se pretindă şi să pretindă slavă ca unui zeu…

O, ce puţini oameni, în locurile înalte se uită spre Cel Prea Înalt, ca să-L laude numai pe El

şi să recunoască, mulţumindu-I, că numai El i-a ridicat până acolo!

O, ce puţini oameni, dacă au ajuns pe-o oarecare înălţime, îşi dau cu smerenie seama de marea lor datorie de a-L lăuda şi mai ascultători pe Dumnezeu!

Dar numai aceşti puţini oameni care fac astfel sunt cu adevărat înalţi.

Căci numai smerenia şi ascultarea de Dumnezeu este adevărata înălţime

şi păstrează inima omului care le are pe înălţimile adevărate şi statornice.

 

Toate înălţimile lumii se prăbuşesc, mai curând sau mai târziu, în josnicie şi în uitare.

Toţi cei care, ajunşi ceva, dacă nu-L laudă pe Dumnezeu şi dacă nu au în ei greutatea unei smerite conştiinţe a datoriei de a-L asculta şi de a-L sluji pe El, făcând cât bine pot semenilor lor,

fie ei oricât de sus,

tot ca pleava vor fi luaţi

şi tot ca fumul se vor risipi.

Căci omul, oricine ar fi el, e o nimica.

Iar nimica aceasta de om, cu cât e mai umflată, cu atât e mai goală şi mai slabă.

Cu cât e mai sus, cu atât e mai mică şi mai nimică.

Dacă lauda lui Dumnezeu nu străluceşte peste ea, spre a-i da preţ şi frumuseţe, fleacul acesta de om sfârşeşte totdeauna în gunoi şi în foc.

 

Mulţi oameni, până când n-au ajuns încă într-o slujbă înaltă, mai lăudau pe Dumnezeu şi se mai rugau Lui, măcar de formă şi măcar din când în când.

Dar îndată ce au ajuns undeva sus, le-a fost ruşine sau le-a fost frică să-L mai laude pe Dumnezeu.

Aceasta este dovada că omul, cu cât se laudă că-i mai puternic, cu atâta se dovedeşte că-i mai slab. Cu cât strigă că-i mai sus, cu atâta e mai mic.

Până când n-a ajuns o înălţime, se mai uită omul spre Dumnezeu.

Dar îndată ce i se pare că a ajuns, vrea ca toţi să se uite numai spre el.

Pretinde închinarea şi lauda nu pentru Dumnezeu, ci pentru sine.

O, netrebnică nimică de om, ce netrebnic idol îţi faci din tine însuţi!…

 

Voi, oameni mari cu adevărat, lăudaţi-L pe Domnul!

Aceasta vă va arăta că într-adevăr sunteţi mari. Şi că nu sunteţi o fiinţă mică şi o nimică.

Lăudaţi-L, ducându-vă la Casa Domnului cu evlavie şi îngenunchind înaintea Lui cu smerenie.

Lăudaţi-L prin atitudinea voastră cinstită şi prin purtarea voastră demnă,

prin vorbirea sănătoasă şi prin trăirea virtuoasă,

şi prin lucrările voastre vrednice de urmat şi de lăudat.

Acest lucru va face şi viaţa voastră frumoasă şi numele vostru pomenit cu respect.

Lauda lui Dumnezeu va deveni laudă pentru voi.

În locurile înalte şi în stările fericite,

în clipele de mari biruinţe şi de înalte bucurii…,

de la înălţimea vârstei voastre lăudaţi-L pe Dumnezeu!

În plinătatea puterii şi sănătăţii voastre, închinaţi-vă adânc şi lăudaţi-L numai pe Dumnezeu.

Prin tot ce formează înălţime deosebită pentru noi, cu toţii suntem datori să-L lăudăm pe Dumnezeu! Căci toate acestea sunt darul Său.

Toate împrejurările şi întâmplările care au lucrat spre a putea noi ajunge sau primi acest har, au fost orânduite numai de bunătatea Lui.

De aceea Lui Singur I se cuvine toată lauda noastră pentru toate ale noastre de la El.

 

Te lăudăm pe Tine, Doamne Dumnezeul nostru Preaiubit,

şi Numele Tău Îl binecuvântăm pe veci de veci,

pentru tot ajutorul şi grija cu care conduci şi sprijineşti viaţa noastră!

Adesea, prin locuri smerite şi joase am umblat, nădăjduind spre Tine şi rugându-Te să Te înduri de noi,

iar Tu ne-ai ridicat, Doamne, cu milă şi răbdare.

Dar iartă-ne, Doamne, Te rugăm, pentru toată vinovăţia noastră că am uitat să-Ţi mulţumim după aceea şi că nu Te-am lăudat pe Tine după cuviinţă!

 

Doamne, dacă ne-ai dat o slujbă mai aleasă decât a altor semeni de ai noştri…

şi dacă ne-ai ridicat prin ceva mai sus decât pe alţii…,

şi dacă ne-ai dat un har mai deosebit decât altora, o Dumnezeul nostru binevoitor,

Te rugăm, fă-ne să înţelegem că noi suntem cu atât mai datori faţă de Tine decât alţii!

Şi simţământul datoriei noastre mai mare decât a celorlalţi, fă să ne facă să fim mai smeriţi faţă de Tine decât toţi şi să Te lăudăm cu mai multă evlavie şi ascultare decât fiecare.

Doamne, în cele mai înalte bucurii

şi în cele mai fericite locuri,

şi cu cele mai dragi fiinţe,

şi din cele mai alese stări, când fiinţa noastră trăieşte momente de neuitat,

ajută-ne să Te lăudăm din tot sufletul nostru numai pe Tine, Care ni le-ai dăruit

şi ni le mai poţi aduce!

Amin.

 

*

*   *

 

Cuvinte înţelepte:

 

«Rugăciunile noastre, cele mai multe, trebuie să fie de laudă şi mulţumită lui Dumnezeu! Noi, oamenii, avem de la bunul Dumnezeu atâtea daruri sufleteşti şi trupeşti (mintea, priceperea, sănătatea etc.), încât ar trebui să stăm veşnic tot în genunchi, cu rugăciuni de mulţumire către Dumnezeu. Şi pe lângă acestea avem un dar sufletesc şi mai mare: avem Jertfa şi Sângele Mântuitorului, Care a murit pentru noi, pentru iertarea şi mântuirea noastră. Când ai aflat cu adevărat acest dar al Jertfei Mântuitorului, atunci, din gura ta curge neîncetat, ca dintr-un izvor, rugăciunea de laudă şi mulţumită lui Dumnezeu.»

 

Preot Iosif Trifa

 

*

 

Nu uitaţi recunoştinţa care trebuie s-o daţi

toată viaţa Celui Care ochii vi i-a dat curaţi,

duhul – a iubi frumosul, mintea – a căuta ce-i drept,

căci recunoştinţa-i harul sufletului înţelept.

 

*

 

Nu poţi mai uşor cunoaşte pe un om ce suflet are

decât pe recunoştinţa către Cel Cărui-i datoare!

error

Author: Gradinaru Dragos

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!