14. Ascultarea este cea mai înaltă dovadă de iubire, pentru că cere cea mai mare jertfă şi cea mai grea de dat dintre toate jertfele de pe lume.
Ascultarea cere anularea întregii tale voinţe şi primirea întregii voinţe a lui Hristos.
15. Ascultarea cere deplina uitare de sine şi deplina contopire cu Domnul şi cu voia Lui.
Cere renunţarea desăvârşită la toate dorinţele tale şi primirea desăvârşită a dorinţelor lui Iisus, Domnul şi Stăpânul tău.
16. Ascultarea Domnului cere lepădarea oricărui merit al firii tale,
nesocotirea oricărei pretenţii personale
şi restrângerea voită a tuturor orizonturilor tale omeneşti,
spre a ţi le depune toate, legate şi robite, la picioarele lui Hristos, cu dragă inimă şi pe totdeauna.
Din nemărginita recunoştinţă pentru binefacerile Lui.
17. Dacă te duci la biserică şi la adunare, dar nu poţi sta liniştit, să asculţi până la capăt şi cu atenţie, în rugăciune şi evlavie,
– atunci să ştii că tu nu eşti dintre oile sănătoase şi ascultătoare ale Domnului Iisus. Fiindcă oile care sunt ale Lui ascultă glasul Său.
Nimeni n-a putut ajunge în cer altfel decât prin ascultare.
Nici n-a putut cădea decât prin lipsa ei.
18. Cunoaşterea este părtăşie, este legătură şi însoţire până la deplina contopire şi unitate.
Cunoaşterea cu Hristos este o întrepătrundere până acolo încât credinciosul Îi trece lui Dumnezeu umanitatea Sa,
iar El îi trece omului dumnezeirea Lui.
În felul acesta noi putem ajunge părtaşi Firii Dumnezeieşti (Ef 5, 30),
după cum Iisus Hristos S-a făcut părtaş firii noastre omeneşti.
19. Aşa putem să ajungem să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă, după cum Fiul lui Dumnezeu a putut fi socotit „păcătos“ prin vedere (Rom 5, 6).
Noi putem ajunge purtători ai puterii şi slavei lui Iisus, după cum El a fost purtătorul slăbiciunilor şi ocării noastre (Isaia 53).
20. Dragostea adevărată nici nu se poate concepe fără întrepătrunderea desăvârşită şi frumoasă a Lui cu noi şi a noastră cu El.
Aşa Se uneşte Hristos cu credincioşii Săi.
Aşa S-a unit El cu Biserica Sa (Ef 5, 32).
Şi într-o astfel de părtăşie trăieşte El cu noi.
Slavă veşnică dragostei Lui pentru noi!
Amin.
Traian Dorz, din „Avuţia Sfântului Moştenitor”
