Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home ACESTEA NU SUNT EXAGERĂRI! ( II )

ACESTEA NU SUNT EXAGERĂRI! ( II )

ACESTEA NU SUNT EXAGERĂRI! ( II )

Între cele mai neplăcute fapte ale istoriei, o găsim şi pe aceasta: regele cimenilor se afla pe patul de moarte, fără a hotărî care dintre cei trei fii ai săi ar trebui să-i urmeze la tron. Murind regele, ei s-au adunat şi au făcut sfat, hotărând, în cruzimea lor de popor barbar, să pună în picioare, lângă un perete, cadavrul tatălui lor; şi acela să fie rege, care va lovi cu săgeata în inima tatălui lor.

Unul după altul au întins arcul şi au dat drumul la săgeată; pieptul tatălui fu străpuns, însă nici unul n-a lovit în inimă. Voiau să repete încercarea, însă au fost cuprinşi de atâta groază, că, tremurând, au aruncat săgeţile şi, plini de ruşine, au fugit.

Şi tu, păcătosule, vei fi oare şi mai crud decât aceşti barbari? Vei continua oare să îndrepţi şi mai departe săgeţi spre inima lui Dumnezeu, prin păcatele săvârşite împotriva Lui? Ah, încetează, încetează şi nu mai păcătui! Îngrozeşte-te de ceea ce ai săvârşit păcătuind şi cere-I iertarea Aceluia, împotriva Căruia ai luptat prin păcat.

Gândiţi-vă, iubiţi prieteni: noi suntem făpturile Lui şi să nu vrem să facem voia Lui? Noi suntem hrăniţi şi îngrijiţi de El; sufletul ne este dat de El, şi noi îl întrebuinţăm spre a cârti şi a ne răzvrăti? El ne-a dat atâtea daruri şi…

Când săvârşim păcatul Îl ocărâm pe Dumnezeu chiar prin darurile pe care ni le-a dat.

De câte ori n-am săvârşit noi păcatul slu­jindu-ne de ochi, de limbă, de mâini, de mintea, de averea noastră, de toate aceste bunuri şi scumpe daruri pe care le-am primit de la Dumnezeu!…

Ne-am purtat astfel ca şi acel nenorocit din Franţa, despre care se spune că, mergând la un episcop, îl rugă să aibă milă de el, fiindcă, pier­zându-şi slujba, a rămas în mizerie cu cinci copii care suferă de foame. Fiindu-i milă de el, episcopul scoase o monedă de aur de o sută de franci, i-o dădu – „Şi când vei mai avea nevoie – îi zise binefăcătorul – vino iarăşi la mine şi voi fi totdeauna fericit să te pot ajuta”.

Aproape fără să mulţumească, omul ieşi în grabă şi ce făcu? Se duse într-o prăvălie cu arme şi-şi cumpără un pumnal ascuţit. A doua zi, pe când episcopul se afla la slujbă, un necunoscut, ieşind de după un stâlp, se repezi la episcop şi-i împlântă pumnalul în inimă. Episcopul se prăbuşi la pământ, spunând: „Acesta e nenorocitul pe care l-am ajutat ieri!…”

Ce grozăvie!… Ce nemernicie!… Ce nemernic şi ce ticălos!… Dar opriţi-vă! O mârşăvie şi mai mare este păcatul săvârşit înaintea lui Dumnezeu şi faţă de Dumnezeu!… Răutatea păcatului este mult mai mare când se slujeşte de darurile pe care le-a primit de la El, daruri scumpe, pe care păcătosul le foloseşte împotriva Lui…

Apoi încă ceva: Noi suntem mereu sub privirea Dumnezeului nostru Atotştiutor. Da, da, noi lucrăm, vorbim, gândim, ne mişcăm neîncetat sub privirea Lui, Ochiul Lui pe toate le vede, urechea Lui pe toate le aude.

Când noi păcătuim, Îl supărăm pe Dumnezeu în prezenţa Lui, păcătuim în ochii Lui, în auzul Lui, în faţa Lui, fiindcă El este peste tot; nimic nu este ascuns de El – chiar şi gândurile noastre sunt descoperite în faţa Lui. (Ps 33, 13-14; 90, 8; 139, 1-5,11,12; Evr 4, 13; Iov 34, 21-22; Prov 15, 11).

Nu ne este oare de ajuns starea de faţă a lui Dumnezeu spre a ne constrânge să fim ascultători? Dacă un om calcă legea în prezenţa legiuitorului, fără îndoială, aceasta nu se poate suferi; el va trebui să-şi ia pedeapsa. Dar ce altceva aţi făcut voi şi eu?

Păcătuind, noi am păcătuit în faţa privirilor Dumnezeului Celui Preaînalt, în faţa ochilor Celui Atotputernic şi împotriva Lui. Ce putem face, decât, plecând capul cu ruşine, să recunoaştem împreună cu cel ce-a scris demult acest adevăr: „Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit şi-am făcut ce este rău împotriva Ta” (Ps 50, 4).

Să ne gândim apoi că noi am păcătuit având cunoştinţă, n-am făcut fără voie ceea ce am făcut. Noi nu păcătuim ca hotentoţii şi canibalii, care zac în întunericul neştiinţei. În ţara noastră a fost aprinsă lumina; de aceea vina noastră este cu mult mai mare. Noi păcătuim împotriva Luminii, de aceea greşeala noastră este înşeptit mai mare.

Este aceasta ceva de nebăgat în seamă? Puteţi voi aştepta ca Dumnezeu să treacă cu vederea păcatele cu voia şi intenţia? O, dacă buzele ar avea limbi de foc, să spună, ca a-ceastă inimă să poată arde odată! Când inima ar putea spune mârşăvia înspăimântătoare a păcatului, ar îngheţa sângele chiar şi în venele faraonului orgolios, iar mândrul Nebucadenţar şi-ar pleca în jos capul, îngrozit…

De fapt, e ceva îngrozitor să te răzvrăteşti împotriva Celui Preaînalt. Doamne, fii milostiv cu robii Tăi şi dăruieşte-le iertare!

va urma

Păcatul / Ioan Marini. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!