Apa înseamnă timpul care trece întruna… viaţa care ni se scurge mereu. Pâinea pe care trebuie s-o aruncăm sunt binefacerile pe care trebuie să le împărţim zilnic celor din jurul nostru… o vorbă bună, o pildă bună, o faptă bună…
Tot ce avem bun în noi este pâinea noastră. Din această pâine a inimii, a mâinilor, a gurii să împărţim mereu în jurul nostru tuturor semenilor noştri fără să aşteptăm nici o răsplătire de la nimeni. Ca şi cum am arunca în apa ce curge şi duce totul la vale.
Aruncă-ţi pâine ta pe ape. Şi după multă vreme o vei găsi iarăşi.
Împarte-o în şapte şi chiar în opt, căci nu ştii ce nenorocire poate da peste pământ…
Da, aici este vorba numai de binefacere.
De binefacerea fără nici un gând. Fără nici un interes, fără nici o nădejde.
De binefacerea adevărată, care nu înmânează, ci aruncă.
Nu dă împrumut… Nu dă nici măcar pomană, ci aruncă.
Dă ca şi cum ar arunca.
Fiindcă în împrumut este o nădejde de câştig.
În pomană este o nădejde de răsplată.
Dar în aruncare nu mai este nimic. Nici un gând. Nici o aşteptare. Nici o dorinţă. Ai aruncat – şi gata.
Nu dai cuiva anume care îţi cere. Nu împrumuţi pe cine te roagă. Ci arunci, să afle cine va trece. Pui să ia cine va fi flămând. Laşi când nu vede nimeni. Trimiţi cum nu află nimeni.
În cea mai tăcută, mai ascunsă şi mai necunoscută formă.
Aşa se face adevărata milostenie şi binefacere!
O, Dumnezeule Darnic şi Milostiv, Te rog, ajută-mă ca şi eu să fac binele în felul acesta, căci şi Tu aşa îl faci.
Pentru ca odată Tu să răsplăteşti totul. Numi Tu.
Amin.
Traian Dorz – Hristos Pâinea noastră zilnică.
