„Mulţumim Domnului pentru această bucurie. Aşa zice Sfântul Apostol Pavel: Bucuraţi-vă! Ne bucurăm şi noi fiecare pentru că ne-a ajutat Domnul să ajungem aici, în locul acesta. Personal sunt cel mai dator să Îi mulţumesc Domnului pentru că, cu o săptămână în urmă, mă pregăteam să merg şi eu la părintele profesor la biserică pentru că eram plecat prin ţară şi de atâtea luni nu am mai ajuns să stau acolo în rugăciune cu fraţii şi cu surorile, să ascult pe părinţii care slujesc. Dar o neputinţă, o boală, o răceală nu mi-a îngăduit, n-am fost vrednic. Şi stând acolo pe pat, în cămăruţa mea la Casa Oastei, am luat Noul Testament de pe noptieră şi am citit aceste versete şi am zis: Doamne, ce scump cuvânt avem noi pe paginile Sfintei Scripturi!
Când a venit fratele Vasile să-mi spună să îmi pregătesc şi eu un cuvânt, mi-am adus aminte că am citit acest cuvânt cu o săptămână în urmă şi acum, după ce am adus fraţii cu staţia, m-am întors înapoi la Casa Oastei să îmi iau medicamentele. M-am întins puţin pe pat, am îndreptat privirea spre geam şi mi-am adus aminte că astăzi, în seara aceasta este 11 februarie. Şi acum, în urmă cu 85 de ani, în seara aceasta, Părintele Iosif îşi trăia ultimele clipe în trupul lui pe acest pământ. O, câte avea să le spună el urmaşilor, ucenicilor, copiilor lui sufleteşti care erau alături de el neîncetat, aşa cum am ascultat mărturisirile fraţilor până acum. Şi a început să-mi perinde prin cap, prin minte, prin inimă, ce stare era acum 85 de ani în seara aceasta, ce tremur, ce durere, ce sfâşieri de inimi a celor scumpi şi dragi care erau aproape de el!
Citim acolo despre momentul acesta când Părintele le lasă ultimele cuvinte fratelui Traian şi fratelui Marini şi fiului său, Titus, şi le zice: Dumnezeu a trimis Bisericii şi poporului nostru o Lucrare pur duhovnicească. Poporul a îmbrăţişat-o, dar mai-marii poporului şi mai-marii Bisericii nu. Şi spune acolo: Iată ce au făcut cu mine…, aşa şi aşa, zice, de acum încolo mie nu au ce să îmi mai facă. Dar veţi rămâne voi şi, dacă se vor comporta şi cu voi tot aşa, Dumnezeu poate să le ia această Lucrare acelora care nu înţeleg, care nu iubesc şi, ca drept răsplată, poate să le trimită alte lucrări rătăcitoare. Dar voi să nu vă temeţi, rămâneţi încredinţaţi, rămâneţi aici în Biserica lui Hristos. Şi voi va trebui să treceţi prin atâtea încercări, dar Domnul, Care a fost cu mine, va fi şi cu voi… Ce îmbărbătare! Ultimele cuvinte de pe patul morţii lasă ca testament fiilor aşa lucruri frumoase.
V-aş îndemna să citiţi lucrurile acestea, acolo, în Istoria unei jertfe. Cât sunt de frumoase adevărurile istorice! Acolo unde este descrisă ziua aceasta a plecării Părintelui – trec nişte fiori prin mine acum, de fiecare dată când trăim aceste momente din noaptea aceasta –, zice fratele Traian: O, noaptea aceasta când Hristos Domnul era bătut, batjocorit, ziua aceasta, momentul acesta ne aduce aminte în viaţă când am trecut prin nişte încercări. Doamne, ce dureroasă, ce înspăimântătoare şi cutremurătoare era clipa aceea, ce fiori ar trebui să ne mişte, să ne prelucreze, să ne frământe stările acestea prin care Dumnezeu a trecut, aşa cum s-a spus înainte. A trimis înainte oamenii Săi ca apoi să facă lucrarea prin ei”.
Fratele Petrică Pocitar (Cornuţel Banat, CS)
spicuiri din cuvântul rostit la sărbătoarea Părintelui Iosif Trifa – cinstirea memoriei sale – 11-12 februarie 2023
intreg cuvantul poate fi ascultat aici: OasteaDomnuluiTV
