Ce potrivită este în adunarea credincioşilor cântarea în comun!
Dacă «toată suflarea» trebuie să laude pe Domnul (Ps. 150, 6), într-adevăr nicăieri şi nimic nu-i mai frumos şi mai cu folos duhovnicesc pentru noi decât să participăm cu toţii la cântarea de laudă spre cinstea Domnului, în Casa Domnului, în adunarea Domnului şi în familia Domnului.
La început, participarea în biserică şi în adunare la cântarea laudelor Domnului, era o bucurie a tuturor credincioşilor.
«Cu glasul său» fiecare lăuda atunci Numele Domnului, împreună cu ceilalţi, din toată inima sa.
Iar acest lucru bun nu numai că umplea lăcaşul Domnului de bucurie şi de slavă,
dar şi aducea fiecărui suflet o mare binecuvântare şi mulţumire.
Atunci, tot timpul petrecut în faţa Domnului era câştigat în chip mântuitor şi fericit pentru toţi.
Păcatul n-avea când să mai fure gândurile şi să tulbure inimile, căci toate acestea erau ocupate cu grija de a cânta Domnului şi erau ocupate de puterea Duhului Sfânt Care le stăpânea.
Mai sunt încă locuri pe unde cântarea în comun face şi azi ca adunarea credincioşilor Domnului să petreacă în chip fericit tot timpul rugăciunii lor în Casa cea sfântă a lui Dumnezeu.
Dar ce bine ar fi dacă eforturile care se fac pentru ca peste tot să se întindă din nou acest bun obicei ar reuşi cât mai curând!
Ce momente înălţătoare ar trăi toate sufletele, când îşi împletesc glasurile în aceeaşi cântare plină de înflăcărare duhovnicească şi când se înalţă, luând cu căldură şi cu putere parte la cântarea sfântă!
Noi, fraţii mei, să deprindem acest lucru bun cu toţii, şi în adunarea Bisericii lui Hristos să ne deprindem a cânta şi noi din toată inima laudele Domnului…
În timpul cântării să cântăm cu toţii,
în timpul rugăciunii să ne rugăm, împărtăşindu-ne împreună,
căci făcând acestea din tot sufletul şi cu toată căldura inimii, vom trăi totdeauna clipe cereşti pe pământ. Aşa cum suntem şi îndemnaţi prin porunca Domnului.
În felul acesta vom gusta de fiecare dată bucurii cereşti, totdeauna noi şi înalte.
În faţa acestei porunci dumnezeieşti este bine să ne cercetăm pe noi înşine, în ce chip petrecem noi în adunarea credincioşilor.
Căci dacă în adunarea Bisericii lui Hristos noi nu suntem cu un gând unit cu ceilalţi,
cu o inimă unită cu celelalte
şi cu un glas şi o credinţă adânc părtaşe cu fraţii şi surorile la Lucrarea Domnului,
atunci noi suntem nişte vase nefolositoare.
Ba încă putem ajunge nişte vase de ocară, păgubitoare Casei Domnului (2 Tim. 2, 19-21).
Dragă suflete, vino să ascultăm de Dumnezeu! Şi vino să ne unim şi noi glasul cu al fraţilor noştri, ca să cântăm la fel Domnului în adunarea alor Lui!
Nu mai cânta altfel decât ei,
nu mai învăţa altfel,
nu mai simţi şi nu mai gândi altfel!
Fii o inimă şi o simţire cu ei (Fapte 4, 32), aşa precum era adunarea primei Biserici Creştine, în care sălăşluia cu atâta bucurie şi lucra cu atâta putere Duhul Sfânt!
Prin aceasta se va cunoaşte că ai Duhul lui Dumnezeu ca şi ei, dacă vei avea acelaşi fel de simţire, de iubire, de învăţare, de credinţă, într-un suflet şi un gând cu ei (Filip. 2, 2).
Altfel, teme-te! Căci dacă e supărător pentru oricine un glas care cântă altfel decât mulţimea celorlalţi, apoi cât de supărător trebuie să fie pentru Domnul, pentru Iubitorul Armoniei Desăvârşite, un credincios care, într-o adunare şi lucrare sfântă, ani de zile cântă diferit de ceilalţi,
simte diferit de ceilalţi
şi învaţă şi umblă diferit de ei!
Un „credincios“ care oricât este sfătuit să se ia după rânduiala cântării
şi după glasul celorlalţi,
şi după acelaşi ton cu ei,
dacă tot nu vrea şi nu vrea, în curând va fi dat afară.
Dacă oricât este rugat şi el nu vrea,
oricât e sfătuit şi este mustrat, este aşteptat, este implorat cu dragoste şi cu lacrimi, ani şi ani, şi el tot nu vrea, vine odată vremea să fie azvârlit afară.
O, cum ascultă Domnul la cântările tale, frate lăudăros şi diferit? Gândeşte-te şi ruşinează-te!
Cum priveşte Domnul refuzul tău de a te supune fraţilor
şi cum să-I placă Lui ce cânţi, când cânţi cum cânţi!
Până când să mai cânţi tot aşa, mereu altfel decât ai tăi şi contra lor?
Nu te temi de ziua când nu vei mai putea fi răbdat?
O Preaslăvitul nostru Mântuitor şi Domn,
binecuvântat să fie Numele Tău Cel Sfânt, Care stai în adunarea credincioşilor Tăi (Ps. 82, 1),
Care ai ochii aţintiţi asupra alor Tăi şi a Cărui ureche ia aminte la glasul lor (Ps. 34, 15).
Binecuvântează, Doamne, toate glasurile care Îţi cântă Ţie într-o dulce unire şi armonie cu toţii.
Binecuvântează toate inimile care iau parte la lucrarea de laudă pentru Tine în scumpa şi frumoasa părtăşie frăţească.
Te rugăm, Doamne Iisuse, fă-l pe fiecare credincios al Tău să alerge cu bucurie totdeauna şi să ia parte fericită la cântarea laudelor Tale, fiind una în chip desăvârşit cu toată adunarea credincioşilor în care l-ai aşezat Tu.
Dar, Te rugăm, ai milă în chip deosebit de toţi aceia care nu pot cânta, ci stau trişti şi muţi, neluând parte lucrătoare cu ai Tăi.
Fă-i şi pe aceştia să iasă din muţenia dezbinării lor şi să trăiască bucuria cântării în comun cu toţi ceilalţi fraţi şi surori din adunarea Ta.
Însă şi mai multă milă ai de acei care, din îndemnul unui duh străin, tulbură armonia cântării cu un fel diferit de al celorlalţi, supărând urechea Ta şi sufletele celor care sunt cu ei.
Fă-i şi pe aceştia, Doamne, să-şi potrivească vocea după frăţietatea lor, ca să-Ţi cânte şi ei la fel cu ei toţi.
Amin.
*
* *
«Cântarea noastră nu este decât un ecou, o imitaţie a celei îngereşti. Muzica a fost creată în cer. În jurul nostru şi deasupra noastră cântă îngerii. Dacă omul e cântăreţ, aceasta se datorează unei revelaţii a Sfântului Duh. El este inspirat de către Cel de Sus.»
Sf. Ioan Gură de Aur
*
«Creştinismul a slăbit, pentru că au slăbit râvna şi duhul creştin – şi în măsura asta a slăbit şi s-a stins cântarea religioasă. Azi e plină lumea de cântări lumeşti, pentru că e plină lumea de oameni lumeşti. Au amuţit cântările duhovniceşti, pentru că s-au rărit oamenii duhovniceşti (Romani 8). S-a făcut greşala că în biserică şi afară de biserică nu s-a lăsat cântarea religioasă să fie a tuturor şi să aparţină tuturor. Cântarea religioasă a devenit cântare bisericească, iar cântarea bisericească a fost închisă în strană…»
Preot Iosif Trifa
*
Cântarea e tăcerea adânc glăsuitoare
a tainei care alte cuvinte nu mai are.
