Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home A ÎNVĂŢA ŞI A FACE… ( IV )

A ÎNVĂŢA ŞI A FACE… ( IV )

A ÎNVĂŢA ŞI A FACE… ( IV )

Am citit despre un călugăr de la o mănăstire că, dorind să înveţe, a cerut sfatul unui duhovnic din apropierea sa şi acesta s-a oferit să-i dea lecţii. Au început cu psalmii de rugăciune, ajungând la versetul: „Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele!” Atunci călugărul a încetat şi multă vreme nu s-a mai dus la lecţii. Între timp s-au întâlnit, iar duhovnicul îl întrebă pe călugăr: „De ce n-ai mai venit la lecţii?” „Pentru că n-am reuşit încă să fac ceea ce m-aţi învăţat la ultima lecţie” – răspunse călugărul.

„Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri” (Iac 1, 22), trecând prin Sf. Scriptură ca o poruncă sfântă, pe care împlinind-o, folosim răsplata vieţii veşnice. Trece ca un imperativ al tuturor vremilor, de dragoste pentru dragoste, ca să fim mutaţi de pe acum în ţara dragostei.

Fapta bună e ca bobul sănătos în spicul îmbelşugat. Şi toate boabele la un loc formează rodul binecuvântat care hrăneşte cu îndestulare.

Cine ar putea cântări faptele cele bune, care zilnic aşteaptă să fie împlinite?…

Dragul meu frate şi împreună-lucrător în via Domnului! Îmi amintesc prea bine de o seară când o femeie ce nu făcea parte din corpul israelit al adunărilor noastre, o renegată, prin intermediul câtorva surori, deocamdată încă de ale noastre, ce de multă vreme şi-au deschis inima spre învăţătura ei, s-a strecurat în mijlocul nostru ca o umbră sumbră, inexplicabilă, purtând o haină lungă şi modestă, ca să pară cât mai smerită şi mai sfântă. De teama unui eventual regres în activitatea noastră duhovnicească, surorile noastre mai tinere, care mai participaseră la schimburi de păreri, regretau la început prezenţa lor la încă unul nedorit. Dar mai târziu, după ce toate s-au lămurit şi apele s-au limpezit, se bucurau că au fost învrednicite de Domnul să participe la o aşa adunare plină de biruinţă a Evangheliei Domnului Iisus. Au rămas pline de pace, bucurându-se în inima şi conştiinţa lor.

Biserica Domnului până la sfârşitul existenţei sale are nevoie, şi până-n veşnicii, de suflete credinciose, gata oricând şi pentru plug şi pentru jertfă, eroi şi martiri care să lucreze, dar să o şi păzească.

Aceştia sunt corpul marilor jertfitori pentru Iisus cel Răstignit, Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor, sunt răspânditori de veşti bune ai dragostei sublime, ai biruinţei prin Cruce şi moştenitori ai învierii.

Privind în urmă, la multele conversaţii de acest fel avute în scurta mea călătorie, mă gândesc la Mântuitorul şi la cuvintele Lui: „Satana a cerut să vă cearnă…” Şi, Doamne, deasă-i sita lui şi cât de felurită! Când se pare că lucrurile merg bine, satana a şi pregătit atacul. Pe unii, care i se pare că-s mai de temut pentru iad, îi leagă de o neputinţă, pe alţii îi pironeşte de o cruce, pe alţii îi pironeşte de un ţeruş, apoi, prin lanurile înflorite trimite vulpile lui înfometate, dornice să mistuie tot ce întâlnesc în cale, să dezbine, să prăpădească, să împrăştie scumpa agonisită, tot ce s-a câştigat cu jertfă, cu osteneală, cu lacrimi, cu sânge şi, dacă este cu putinţă, să răpească chiar pe cei aleşi.

Mi se sfâşie inima de durere când privesc în urmă la multele adunări pustiite şi suflete dezrădăcinate, mutate şi îngheţate…

Sfântul Evanghelist ne mai arată un caz similar cu pescarul care, aruncând năvodul în mare, prinde tot felul de peşti. Dar în năvod nu intră numai peşti, ci şi broaşte şi chiar şerpi. După aceea, pescarul trage la mal, face alegerea, şi tot ce nu-i de păstrat aruncă din nou în mare.

Cu năvodul Evangheliei, s-au făcut mari progrese sufleteşti. Multe pescuiri minunate s-au făcut. Dar, vai! Satana de fiecare dată nu s-a lăsat bătut de tot. A alergat în fel şi chip să smulgă ceea ce mai poate. Pentru biruinţa deplină a Evangheliei, mare rol îl au puterea credinţei, rugăciunea şi lipsa pricinilor de sminteală. Sminteala trebuie să vină, nefiind legitimă. Pentru slăbiciunea unora care n-au putere a se împotrivi ispitei şi păcatului, pricinilor de sminteală şi de cădere vine şi căderea altora.

O convingere de neclintit te va susţine, dacă te simţi strâns legat de dreptarul învăţăturii sănătoase în casa ta, în adunarea ta, în Biserica ta, în ţara şi neamul tău.

Dumnezeu te va răsplăti atât de mult şi minunat, încât răsplata Lui să treacă şi dincolo de tine, să se reverse peste semeni, peste toţi cei ce te-nconjoară şi chiar peste veacuri… Dar dacă prin mijlocirea ta nechibzuită faci pe unul din cei micuţi să se rătăcească, ce răsplată ţi se cuvinte? Cum te vei dezvinovăţi în Ziua Judecăţii, când lucrarea săvârşită prin mijlocirea ta a dezbinat, a împrăştiat, a mutat sufletele de sub steagul biruinţei Domnului Iisus în ceata dezertorilor sectari?

Durerea cea mai mare e că mulţimea celor înşelaţi nu vede că slujba la care au aderat este satanică, şi că au fost cuceriţi de interesele care vin din afara Evangheliei Domnului Iisus, că pe seama propovăduirii Evangheliei se fac multe lucruri nepotrivite, în afara voii lui Dumnezeu, Care voieşte sfinţirea noastră prin mijloacele de curăţire şi sfinţire ale harului Său divin.

Am ţinut să-ţi împărtăşesc această durere, prea alesule frate, după ce, mai întâi, am încredinţat-o Domnului milei şi dragostei divine, spre rezolvare, prin marea Lui îndurare….

*

Darurile şi roadele Sfântului Duh sunt aşa de multe, că nu se pot număra, pentru că bogăţia Duhului e nesfârşită, iar trebuinţele oamenilor, însuşirile lor naturale şi măsura în care pot primi pe Duhul Sfânt se deosebesc de la ins la ins. De aceea unul şi acelaşi Duh Sfânt sau har are nesfârşite numiri. „Eu sunt cuprins de spaimă, zice Sf. Grigorie Teologul, când mă gândesc la bogăţia numirilor: Duhul lui Dumnezeu, Duhul lui Hristos, Duhul înfierii. El ne reface în Botez şi în Înviere. El suflă unde vrea, El e Izvorul Luminii şi al Vieţii. El face din mine o biserică. El mă îndumnezeieşte. El mă desăvârşeşte. El premerge Botezului şi El e cântat după Botez. Tot ce face Dumnezeu El face. El Se înmulţeşte în limbi de foc şi înmulţeşte darurile. El face predicatori, păstori, dascăli”. Iar Sf. Vasile zice: „El e total prezent în fiecare şi peste tot. Împărtăşindu-Se, El nu suferă împărţire. Când ne împărtăşim din El, El nu încetează a rămâne întreg. Ca o rază de soare care produce bucurie tuturor, în aşa fel încât fiecare crede că singur el profită de ea, în vreme ce această rază luminează pământul şi marea şi străbate cerul, tot aşa Duhul Se află în fiecare din cei care-L primesc; ca şi când nu s-ar împărtăşi decât aceluia singur şi cu toate acestea El revarsă peste toţi harul întreg, de care se bucură toţi şi se împărtăşesc după măsura şi capacităţile lor, căci pentru posibilităţile Duhului nu e măsură”.

Că darurile sunt nenumărate, dar toate sunt din acelaşi har, o spune, mai ales, Sf. Apostol Pavel. El zice că: „Darurile sunt de multe feluri”, dar toate „după harul ce ne este dat nouă”; şi înşiră o seamă dintre ele, punând întâi darul deosebit (harisma) al prorociei, apoi multe daruri din cele mai obişnuite, numite de el tot harisme: „Şi având daruri de multe feluri după harul care este dat nouă, ori prorocie după măsura credinţei, ori slujbă întru slujbă, ori cela ce învaţă întru învăţătură, ori cel ce mângâie întru mângâiere, cel ce dăruieşte întru nevicleşug, cel ce este ispravnic întru osârdie, cel ce miluieşte întru bunăvoinţă, dragostea nefăţarnică” (Rom 12, 6-9).

(Din Înv. de cred. Creştină Ortodoxă, pg. 143)

„Fiecare dintre noi primeşte mântuirea prin harul şi darul dumnezeiesc al Duhului, dar poate ajunge prin credinţă, prin iubire şi prin lupta voinţei lui libere la măsura desăvârşită a virtuţii, ca precum prin har, aşa şi prin dreptate, să moştenească viaţa veşnică. Căci nu se învredniceşte cineva numai prin puterea şi harul lui Dumnezeu, fără să aducă şi lacrimile sale, de înaintarea desăvârşită; dar nici nu ajunge numai prin sârguinţa şi puterea sa, fără să ajute şi harul, la măsura desăvârşită a libertăţii şi curăţiei. Căci de nu ar zidi Domnul casa şi nu va păzi cetatea, în zadar ar priveghea păzitorul, în zadar ostenitorul şi ziditorul.”

(Filocalia, V, pg. 293)

Va urma

Taina vieţii : popas sufletesc duhovnicesc / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2010

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!