„Te rog, nu-l sudui pe tata!“
Pe tren, un om înjura grozav de cele sfinte. Un ostaş din Oastea Domnului se apropie de el, zicându-i:
– Te rog, nu-l mai sudui pe tata!
– Eu n-am nimic cu tata dumitale! răspunse suduitorul. Nici pe dumneata nu te cunosc, cu atât mai puţin pe tatăl dumitale.
– Ba da, răspunse ostaşul, dumneata sudui mai mult decât pe tata… Îl înjuri pe Tatăl meu Cel din cer… dumneata vatămi ceea ce am eu mai scump: pe Tatăl meu Cel Ceresc!… Te rog să nu mai faci acest lucru!… Dacă dumneata nu crezi în Dumnezeu, atunci te rog să nu mai foloseşti deloc Numele Lui, căci prin asta ne vatămi pe noi, cei ce credem în El!…
Suduitorul rămase ruşinat şi încetă cu sudălmile.
Pe suduitori ar trebui noi înşine – şi o lege aspră – să-i oprim de a-L vătăma pe Tatăl nostru Cel Ceresc prin sudălmile lor cele spurcate.
Suduitorul şi albina
Un suduitor, înţepat în faţă de o albină, înjura grozav şi alerga în toate părţile după ceva leac.
– Stai, frate dragă, îi zise un credincios, stai să mă uit să văd unde a aşezat albina acul!… Păi, uite ce greşeală mare a făcut albina!… Ea a înfipt acul în obraz şi voia să ţi-l împlânte în vârful limbii…
Suduitorul rămase ruşinat.
Lângă un lemn
Trei oameni se opinteau lângă un lemn pe care nu-l puteau pune în car şi, fireşte, pentru asta înjurau amarnic.
– Staţi pe loc! zise al patrulea om, sosind în ajutor. Prindeţi cu toţii din nou lemnul şi ziceţi după mine: Hei, rup! Ajută, Doamne!…
Şi lemnul îndată cedă şi fu pus în car.
Ce nesocotit este omul suduitor! Îşi închipuie că se ajută chemându-l în ajutor pe diavolul, în loc să-L cheme pe Domnul…
Cum se face?
– Cum se face că tu nu te cerţi şi nu te înjuri niciodată cu soţia ta? fu întrebat odată un ostaş al Domnului.
– Pentru că, răspunse ostaşul, la acea vreme de ispită, eu sunt surd, iar femeia mea e mută! Şi aşa stăm până trece ispita… Noi nu ne-am certat niciodată. Când am avut ceva supărare, repede ne-am împăcat în Domnul, înainte de a ajunge diavolul între noi cu cearta şi sudalma.
„În ce limbă grăieşti?“
Un om înjura grozav de cele sfinte.
– Ascultă, omule! În ce limbă grăieşti dumneata? îl întrebă un credincios.
– Păi nu m-auzi că grăiesc româneşte, ca şi tine?
– Nu-i adevărat, dragul meu, tu nu grăieşti în limba românească, ci în limba drăcească!
va urma
Preot Iosif Trifa, din ”Sudalma”
– Ediţia a IV-a, Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 2001
