Trei ani de zile, cât a petrecut pe pământ, Domnul Iisus a scos mereu suflete din lume.
Şi pe urmă a suferit răstignire „afară din tabără”…
Era şi aceasta o predică vie că la Golgota poţi ajunge numai ieşind afară din „tabără”, afară din lume.
La mântuire poţi ajunge numai ieşind din lume, pentru că, precum spunea Apostolul Iacob: „ …prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu. Cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăşmaş cu Dumnezeu” (Iacob 4, 4).
De aceea a strigat acest testament, cu putere, şi Apostolul Pavel: Iar noi „să ieşim afară din tabără, la El” (Evrei 13, 13).
Acesta a fost testamentul pe care îl ţineau primii creştini.
Aceasta a fost parola primilor creştini.
Ei trăiau afară din Egipt, afară din lume, afară din „tabără”.
Ei trăiau cu totul afară din „tabăra” lumii.
Se împlinise asupra lor cuvintele Domnului: erau urâţi şi prigoniţi fiindcă nu erau din lume.
Fiindcă lumea iubeşte numai ce este al ei (Ioan 15, 19).
Veacul de aur al creştinătăţii a fost acesta, când creştinii trăiau afară din „tabără”.
Erau urâţi şi prigoniţi tocmai pentru că ieşiseră din lume.
Dar… vremea a trecut.
Creştinii au început a se întoarce rând pe rând în lume, în „tabără”, în Egipt, la cuptoarele lui Faraon.
Şi pe urmă s-au întors cu grămada.
S-au întors aproape cu toţii.
Aici intră rosturile Oastei.
Aici am intrat noi cu rosturile Oastei.
Cu Oastea Domnului noi am reluat firul vieţii creştine de acolo de unde s-a rupt: de la primii creştini, de la testamentul Mântuitorului: Voi în lume sunteţi, dar nu mai sunteţi din lume… (cf. Ioan 15, 19).
Slăvită să fie clipa când Duhul Domnului ne-a deschis urechile şi ne-a deschis mintea să înţelegem că toată truda noastră de a ne mântui este zadarnică câtă vreme noi trăim în „tabără”, în lume.
De aceea, ascultând îndemnul Apostolului Pavel, noi, ostaşii Domnului, am ieşit la Golgota, afară din „tabără”.
Ni s-au deschis ochi şi ni s-a deschis mintea să vedem şi să înţelegem viaţa într-o nouă lumină, în lumina cea adevărată, în lumina vieţii…
Ne-am aflat pe noi înşine şi rostul vieţii noastre.
Şi plini de bucurie am strigat: „orbi am fost şi acum vedem”.
În lume am fost, dar acum am ieşit din lume.
Părintele Iosif Trifa
din cartea „Spre Canaan”
