A cui mai eşti tu, dulce cântare-n care toţi
îşi află sân şi lacrimi de mamă şi de soţ
când toţi te uită-n clipa când şi-au ajuns un ţel?
– tu mai rămâi a celui ce plânge singurel!
A cui eşti tu, durere de care fraţii fug,
a cui rămâi tu, cruce, tu, sarcină şi jug
când vine vremea jertfei şi-n lacrimă înoţi?
– tu mai rămâi a celui ce-ndură pentru toţi!
A cui eşti tu, iubire ce plângi pe străzi pustii,
căutând pierdute mame, căutând pierduţi copii,
când pofta şi cruzimea ucid tot ce-i curat?
– tu mai rămâi a celui ce suferă uitat.
A cui mai eşti Tu, Dulce Mântuitor Străpuns,
când chemi spre nicăierea şi-aştepţi un nerăspuns,
când gheaţa şi sfidarea Ţi-s cuie de oţel?
– Tu mai rămâi a celui ce suferă la fel.
TRAIAN DORZ din ”Cântări Eterne”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014
