Pomenea mai înainte fratele Petrică de starea atât de încărcată emoţional şi nu numai emoţional, ci şi duhovniceşte, relatată de fratele Traian atunci când descrie, în «Hristos mărturia mea» şi în «Zile şi adevăruri istorice», momentul despărţirii pământeşti de Părintele Iosif. Chiar dacă revenim de mai multe ori asupra acestor pagini, ele trezesc în noi acelaşi sentiment de durere amestecată cu uimire, ce legătură s-a putut crea între Părintele Iosif şi fratele Traian. Căci nici pentru cea mai preţuită fiinţă din lume nu s-ar putea încerca aşa de frumos şi totodată aşa de dureros despărţirea dintre un părinte duhovnicesc şi un fiu duhovnicesc.
Acum, la acest moment în care cinstim plecarea din lumea aceasta a Părintelui Iosif, noi într-un fel de fapt cinstim valoarea paternităţi duhovniceşti în viaţa noastră de credinţă, în căutarea noastră de cele sfinte, mai degrabă în felul în care Dumnezeu ne caută pe noi prin astfel de părinţi. Este acolo sus imaginea întoarcerii fiului risipitor, cu părintele în prag aşteptându-l. Părintele din Evanghelia de mâine, de departe, l-a zărit pe fiul său. Sigur îl aştepta. Sigur se uita în zare după el. Numai cine aşteaptă cu drag şi cu dor poate zări de departe.
Părintele nostru Iosif Trifa şi-a pus adânc pe suflet acel cuvânt de la prorocul Ezechiel prin care se atrage atenţia: Pe tine, fiul omului, te-am pus străjer şi dacă vei da un sunet desluşit se va mântui cel care va auzi primejdia; dar dacă nu vei da un sunet desluşit, sfârşitul lui îl voi cere de la tine. În felul acesta înţelegându-şi lucrarea şi propovăduirea, Părintele Iosif a privit cu drag spre tot omul la care a trimis cuvântul sfânt.
Sfântul Ioan Gura de Aur, în lucrarea «Despre preoţie», zice că e mai greu pentru preot decât pentru monah, pentru că monahul, dacă se închide în chilia lui, este scutit de multe osteneli şi îşi îngrijeşte mântuirea lui. Dar preotul trebuie să aibă grijă şi cu fapta să le facă după voia lui Dumnezeu, dar să fie iscusit şi în cuvânt. Sigur a găsit şi Părintele Iosif această lucrare, că a fost tradusă înainte de vremea vieţii Părintelui, dar, privind cu atenţie la scrisul ce ne-a rămas de la Părintele realizăm că a pus foarte multă grijă, multă dragoste, multă responsabilitate, multă căldură în felul în care şi-a alcătuit cuvântul şi în felul în care a gândit cuvântul acesta ca mijloc de chemare acasă a fiilor pierduţi din acest neam. A încălzit acest cuvânt fiind el însuşi pătruns de el, trăindu-l el la intensitate maximă. Nu doar că a ţintit ochii noştri şi convingerile noastre, şi întregile noastre fiinţe spre Mântuitorul nostru Iisus, spre lectura Sfintelor Scripturi şi spre toate celelalte aspecte care s-au arătat, ci prin propria sa viaţă le-a trăit cu intensitate şi cu multă lepădare de sine, ajungând să nu mai aibă nimic din lumea aceasta decât dragostea pentru Hristos. (…)
Să ne ajute Părintele Iosif nu doar să cinstim rolul lui duhovnicesc de părinte pentru noi, ci noi înşine, primind cu toată credinţa, cu toată bucuria experienţa aceasta frumoasă care se lărgeşte şi în dragoste frăţească trăind-o, lângă noi să se formeze fii duhovniceşti, adică suflete care primesc mesajul Părintelui trecut prin noi, cu viaţă, cu putere, cu lumină spre mântuirea noastră şi a altora. Amin!”
Preot Constantin Afrăsiloaie (parohia Girov – NT)
spicuiri din cuvântul rostit la sărbătoarea Părintelui Iosif Trifa – cinstirea memoriei sale – 11-12 februarie 2023
intreg cuvantul poate fi ascultat aici: OasteaDomnuluiTV
