,,Greu am înţeles eu prima dată ce înseamnă adevărata iubire şi prietenie. Acest adevăr nu se învaţă decât cu jertfe şi cu lacrimi.
Că pentru acela pe care îl iubeşti trebuie să fii în stare să rabzi, să osteneşti, să-ţi pui viaţa în primejdie, dar să rămâi cu orice preţ nedespărţit de el, în orice împrejurare.

Dragostea şi prietenia adevărate nu se pot despărţi niciodată. Trebuie să fii în stare să faci totul pentru a fi şi a trăi lângă cel de care te-ai alipit.
Iar când prietenul tău este în primejdie, să fii gata să-ţi dau viaţa pentru el.

O, de ce curaj şi de ce jertfe poate fi în stare iubirea credincioasă!
Nici o altă putere din lume nu este aşa de mare ca ea.
Nici o altă inimă nu-i atât de scumpă ca aceea pe care ţi-o poate arăta.
Nici o altă amintire nu este atât de dulce cum e cea despre fiinţa aceea.

Nici o altă comoară nu-ţi este mai de preţ ca iubirea adevărată.
La nimic nu-ţi stă gândul cu atâta drag.
Nimic nu-ţi încălzeşte inima asemenea ei.
Nicăieri nu te mai duci şi de nicăieri nu te mai întorci atât de fericit ca de la ea,
Ca de ea,
Ca de lângă ea,
Care îţi face totul fără să aştepte nimic. Pentru care ai face totul fără să aştepţi nimic altceva decât pe ea însăşi.”

( Traian Dorz, ,,Credinţa încununată”, pag. 205 – 206 )