Acasa mea!… ce grai divin de dulce şi fierbinte,
ce lacrimi şi fiori îmi vin, când mi te-aduc aminte!
Am fost în mii de locuri moi cât lumea-i de frumoasă,
dar nu-i niciunde ca la noi în dulcea mea Acasă.
Acolo-mi arde curcubeu în orişice fereastră,
acolo soarele-i al meu şi dragostea-i a noastră.
Acolo-i dulcele sărut, pe crucea întreită,
mai lung, mai moale, mai tăcut ca taina-nveşnicită.
Acolo-ntins pe-al ierbii sân, tot greul mi se-alină
şi-adânc despovărat rămân în liniştea divină.
…De când tot merg şi merg s-ajung şi-amintea-mi tot aduce
un dor atât de greu şi lung de-Acasa mea cea dulce.
…Am fost în mii de locuri moi, cât lumea-i de frumoasă,
dar nu-i niciunde ca la noi, în dulcea mea Acasă.
de Traian Dorz
Profetul vremilor noastre. – Sibiu: Oastea Domnului, 1998
