Mărturii Meditaţii

A avea minte creștină

Între darurile mari ale Tainei Căsătoriei, Petru Movilă – Mitropolitul român al Kievului – identifica, în „oraţia de nuntă“ de la cununia prealuminatului Pan Ianusz Radzwill cu Maria, fiica lui Vasile Lupu, pe la 1645, unul care nu prea este amintit familiilor creştine astăzi: «În al patrulea rând, îi face în stare să crească copiii în spiritul sfintei credinţe ortodoxe-catolice (în sensul de universal, n. n.) şi al cucerniciei creştine. Căci a naşte copii este un dar simplu şi comun cu cel al păgânilor şi al animalelor, iar a-i creşte în spiritul anumitor principii pot şi păgânii. Dar a-i creşte în spiritul şi cucernicia ortodoxă-catolică şi PENTRU OBŢINEREA MÂNTUIRII, acesta este un dar divin, pe care părinţii nu-l pot avea fără harul lui Dumnezeu. Şi îl pot dobândi în virtutea Sfintei Taine a căsătoriei, dacă au purtare şi minte credincioasă, creştină».

Iată, aşadar, ce înseamnă a avea MINTE CREŞTINĂ! A-l învăţa pe „trupul din trupul tău“ că a te mântui e mult mai de preţ decât a te căpătui, că a face din Împărăţia Cerurilor ţel e mult mai de preţ decât cetăţenia oricărei ţări de pe pământ, oricât de suprabogată ar fi ea. Dar a avea „minte creştină“ înseamnă a purta în mintea „cea una“ a familiei gândul binecuvântat de har că pruncii tăi sunt darul de nuntă al lui Dumnezeu. Un dar ce nu-ţi mai este luat înapoi de către Dăruitor, câtă vreme a fost chemat „nuntaş“ de vază la Cununia ta.

De aceea e vai de copiii pe care-i nasc părinţii în desfrânare, în concubinaj sau în adulter. Nu Dumnezeu este Cel Care nu le dă – ba, parcă, pe unii Hristos Domnul îi iubeşte din cale afară – ci părinţii lor le „fură“ din preaplinul pe care Dumnezeu li-l dă. Lipsindu-se ei înşişi de mintea şi gândirea creştină.

Scufundători în ape tulburi, sau căutători în limpezimea descoperită de Hristos ca fiind a Împărăţiei Cerurilor – sunt cele două alternative ale copiilor noştri. Cu ochi măriţi de setea cunoaşterii, cu mâinile răsfoind febril în cărţile – uneori anemice – pe care Şcoala le pune în mâna lor, hăituiţi de imaginile explozive ale unei realităţi dure, flămânzi şi goi, îngheţaţi şi deja prea trişti, copiii noştri vor să ajungă doctori, ingineri, profesori, scriitori sau, tot mai rar, preoţi care vor să-şi trăiască cu adevărat preoţia. Ei vor să fie avocaţi sau patroni, fotbalişti sau vedete de cinema. Să mănânce şi să bea pe săturate. Să şadă în case luxoase, între femei de lux.

Familiei celei mari a Creştinismului îi revine însă sfânta misiune de a le arăta tinerilor că lucrurile nu stau astfel. Că banii în plus nu pot prelungi viaţa şi că a fi „mai tare“ nu înseamnă a fi mai uman, adică mai aproape de Dumnezeu.

Cu ce să începem?…

Să-i învăţăm pe copiii noştri întrebările fundamentale ale vieţii!

Una din ele?

„Ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?“

Părintele Constantin NECULA

Lasă un răspuns