Mai aproape decât aerul sau decât lumina, sau decât întunericul este de noi Dumnezeu.
Nimic nu-i mai aproape de noi decât El.
De aceea, cercetarea pe care ne-o face Dumnezeu, este nu numai adevărată, dar şi amănunţită.
Dumnezeu ne cercetează îndeaproape gândul, de aceea ni-l cunoaşte întru totul.
Dacă oamenii au mijloace de a cerceta atât de îndeaproape materia, că au reuşit să pătrundă până la cele mai nebănuite adâncimi în cunoaşterea ei
– cum atunci să nu ne poată Dumnezeu cunoaşte şi mai adânc?
Dacă oamenii nu judecă până când cercetează mai întâi, cu cât mai mult atunci cercetarea lui Dumnezeu se cere să fie dreaptă şi adâncă, pentru ca şi judecata Lui să fie dreaptă!
Dacă de cele mai multe ori cercetarea omenească este nedreaptă, răuvoitoare, doar de formă sau chiar criminală…
– totuşi cercetarea dumnezeiască nu este aşa!
Cercetarea lui Dumnezeu este după adevăr, şi nu după părtinire.
Este după dreptate, şi nu după interes.
Este după merit, şi nu după vicleşug.
Este spre mântuire, şi nu spre pierzare.
Dacă cel vinovat şi necredincios trebuie să se teamă de judecata şi de cercetarea lui Dumnezeu, nu numai când a început ea, ci până încă a nu nici începe
– totuşi, cel nevinovat şi cel credincios nu trebuie să se teamă nici după ce a început.
Căci Dumnezeu este mai presus de toţi şi, peste toate cercetările oamenilor, mai face şi El o cercetare.
Peste judecăţile lor mai face şi El o judecată
şi peste sentinţele lor mai dă şi El o sentinţă.
De aceea, rareori se execută sentinţa omenească – doar când ea corespunde cu sentinţa lui Dumnezeu –
şi de aceea pedepsele se sfârşesc ori mai curând, ori mai târziu de cât au hotărât oamenii; ţin sau mai puţin sau mai mult,
căci eliberările se fac nu după sentinţa văzută a oamenilor, ci după cea nevăzută, dată de Dumnezeu.
Până nu deschide Dumnezeu, nimeni nu poate fi scos,
iar după ce El deschide, nimeni nu mai poate fi ţinut.
Când înaintea lui Dumnezeu eşti găsit vinovat, nimeni nu te poate achita.
Când El te află nevinovat, cine te va mai putea osândi? (Rom. 8, 31-34).
De aceea sufletul drept trebuie să laude pe Dumnezeu, căci El n-a lăsat nimic numai pe seama oamenilor.
Sufletul meu şi fiul meu, teme-te totdeauna de orice păcat şi de orice ascunziş!…
Umblă în ascultarea de Dumnezeu şi nu te atinge de nimic oprit sau necurat (Isaia 1, 16-17; 52, 11).
Iar dacă te-ai atins, nu te ascunde,
ci mai bine vino cu lacrimi de căinţă la mărturisire şi la îndreptare, spre cercetarea lui Dumnezeu,
căci pedeapsa Lui este totdeauna viaţă şi pace.
Teme-te totdeauna şi nu umbla cu nimic ascuns de fraţii tăi, de chemarea ta, de învăţătura ta şi de datoria ta,
căci tot ce ţii ascuns va fi cercetat.
Lumina va descoperi totul înaintea adevărului, iar dreptatea va osândi înaintea tuturor totul.
Teme-te dar, sufletul meu şi fiul meu!
Însă dacă umbli în lumină,
dacă lucrezi în adevăr
şi dacă trăieşti în ascultarea de toată voia lui Dumnezeu între fraţii tăi, între semenii tăi, în familia ta,
– atunci nu te teme!
Fă binele cu toată puterea ta – şi nu te teme de nimic!
Mărturiseşte Cuvântul cu toată înţelepciunea ta – şi fii plin de curaj în asta.
Poartă-te cu toată curăţia faţă de toţi
– şi apoi nu te mai teme de nimenea!
Dacă vei ajunge să fii cercetat pentru aceasta, adevărul te va scoate de sub toate acuzele minciunii.
Neprihănirea te va apăra de toate atacurile răutăţii
şi nevinovăţia te va spăla de toate necurăţiile bârfirii.
Dacă nu te osândeşte inima ta, ai îndrăzneală (1 Ioan 3, 21).
Căci inima ta îţi spune din partea lui Dumnezeu să cauţi Faţa Lui, nu faţa oamenilor (Ps. 27, 8).
Iar atunci când faci aşa, poţi într-adevăr să nu te temi!…
Doamne şi Dumnezeul Adevărului,
Care cercetezi inima şi rărunchii,
Care ştii toate cele ascunse ale fiecăruia dintre noi,
Te rog, Doamne, să nu mă laşi nici să fug, nici să mă ascund şi nici să fiu nepăsător de cercetarea Ta,
ci să caut totdeauna să vin în lumina Cuvântului Tău, ca să mă cercetezi Tu şi să-mi arăţi tot ce am rău şi trebuie să las,
şi tot ce n-am, dar trebuie să am.
Cercetează-mi dorinţele şi gândurile,
cuvintele şi faptele.
Cercetează-mi intenţiile de după cuvinte şi de după fapte,
pentru că nu doresc, Doamne, să încolţească şi nici să rodească nimic din ceea ce plănuiesc fără voia Ta.
Dar dacă Duhul şi lumina Ta nu găsesc nimic vrednic de osândă, nu mă da în mâinile oamenilor mincinoşi
şi nu-mi lăsa, Doamne, lacrimile mele, rănile mele, jertfele mele făcute cu temere faţă de Tine şi cu respect faţă de Adevăr,
şi cu dragoste faţă de Lucrarea Ta
– nu mi le lăsa să fie prea călcate în picioare şi prea batjocorite pe nedrept de către cei care nu se tem de Tine,
nici nu vorbesc după adevăr!
Amin.
*
* *
Cuvinte înţelepte:
Poate cel vrăjmaş să aibă izbânzi trecătoare-acum,
marea Păcii biruinţă nu-i departe,
e pe drum,
noi putem fi-nfrânţi acuma şi puţini, şi chinuiţi,
dar Dreptatea biruieşte
– fii ai Păcii, îndrăzniţi!
1 Comment