Mărturii Meditaţii Traian Dorz

ADEVĂRATUL UCENIC AL DOMNULUI

Traian Dorz

1. Adevăratul ucenic al lui Hristos, în ceasul marii încercări, este un strigăt al adevărului, prin curajul său, prin hotărârea sa, prin tăria lui, prin demnitatea lui, prin hotărârea de martiriu – ca Ştefan – pentru Hristos.
El strigă cu graiul său, cu condeiul său, cu atitudinea sa.
El strigă luminos, cuviincios şi smerit – dar hotărât – prin faptele şi prin curajul său sfânt.

2. Viaţa şi mărturisirea unui ucenic hotărât pentru Hristos este o atitudine ca un strigăt. El strigă până la primejdie, până la sânge, până la moarte, prin răbdarea sau prin tăcerea nevinovăţiei şi frumuseţea credinţei sale neclintite.
Iar după moarte va deveni un strigăt veşnic netăcut,
alături de Hristos
şi pentru El,
împotriva tuturor tiranilor de orice fel şi de oricând. Până la totala şi veşnica lor dispariţie.
3. De aceea, frate, nu tăcea nici tu, niciodată – ci strigă împotriva păcatului şi pentru mărturisirea lui Hristos, Domnul şi Mântuitorul tău.
Dar mai ales să nu taci din laşitate, din frică sau din lene – atunci când eşti convins de adevăr.
Şi eşti credincios în Dumnezeul şi Hristosul tău.

4. Chiar dacă ar trebui să fii turnat şi tu ca o jertfă pentru triumful lui Hristos, nu tăcea când este mai nevoie de Hristos decât de soarele de pe cer.
Căci numai curajul adevărului îţi va da o veşnică strălucire şi o vrednică cinste în viaţa aceasta şi în cea veşnică.

5. Ce înseamnă cuvântul acesta: „Cine vă primeşte pe voi, pe Mine Mă primeşte”?
Fiecare ucenic al Domnului Iisus trebuie să fie un locţiitor al Învăţătorului şi Domnului său
şi fiecare vestitor al Evangheliei este un glas al Lui.
Fiecare îndrumător este un arătător al lui Iisus, ca un deget al Său, cu care Hristos arată calea.
Atunci da, pentru că fiecare este o copie a Modelului Său Sfânt.

6. Viaţa ordonată este una dintre cele mai dumne-zeieşti virtuţi.
Aceasta înseamnă să faci totul bine. Şi totul la timp,
– adică să nu întârzii niciodată şi de la nimic. Nici de la rugăciune, nici de la meditaţie, nici de la biserică, nici de la adunare, nici de la post, de nicăieri.
Ci să-ţi plăteşti orice datorie şi la timpul ei, faţă de oricine. Şi în totalitatea ei.

7. A-ţi face datoria faţă de toţi înseamnă şi aceasta: să dai orice ajutor, orice sfat, orice exemplu când tre-buie, cui trebuie, unde trebuie şi cât trebuie.
Să te sileşti întotdeauna spre o tot mai mare sfinţire lăuntrică, atât pentru ochii oamenilor, cât şi pentru ai lui Dumnezeu.

8. Dă-ţi toate silinţele ca să sui spre o tot mai dem-nă, mai cinstită şi mai folositoare viaţă în afară, printre cei între care eşti.
Să fii măsurat în vorbire, chibzuit în fapte, mărginit în dorinţe.
Să fii atent cu oricine, încrezător în prea puţini şi cuviincios cu toţi.

9. Să fii mulţumitor pentru orice, îndatoritor faţă de oricine şi punctual oriunde.
Să fii serios în mulţime, iubitor în familie, smerit între fraţi şi sfânt în singurătate.

10. Să iubeşti înfrânarea oricând, bunătatea oriunde şi dreptatea oricui.
Să umbli evlavios cu orice om, să stai numai cât eşti folositor în orice loc.
Şi să cauţi a fi ca Hristos, în tot timpul şi în tot locul.

11. Atunci cine te va vedea pe tine se va gândi totdeauna la Hristos.
Şi va fi îndemnat să te urmeze către El.
Atunci viaţa ta adevărată se va revărsa mereu cu binecuvântare spre tine, cu bucurie spre alţii şi cu slavă spre Dumnezeu.

12. Cine trăieşte în felul acesta va umbla mereu în prezenţa lui Dumnezeu, în lumina lui Hristos şi în roadele Duhului Sfânt.
Va avea în mintea lui sănătoasă inteligenţa înţelepciunii cereşti.
Va avea rugăciunea totdeauna fierbinte şi cuvântul întotdeauna ziditor.

13. Adevăratul ucenic va căuta să placă totdeauna lui Dumnezeu, chiar dacă ar întâmpina orice împotrivire din partea lumii.
Va vorbi totdeauna adevărul: simţit, blând, respec-tuos, dar hotărât.
Va înţelege pe oricine, va învăţa de la toţi şi va fi pildă tuturor.

14. O, desigur, nu dintr-o dată se ajunge la starea aceasta, dar cui îşi dă toate silinţele, Harul Domnului Iisus îi ajută să ajungă.
Întrebarea este numai: cât ne dăm noi silinţele, cu voinţa de a ajunge? Cât luptăm şi cât lucrăm pentru a-ceasta?

15. Şi cei dinainte de Hristos, ca şi cei care veneau după El – şi care au avut vreo strălucire în lumea a¬ceasta – toţi au primit lumina lor numai de la El.
După cum soarele luminează şi înaintea sa, până nu răsare, şi înapoia sa, după ce a apus. Şi toate cele luminoase îşi primesc lumina lor tot de la El.

16. De când a venit lumina, de cum vine soarele, nu mai există întuneric,
căci întunericul a fost biruit prin chiar ivirea luminii, prin chiar răsărirea soarelui.
Ceea ce mai pare întuneric acum este numai lipsa luminii acolo unde soarele nu este lăsat să pătrundă.
Ca şi lipsa lui Hristos, care creează întunericul păcatului.

17. De când a venit Hristos în lume, nu mai există osândire,
nici putere a păcatului,
nici judecată a morţii.
Ceea ce mai este din toate acestea acum este numai lipsa lui Iisus din cineva, de undeva, de cândva, – unde n-a fost primit şi lăsat să pătrundă Hristos.

18. Şi după cum întunericul exista mai înainte, ca o putere şi ca o stăpânire, până la venirea luminii, iar lumina l-a nimicit cu venirea ei,
tot aşa, osânda, păcatul şi moartea existau ca nişte puteri ale răului şi ale nimicirii înainte de Hristos,
iar Hristos, la venirea Lui, le-a nimicit, pironindu le pe Cruce prin răstignirea Lui,
şi le-a dezbrăcat de orice putere,
şi le-a făcut de ocară înaintea lumii.

19. La Golgota, printr-un salt uriaş, totul a fost izbăvit în lumină ca atunci când soarele se ridică peste nişte munţi uriaşi.
De atunci, singura osândă este neprimirea lui Hris-tos
şi singurul păcat este neascultarea de Hristos,
şi singura moarte este ruperea de Hristos,
şi singurul întuneric este lipsa luminii lui Hristos.

20. De aceea, dacă lumea va fi osândită şi dacă su-fletul cuiva va fi osândit şi judecat, va fi aşa numai pentru că, odată venită lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul, neprimind Lumina (In 3, 19);
şi păcatul, fiindcă n-au crezut în Hristos (In 16, 9; Fapte 2, 22-23);
şi judecata, pentru că au făcut acest mare rău cu cunoştinţa,
alegându-şi cu voia şi cu ştiinţa lor neascultarea de Dumnezeu.
O, Dumnezeule Bun, îndură-Te şi trezeşte-i din moartea aceasta.
Amin.

TRAIAN DORZ
LUPTA CEA BUNA
Gânduri alese,rânduri culese cu scurte meditaţii duhovniceşti
Editura «Oastea Domnului»,Sibiu, 2008

Lasă un răspuns