Anunţuri

A 27-a comemorare a fratelui Traian Dorz

La împlinirea a 27 de ani de la plecarea la Domnul a fratelui Traian Dorz, şi anul acesta ne manifestăm recunoştinţa şi mulţumirea către Domnul răsplătirilor la mormântul neuitatului nostru psalmist şi martir al Oastei din Mizieş.

Intrată deja în tradiţia Oastei Domnului, sărbătoarea va începe sâmbătă, 25 iunie, a.c., de dimineaţă, cu Sfânta Liturghie, la biserica din Săucani, lângă mormântul fratelui Popa Petru, care aşteaptă de aici Înviera cea de obşte.

În amiaza zilei de sâmbătă, în drum spre Mizieş, vom face un scurt popas la părintele Teodor Heredea (Gavriş), la locul odihnei sale din cimitirul din Beiuş.

Seara, vom poposi lângă patul de lut al fratelui Traian, la Mizieş, Lumina lină a Vecerniei ne va însoţi în cântare, cuvânt şi poezie spre adunarea de comemorare a vrednicului nostru înaintaş.

A doua zi, duminică, 26 iunie, Sfânta Liturghie şi adunarea de încheiere a pelerinajului nostru bihorean vor împlini această troiţă de adunări comemorative, la care ne aşteaptă, şi în acest an, Frăţietatea Oastei din zona Bihorului.

Sfatul Frăţesc Operativ

Lasă un răspuns