Aduceri aminte: 4 ianuarie 1949 – s-a stins din viaţă curajosul arhimandrit Scriban din Bucureşti

Curajosul arhimandrit Scriban din Bucureşti …s-a stins din viaţă în ziua de 4 ianuarie 1949, în vârstă de 70 de ani, după ce toată această viaţă şi-o închinase Domnului, călugărindu-se.

Printre primii cei mai curajoşi apărători ai Oastei Domnului a fost şi arhimandritul Iuliu Scriban din Bucureşti. Acest om sincer şi înţelept era adânc încredinţat de Duhul Sfânt că Părintele Iosif Trifa şi minunata Lucrare duhovnicească începută prin el erau de la Dumnezeu. Şi, fiind con­vins deplin de acest adevăr, n-a mai putut fi clintit de pe temelia acesta de nici o putere. În clipa când a­ceastă Lucrare a început să se afirme puternic ca o nădejde de însănătoşire a Bisericii şi de înviere a neamului, acest om, care era însufleţit numai de aces­te nobile idealuri şi săritor în a apăra tot ce este bun, s-a ataşat total de ideea Oastei şi de iniţiatorul ei.

Ani de zile a sărit în apărarea ei, de fiecare dată când vreun necunoscător ori vreun răutăcios îndrăznea s-o atace. Cu condeiul său ascuţit şi cu inteligenţa sa sclipitoare, părintele Iuliu era totdeauna în fruntea apărătorilor dreptăţii, ai curăţiei şi ai adevărului. De o vârstă cu celălalt mare prieten şi apărător al Oastei Domnului, cunoscutul scriitor Gala Galaction, el s-a stins din viaţă în ziua de 4 ianuarie 1949, în vârstă de 70 de ani, după ce toată această viaţă şi-o închinase Domnului, călugărindu-se. Fiind necruţător cu slăbiciunile sale, a luptat cu toată puterea să le înlăture şi din alţii. Urând păcatul de pretutindeni, a luptat să-l înlăture mai ales din viaţa Bisericii. De aceea el şi-a pus toată puterea minţii şi a inimii lui în slujba însănătoşirii morale a obştii noastre duhovniceşti, a societăţii noastre creştine.

De la începutul Primului Război Mondial şi până la terminarea celui de-al doilea, aproape n-a fost zi în care să nu-i răsune glasul scrisului său în vreuna sau mai multe publicaţii, atât bisericeşti, cât şi laice, în apărarea vreunui adevăr sau în osândirea vreunei minciuni. În sprijinul vreunei nevinovăţii şi în judecarea vreunei nedreptăţi. Se cuvine să amintim aici unele din frumoasele sale scrieri de apreciere a Lucrării Oastei Domnului şi a rolului ei providenţial în viaţa poporului nostru şi a Bisericii noastre.

Iată, de pildă, ce scria el în iunie 1933: „Orice om de bine, doritor de sporul şi curăţia poporului nostru, ar trebui să privească cu vie tresăltare vestea fericită despre lucrarea minunată a Oastei Domnului… Aceasta este o mare izbândă pentru înflorirea duhovnicească a Bisericii şi pentru binele ţării noastre întregi… Binefacerile acestea se revarsă ca o mană cerească asupra întregului nostru popor. Prin nici o altă lucrare omenească nu s-a mai putut face o asemenea operă minunată ca prin aceasta a Oastei Domnului. Se înţelege că noi nu dispreţuim nici eforturile altora, care sunt însufleţiţi de gânduri nobile pentru poporul şi Biserica noastră, dar ceea ce se face prin Oas­tea Domnului este incomparabil mai mult decât s-a putut face până acum de toţi aceştia la un loc… Văzând acestea, mulţumirea mea este mare când trebuie să lupt cu nemernicii care stau împotriva Oastei Domnului sau împotriva oricărei lucrări de împrospătare a Bisericii…” (Secerişul Oastei Domnului, în «Oastea Domnului», nr. 23/1933)

Iată, de asemenea, ce scria el în apărarea Părintelui Iosif în vremea când i se făceau acestuia cele mai mari nedreptăţi: „…Ceea ce a făcut preotul Iosif Trifa pentru Biserica poporului nostru încă n-a putut face nimeni până acum… De aceea, oricine se ridică împotriva lui face un rău însăşi Bisericii şi neamului nostru… Ceea ce a întemeiat el este un Aşezământ curat pentru Biserica Românească şi aceasta va trăi şi va rodi tot mai frumos, peste toate împotrivirile celor neputincioşi şi râioşi… Încă puţin şi se va vedea tot mai minunată păşirea înainte a Oastei Domnului… roadele ei tot mai multe şi mai largi în poporul şi credinţa noastră. Atunci înşişi vrăjmaşii ei vor apleca ochii şi capul, recunoscând cu bucurie şi mulţumire că avem o Oaste a Domnului… Fie asta o mângâiere şi o întărire pentru părintele Iosif Trifa acum, în vremea încercării sale…”

Cum însă, cu timpul, puterile potrivnice care se ridicaseră împotriva profetului sfânt şi a iniţiativei sale erau cu mult mai mari decât puterea zelosului apărător – părintele Scriban, slăbit şi bolnav, văzându-se depăşit de evenimente şi de vrăjmaşi, s-a resemnat în rugăciune şi în tăcere, încredinţând puterii şi judecăţii lui Dumnezeu apărarea acestei sfinte victime şi pedepsirea ucigaşilor ei.

La moartea sa, părintele Gala Galaction spunea printre altele despre arhimandritul Iuliu Scriban: „…Vremea scrisului său a fost vremea când toată cărturăria noastră bisericească, toată frumuseţea sacerdotală şi toată frumuseţea cuvântului scris şi vorbit aparţineau sărbătoreşte măreţului Arhimandrit Iuliu Scri­ban… Pana lui, condeiul său, acoperea cu torente nesecate toată presa noastră bisericească şi o parte din presa civilă. Iuliu Scriban era cel mai mare ziarist al Bisericii Româneşti, cel mai bine informat teolog, cel mai mare cunoscător al lumii bisericeşti şi teologice şi de peste hotare, din toate ţările şi din toate limbile: franceză, germană, italiană, engleză, neogreacă, rusă, bulgară… …Te-ai devotat Bisericii Domnului din copilărie. Pe fruntea ta s-a sădit binecuvântarea… Ai păstrat credinţa… ai muncit… te-ai luptat… Mângâierea şi odihna să-ţi fie partea veşnică… partea cuvenită slugii credincioase… slava preafericită a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh. Amin…”

Însuşi Părintele Iosif a spus despre dânsul, în mai multe rânduri, frumoase mărturisiri recunoscătoare şi elogioase aprecieri binemeritate pentru curajul demn şi viteaz în apărarea adevărului, care l-a caracterizat toată viaţa sa.

Astfel în «Oastea Domnului», nr. 38, din 20 septembrie 1931, scria: „Oastea Domnului a avut de la început foarte mulţi duşmani şi criticanţi. Cu adevărat de la Dumnezeu a fost pentru noi apărarea hotărâtă şi vestirea călduroasă pe care ne-a făcut-o de la început eruditul bărbat al Bisericii Ortodoxe, Cuv. Sa Păr. Arhimandrit Iuliu Scriban. N-a fost nici un atac mai însemnat împotriva Oastei care să nu fi primit răspunsul preaiubitului nostru apărător… …Aducând la cunoştinţa fraţilor ostaşi această apărare… îi trimitem şi din acest loc mulţumirile noastre, asigurându-l de recunoştinţa şi dragostea ce i‑o păstrăm. Domnul şi Stăpânul Oastei să-i răsplătească ajutorul cu dar şi răsplată de Sus…”

Din pricina aceasta, socotindu-l şi noi ca un înaintaş vrednic şi ca pe un curajos apărător al dreptăţii părintelui nostru şi al Cauzei Oastei Domnului, însemnăm aici numele său printre numele vrednice a căror pomenire o facem cu evlavie ori de câte ori ne plecăm înaintea Dumnezeului nostru cu frică, cu credinţă şi cu evlavie, întru pomenirea binefăcătorilor noştri. Domnul Dumnezeul nostru să-i facă parte cu cei mai aleşi ai Lui. Amin. Slăvit să fie Domnul!

Traian Dorz, din «Fericiţii noştri înaintaşi»