Eclesiastul 1, 14
Nu sunt ochi mai fericiţi ca ochii care, văzând totul, ştiu să alegă ceea ce este bun. Şi alegând, ştiu să păstreze pentru totdeauna ceea ce au găsit adevărat şi bun.
Tristul refren „O, deşertăciunea deşertăciunilor!“ le răsună cu o puternică înştiinţare tuturor celor care au apucat şi merg pe calea lumii… că au apucat rău, că merg rău şi că vor sfârşi rău.
Dar cine are urechi să mai audă astăzi acest glas?
A treia carte a lui Solomon, Cântarea Cântărilor, arată viaţa celui care a ales calea lui Dumnezeu şi unirea cu Hristos. Ne arată veşnica tinereţe, negrăita bucurie şi strălucita lumină a vieţii trăite în dragostea lui Hristos. În fericirea alipirii de El.
Dar Solomon însuşi a rămas undeva în umbra spre care şi-a târât viaţa împotriva adevărului atât de minunat pe care Duhul Sfânt l-a grăit şi l-a scris chiar prin gura şi prin mâna lui.
Ca o dovadă cutremurătoare că nu cei ce zic „Doamne, Doamne“ vor intra în Împărăţia Cerurilor, ci aceia care fac voia lui Dumnezeu, adică se unesc deplin cu Hristos. Şi se desăvârşesc în sfinţenia ascultării Lui până la sfârşit.
Să urmărim mai departe tot adevărul acesta. Şi să tragem toată încheierea învăţăturii din el, spre mântuirea noastră.
Slavă veşnică Ţie, Înţelept, Adevărat şi Strălucit, Dumnezeul nostru, Care prin tot Cuvântul Tău ne arăţi calea înţelepciunii! Ne sfătuieşti să urmăm Adevărul, ca să sfârşim în veşnicia Luminii Dragostei Tale.
Te rugăm, Doamne, deschide ochii noştri să vadă, inima noastră să primească şi fă picioarele noastre să umble pe Calea mântuirii Tale.
Trezeşte cugetul fiecărui vestitor şi scriitor al cuvintelor sfinte şi fă-l să se cutremure de sfârşitul celor care au grăit Cuvântul Tău şi l-au scris, dar nu l-au trăit ei înşişi cu ascultare şi sfinţenie până la sfârşit.
Trezeşte-mă neîncetat şi pe mine, Doamne, ca să ştiu alege şi să pot păstra până la moarte lumina şi viaţa Ta.
Amin.
Hristos – Pâinea noastră zilnică / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2001
