Noroadele vorbeau mult în şoaptă despre El. Unii ziceau: „Este bun”. Alţii ziceau: „Nu, ci duce norodul în rătăcire”.
Noroadele nu pot să tacă.
Atunci când nu se poate vorbi tare, când nu se poate vorbi decât în şoaptă, atunci se spun foarte multe lucruri rele.
Cele mai multe zvonuri rele şi neadevărate se răspândesc în norod despre lucrurile pe care oamenii n-au puterea,
sau cinstea,
sau libertatea să le vorbească cu glas tare,
ci răspândesc atunci numai în ascunziş şi pe furiş zvonuri spuse numai în şoaptă, la ureche. Tot felul de lucruri amestecate se răspândesc atunci în norod.
Totdeauna lucrurile spuse în şoaptă sunt primejdioase.
Lucrurile pe care omul n-are curajul sau libertatea să le spună cu glas tare ascund în ele multe primejdii.
De aceea feriţi-vă totdeauna de şoapte.
Feriţi-vă să spuneţi sau să ascultaţi şoaptele, fiindcă rareori ceea ce se spune în şoaptă este un lucru bun. Sau care să aducă după el ceva bun.
În Evanghelie, şoptitorii sunt număraţi printre cei nelegiuiţi (Rom. 1, 29).
Şi sunt înştiinţaţi că tot ce au vorbit la ureche în odăiţe ascunse va fi strigat odată şi odată de pe acoperişul caselor (Luca 12, 3).
Feriţi-vă să scrieţi lucruri ascunse, lucruri şoptite, nepotrivite şi necuviincioase,
căci acestea, când vor fi date la iveală, vă vor umple de ruşine şi de vinovăţie, nimicind tot bunul nume pe care l-aţi câştigat după o viaţă de înfrânare şi de cinste.
Feriţi-vă de lucrurile şoptite, chiar dacă nu vi se par rele, căci de multe ori părerea noastră ne înşală şi lucrurile şoptite se aud mai tare.
Nu răspândiţi mai departe şoapta.
Tot ce vi se spune în şoaptă să înmormântaţi şi să rămână în tăcere la voi.
Nu semănaţi mai departe şoapta, căci cine seamănă vânt, va culege furtună.
Omul cinstit,
omul cu cuget curat,
sufletul cu adevărat credincios,
acela nu şopteşte niciodată.
Ce are de spus cuiva, el spune tare, clar şi pe faţă.
Ceea ce nu se poate spune cu glas tare şi pe faţă, aceea, un credincios adevărat şi o credincioasă adevărată nici nu va spune niciodată şi nimănui, despre nimeni,
căci acesta este un lucru adeseori rău.
Dacă ceea ce vreţi să spuneţi ştiţi că este adevărat şi folositor, n-aveţi nevoie să-l spuneţi în şoaptă.
Iar dacă nu ştiţi sigur aceasta, atunci n-aveţi voie să le spuneţi nicicum.
Doamne şi Judecătorul Cel care cunoşti totul,
Te rugăm, pune în toţi credincioşii Tăi o conştiinţă totdeauna trează şi înţeleaptă care să-i ferească de vorbiri nechibzuite şi de obiceiurile uşuratice şi lumeşti.
Nu-i lăsa să fie niciodată şoptitori şi bârfitori, ca nu cumva să ajungă mincinoşi şi vânzători, pierzându-şi sufletul şi mântuirea.
Ci, cumpătaţi în vorbire şi înţelepţi în purtare, să fie şi prin cuvânt, şi prin umblare vrednici de Numele Tău
şi de Împărăţia Ta cea sfântă.
Amin.
Traian Dorz, din “Hristos – Învăţătorul nostru”
