Dacă ne-am iubi frăţietatea noastră mai mult ca pe oricare alta, cât am vedea-o de frumoasă, de înzestrată, de fără cusur! Şi cum n-am părăsi‑o niciodată! Ci ne-am strădui neîncetat să o împodobim cu şi mai multe piere scumpe, să fie ea şi mai frumoasă.
Toată taina păcii, a armoniei şi a fericirii stă în dragoste. Unde este dragoste, acolo este totul frumos. Numai unde este ea. Şi numai cât ţine ea. De ce oare putea spune Sfântul Apostol Pavel fraţilor săi: Vă laud că în toate privinţele ţineţi toate învăţăturile întocmai cum vi le-am spus (I Cor. 11, 2)?
Pentru că îi iubea atât de mult, încât era gata să fie turnat ca o jertfă pentru ei (Filip. 2, 17) şi le uitase orice cusur pe care îl văzuse şi îl judecase la ei. Şi pentru ce oare Ionatan n-a văzut nici un rău şi nici o nelegiuire în David, cum vedea tatăl său, Saul? Pentru că Ionatan îl iubea pe David ca pe sufletul din el (I Sam. 18, 3) .
De ce Dumnezeu nu vedea nici o vină în poporul Său? Pentru că Dumnezeu este dragoste şi toţi cei ce sunt în dragoste sunt priviţi frumoşi, neprihăniţi şi sfinţi, măcar că, adeseori, sunt departe încă de ţinta aceasta (Rom. 8, 28-34). Da, fiindcă dragostea cheamă lucrurile care nu sunt ca şi cum ar fi (Rom. 4, 17).
Însă şi acela care vrea să fie iubit în felul acesta trebuie să-şi dea toate silinţele ca să merite această iubire. Tot capitolul 4 din Cântarea Cântărilor este o descriere fericită nu numai a întregii făpturi iubite, ci şi a fiecărui mădular în parte.
Slavă veşnică Ţie, Dumnezeul nostru, Care ne vezi pe fiecare frumos, ca să ne poţi iubi pe fiecare! Te rugăm, fă-ne să fim întocmai aşa. Amin.
