Mărturii Meditaţii

A ÎNVĂŢA ŞI A FACE… ( II )

Să ne folosim de o întâmplare. Am fost la o înmormântare, legat fiind prin grad de rudenie cu răposatul. Predica-torul care oficia slujba înmormântării era în drum spre casă; fusese în deplasare pe linie de cult, şi cazul înmormântării se afla în drumul lui. A întrerupt călătoria pentru două sau trei ore, ca să oficieze slujba înmormântării şi apoi să-şi continue drumul spre casă. Familia rămasă în urma defunctului era săracă. Răposatul avusese o pensie de şase sute lei, iar femeia zăcea de un an şi mai bine pe pat, numai cu medicamente, regim alimentar şi o femeie care să o îngrijească, din trei sute de lei, pensie ce-i rămăsese în urma decesului soţului ei. La cimitir mă interesai de cheltuieli şi, printre altele, mi s-a spus că predicatorului i-a fost dată o sută de lei. „Şi a primit ba-nii?” am întrebat. „Sigur că da!” îmi veni răspunsul. „Dacă şi de aici a fost în stare să primească, e strigător la cer! El nu vede sărăcia în care a rămas biata femeie. Unde-i simţă-mântul dragostei de frate pe care mereu îl propovăduieşte? În cazuri ca acesta nu se primeşte, ci se dă. Dar pesemne că unii nu ştiu cum e să dai. Obişnuiţi mereu cu a primi, nu se gândesc şi la a da. Stau mereu gata, privind în jurul lor, mereu cu gândul la a primi, fără să se împotrivească ispitei. Ce groaznică stare!”

„Mai ferice să dai, decât să primeşti.” Şi ei citesc acest verset, dar numai pentru alţii, şi acei alţii sunt toţi acei care îi ascultă, excluzând persoana sa. Pe ei se exclud de la a da. Ei rămân în afara acestei porunci divine şi se cred îndreptăţiţi ca pe seama propovăduirii să primească şi să tot primească. Cineva strângea odată, cu mulţi ani în urmă, ajutoare pentru săraci. Când a fost întrebat care era suma depusă de el, a roşit, neputând să rostească un cuvânt măcar, dovadă că nu pusese nimic de la el.

După felul acestor practici, Pilda Samarineanului Milos-tiv arătată de Mântuitorul este pentru alţii. Propovăduirea în simplitate şi dăruire altora asemeni Domnului şi a urmaşilor Lui a fost pentru atunci, şi astăzi pentru acei ce nu merită mai mult. Vremea de astăzi – zic ei – nu se compară cu aceea de atunci. Or’ tocmai în împlinirea cu fapta a Cuvântului stă taina mântuirii. El vindeca, mergea pe jos, nu făcea lux, trăia în post şi în rugăciune, nu era povară nimănui şi în orice vreme era gata de a Se jertfi şi a împlini toate nevoile.

Sf. Ap. Pavel muncea cu mâinile lui la ţesut corturi, pentru a acoperi nevoile lui şi ale celor ce erau cu el. Nu s-a folosit de dreptul de apostol al lui Hristos, adică acela de a trăi de la altar, ca slujba Evangheliei să nu fie defăimată.

Dacă pentru tot ce faci primeşti plată şi nu jertfeşti din ale tale nimic, ce răsplată mai aştepţi şi de la Domnul? Dacă pentru a merge la adunare, în vestirea Evangheliei, fraţii ţi-au plătit trenul, autobuzul, timpul şi osteneala, Domnul, la venirea Lui, ce să-ţi mai plătească? Ce-ai jertfit din ale tale? Ce-ai făcut peste ceea ce ţi s-a plătit, ca să mai aştepţi răsplata la venirea Domnului?

Dacă n-ai vărsat lacrimi pe ogorul Evangheliei semănând Cuvântul, care lacrimi ţi se vor şterge în ziua răsplătirilor?

Dacă n-ai semănat cu lacrimi, ce bucurie aştepţi să ţi se dea?

Dacă n-ai apărat ogorul Domnului cu preţul jertfei tale, nu l-ai lucrat şi nu l-ai împrejmuit, şi ai lăsat străinii să-l dijmuiască, te-ai lăsat dus de ispite şi păcate, de care parte vei fi şi cu care ceată vei învia la venirea Domnului?

Va urma

Taina vieţii : popas sufletesc duhovnicesc / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2010

Lasă un răspuns