Home Să împlinesc calea mea şi slujba mea pe care am luat-o de la Domnul Iisus

Să împlinesc calea mea şi slujba mea pe care am luat-o de la Domnul Iisus

Să împlinesc calea mea şi slujba mea pe care am luat-o de la Domnul Iisus

Cum m-a „zidit” lectura de azi din Sf. Scriptură?

Faptele Apostolilor cap. 20

Sf. Ap. Pavel dă sfaturi tuturor ucenicilor pe la care trecea.

În Troa, Pavel împreună cu ucenicii se adună încă de sâmbătă seara pentru a le vorbi şi pentru Sfânta Liturghie de a doua zi (ziua liturgică începe din seara zilei precedente, cu vecernia).
Şi deşi erau cu toţii obosiţi, cuvântul Sf. Ap. Pavel s-a lungit până după miezul nopţii.
Şi, deşi un tânăr a adormit şi a căzut de la etaj, acesta a fost redat, prin puterea lui Dumnezeu, nevătămat familiei.
După săvârşirea Euharistiei, Adunarea s-a prelungit până în zori. (Creştinilor de atunci nu li s-a părut că se prelungeşte “prea mult” Adunarea, cum ni se pare nouă azi.)

În Milet, Sf. Ap. Pavel adună preoţii şi episcopii din acea regiune (Efes), spunându-le acestora de misiunea pe care trebuie să o îndeplinească, chiar dacă ştia că se va sfârşi în lanţuri. Apoi îşi ia rămas bun de la ei cu lacrimi de dragoste, sfătuindu-i pe aceştia cum trebuie să se poarte, dându-se pe el drept pildă:
– “Slujind Domnului cu toată smerenia şi cu multe lacrimi” (v. 19)
– “Mărturisind şi iudeilor şi elinilor (tuturor n.a) întoarcerea la Dumnezeu prin pocăinţă şi credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos” (v. 21)
– “… mă aşteaptă lanţuri şi necazuri. Dar nimic nu iau în seamă şi nu pun nici un preţ pe sufletul meu, numai să împlinesc calea mea şi slujba mea pe care am luat-o de la Domnul Iisus, de a mărturisi Evanghelia harului lui Dumnezeu.” (v. 23-24)
– să fiţi curaţi de sângele tuturor (v. 26)
– “luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi (preoţi n.a.), ca să păstraţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.” (v. 28)
– “… privegheaţi …” (v. 31)
– Argint, sau aur, sau haină, să nu poftiţi de la nimeni. (v. 33)
– “… ostenindu-vă astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua.” (v.35)

Toate întâlnirile creştinilor din Biserica primară se încheiau cu rugăciune (v. 36)

Slăvit să fie Domnul!

Nelu D.

error

Author: Editor

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *