Dar locurile înalte, dacă gustă lumina cea mai curată şi stările cele mai fericite, hotarele cele mai largi şi cunoaşterea cea mai adâncă, orizonturile cele mai limpezi şi bucuriile cele mai neuitate
– au adesea parte şi de vânturile cele mai năprasnice!…
Lucrările Domnului cele mai alese şi duhovniceşti au parte adesea de cele mai năprasnice furtuni de prigoane şi încercări!
Oamenii lui Dumnezeu cei mai aleşi, ca munţii cu vârfurile cele mai înalte, au de întâmpinat în viaţa lor şi cele mai cutremurătoare lovituri şi tragedii.
Minţile cele mai luminate au fost bântuite de cele mai mari ispite,
inimile cele mai iubitoare au trebuit să sufere cel mai mult,
umerii cei mai sfinţi au trebuit să fie încărcaţi cu cele mai grele cruci,
picioarele cele mai curate au avut să sângere cel mai dureros
şi feţele cele mai nevinovate, să fie scuipate cel mai vrăjmaş.
Aşa a fost şi aşa este până azi pe pământul acesta.
Dar, cu toate acestea, prin toate acestea şi chiar pentru toate acestea,
toate lucrările mai alese ale lui Dumnezeu
şi toate sufletele mai alese ale lui Hristos
au adus cele mai strălucite laude lui Dumnezeu.
Niciodată n-a fost mai lăudat Numele lui Dumnezeu ca în cuptoarele de foc,
ca în gropile cu lei,
ca în catacombele prigonirilor
şi ca în vânturile năprasnice ale încercărilor, care au fost îngăduite de Dumnezeu peste Biserica Sa, peste Lucrarea Sa, peste aleşii Săi,
spre desăvârşirea lor
şi spre împlinirea poruncilor Sale!
Din afară totul pare de neînţeles cum şi de ce este aşa.
Pentru cei care sunt străini de Lucrarea lui Dumnezeu şi necunoscători ai felului Său de a lucra cu ai Lui, pare chiar de necrezut că aceste vânturi năprasnice vin de la Dumnezeu. Şi că ele împlinesc o poruncă a Lui, spre binele celor care Îl iubesc pe El (Rom. 8, 28; Iac. 1, 3; 1 Petru 1, 6-9).
Dar pentru cine vede că suferinţa lui Iosif era de la Domnul, spre binele alor săi (Fac. 45, 8),
că încercarea cu Goliat a fost numai spre a ieşi la iveală credinţa şi curajul lui David (1 Sam. 17),
că tot ce au făcut Irod şi Pilat din Pont, cu neamurile şi cu noroadele lui Israel, era numai ca să împlinească ce hotărâse mai dinainte Mâna lui Dumnezeu şi Sfatul Lui (Fapte 4, 27-28),
pentru acel om, care a căpătat acest fel dumnezeiesc de a cunoaşte şi de a pătrunde lucrurile care se întâmplă în viaţa celor credincioşi, toate întâmplările şi toate vânturile năprasnice îngăduite de Dumnezeu capătă un înalt înţeles şi un mare rost.
Ceea ce a însemnat suferinţa în viaţa lui Hristos, aceea înseamnă şi în viaţa Bisericii Sale, a Lucrării Sale şi a credincioşilor Săi (1 Cor. 1, 21).
Chiar dacă pentru cei străini de Dumnezeu aceasta apare ca o nebunie şi un lucru de mirare,
dar pentru cei care sunt pe calea mântuirii aceasta este vădit că e puterea lui Dumnezeu (1 Cor. 1, 18).
De aceea, tu, suflet credincios, nu fi dezorientat niciodată!
Vânturile năprasnice nu se dezlănţuiesc niciodată prin voia oamenilor, nici de la sine şi nici la porunci omeneşti.
Ele vin la porunca lui Dumnezeu, spre a împlini o mare lucrare de curăţire a uscăturilor, a gunoaielor şi a plevelor din cuprinsul Lucrării Domnului.
Şi vin pentru adâncirea rădăcinilor sănătoase,
şi pentru limpezirea căilor potrivite,
şi pentru dovedirea celor statornici.
Acestea, şi în viitor, vor veni numai când fără ele Lucrarea Domnului s-ar pierde.
Şi vor înceta odată ce scopul pentru care au fost trimise de Dumnezeu a fost împlinit între credincioşii Domnului,
spre lauda şi slujba Lui cea curată şi plăcută.
De aceea tu, sufletul meu şi fiul meu, să nu crezi pe cine spune că încercările vin prin voia sau prin porunca oamenilor. Că acela nu înţelege şi nu spune adevărul.
Spune: ce se poate oare întâmpla fără voia şi îngăduinţa Lui? (Mat. 10, 30).
O Atotputernic Dumnezeul nostru,
slavă veşnică Ţie, pentru că Tu porunceşti vânturilor şi valurilor – şi ele Te ascultă ca pe un Stăpân (Luca 8, 25).
La porunca Ta pornesc vânturile şi valurile năprasnice
şi la porunca Ta se opresc ele.
Nici o putere din lume nu le poate porni, până nu îngădui Tu şi nici nu le poate continua după ce Tu porunceşti să se oprească.
Din porunca Ta, Doamne, au venit ele şi peste noi, ca peste Iov (Iov 1, 12).
Şi n-au dărâmat decât ceea ce era putred,
n-au spulberat decât ce era pleavă,
n-au dezgolit decât ceea ce era gol
şi n-au oprit decât ceea ce făceau rău.
Lucrarea Ta, Doamne, n-a pierdut prin furtuni decât ceea ce era nevoie să piardă: ceea ce lucra în ea ca s-o ducă la pierzare.
O, ce minunată lucrare au făcut şi mai fac încă vânturile năprasnice trimise de Tine!
Doamne, fă ca ele să adâncească mai puternic bunele noastre rădăcini
şi să întărească credinţa, unitatea şi rezistenţa alor Tăi.
Şi toţi tinerii copaci care se nasc acum să aibă mai adânci şi mai puternice rădăcini pentru dulcea şi multa roadă pe care le-o ceri şi le-o aştepţi Tu.
Amin.
*
* *
Pe măsura suferinţei este şi folosul său!
Dumnezeu ne-o dă oricărui înspre bine, nu-nspre rău,
numai omul să gândească ce vrea Dumnezeu cu el
şi aflând ce vrea, s-asculte
– ăsta-i al durerii ţel!
