Mărturii Meditaţii Traian Dorz

ADEVĂRURILE LĂSATE NOUĂ ( II )

Traian Dorzdin vorbirea fratelui Traian Dorz
de la nunta de la Pechea – sâmbătă, 14 iulie 1984

Dacă n-ar fi fost Domnul de partea noastră, aşa cum spune sfântul profet şi psalmist într-unul dintre psalmii săi în care nu ştie cum să-şi arate recunoştinţa faţă de puterea şi ocrotirea lui Dumnezeu… El spune: „Dacă n-ar fi fost Domnul de partea noastră, să spună Israel acum. Dacă n-ar fi fost Domnul de partea noastră, de când ne-ar fi înghiţit de vii! S-ar fi prăbuşit peste noi munţii, ne-ar fi năpădit apele şi şuvoaiele. Dar pentru că Domnul a fost de partea noastră, munţii s-au prăbuşit şi noi am rămas; şuvoaiele s-au împrăştiat şi noi am [scăpat]”.

Istoria noastră întreagă este o dovadă plină de putere şi de lumină că prezenţa lui Dumnezeu a fost ocrotirea noastră, însoţirea noastră, apărarea noastră şi ajutorul nostru. Noi chiar dacă n-am avea Sfânta Scriptură să vedem din ea minunile prin care a salvat Dumnezeu poporul Israel de la naşterea lui şi până astăzi, prin toate încercările prin care a trecut acest popor, chiar dacă n-am avea Sfânta Scriptură să recunoaştem puterea lui Dumnezeu din felul minunat în care S-a purtat cu acel popor pe care l-a numit al Său pentru că l-a avut lângă inima Sa (şi acest popor a căutat să-L păstreze pe Dumnezeu lângă el prin toate încercările sale, aceasta fiind taina izbânzilor şi supravieţuirii sale), zic, chiar dacă n‑am cunoaşte Sfânta Scriptură să vedem din ea minunile prin care a izbăvit Dumnezeu poporul Său, dacă ne cunoaştem cu adevărat istoria poporului nostru, jertfele înaintaşilor noştri, felul minunat în care Dumnezeu ne-a izbăvit pe noi din toate încercările, de-a lungul celor două mii de ani de istorie zbuciumată, chinuită şi frumoasă prin care ne-a trecut, ar fi de-ajuns să recunoaştem puterea lui Dumnezeu şi minunile Lui arătate direct faţă de noi şi faţă de poporul nostru.

Şi chiar dacă n-am citi scrierile celor patru Evanghelişti şi pe ale tuturor celor care au scris epistolele din Noul Testament despre lucrările minunate ale lui Dumnezeu arătate poporului Său, dacă citim scrierile cronicarilor noştri, vedem din ele aceleaşi mari şi minunate lucruri, pe care Dumnezeu le-a făcut faţă de poporul nostru, cum scriu Evangheliştii şi profeţii că le-a făcut Dumnezeu faţă de poporul Său de-a lungul zbuciumatei şi frumoasei lui istorii.

Avem, de-a lungul şi de-a latul patriei noastre, semnele dragostei de Dumnezeu a părinţilor noştri: nenumărate mănăstiri, troiţe, cruci ridicate pe locul unei izbânzi, care fiecare ne aminteşte de-o dragoste faţă de Dumnezeu şi de-o recunoştinţă a părinţilor noştri care au văzut în această izbândă puterea minunată a Lui, care ne-a izbăvit. La Călugăreni, la Podu Înalt, la Rovine, la Putna, în atâtea locuri pe care înaintaşii noştri le-au însemnat cu semnul veşnic al recunoştinţei lor… Ei şi astăzi doresc să ne spună: „Urmaşii noştri, nu uitaţi pe Dumnezeul nostru, Care ne-a izbăvit. Am fost în primejdii, au năvălit peste noi vrăşmaşii din toate părţile, ne-au copleşit cu numărul lor, dar, până la urmă, nu braţul nostru a învins, ci puterea lui Dumnezeu ne‑a salvat. Şi atât de mulţi dintre cei care au trecut ca tăvălugul de foc peste istoria şi peste pământul nostru s-au nimicit şi s-au pierdut, iar noi am rămas în picioare, pentru că Dumnezeul nostru a fost Dumnezeul cel Atotputernic, Care Şi-a ţinut făgăduinţa Sa faţă de noi, chiar dacă noi nu totdeauna am fost atât de recunoscători cât eram îndatoraţi să-I fim, toată viaţa.

Ştefan cel Mare s-a dus. S-a dus Neagoe Basarab. S-a dus Mircea cel Bătrân. Dar pietrele lăsate de ei ca dovadă a recunoştinţei lor faţă de Dumnezeul Care a izbăvit neamul nostru ne vorbesc şi astăzi. Mântuitorul nostru a spus odată: „Dacă ei vor tăcea, pietrele vor striga”. Şi pietrele acestea strigă şi vor striga. Vor striga în veac nu numai amintirile despre credinţa înaintaşilor noştri şi despre recunoştinţa lor faţă de Dumnezeu, pe Care L-au văzut lucrând cu adevărat şi real în viaţa lor, nu numai despre acestea! Ci pietrele acestea vor striga blestem şi osândă împotriva noastră, a urmaşilor lor, dacă vom fi nevrednici de pildele înaintaşilor noştri şi de credinţa lor, ale celor cărora Dumnezeu le-a răspuns cu izbăviri atât de minunate, încât existenţa limbii noastre, a independenţei noastre, a obiceiurilor şi credinţei noastre este dovada că Dumnezeu Şi-a ţinut făgăduinţa faţă de ei.

Neagoe Basarab a tăcut. Sunt sute de ani de când s-a dus. Ce bine însă că acei care conduc patria noastră nu uită ca, din când în când, să ne aducă aminte învăţăturile părinţilor noştri. A apărut acum, recent, o carte: Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie. V-aş îndemna, când puteţi, mergeţi la oricare librărie şi cereţi cartea aceasta. Se mai găseşte încă. Costă numai 18 lei. Dar de la cel dintâi rând şi până la cel din urmă, acest domnitor credincios din poporul nostru îl sfătuieşte pe fiul său cu cuvintele lui Dumnezeu în cel mai frumos fel. Cel dintâi cuvânt al său, cu care începe cartea, zice aşa: „Fiul meu preaiubit, mai întâi şi mai întâi de toate, adu-ţi aminte de Dumnezeul tău. Cinsteşte-L ziua şi noaptea. Roagă-te Lui, închină-te Lui, crede în El, cere-L pe El să te însoţească în toate căile tale. Că mai de preţ decât orice pe lume este credinţa ta în Dumnezeu. Şi aceasta va fi puterea ta, siguranţa ta, sprijinul tău şi izbăvirea ta în toate zilele tale şi a întregului tău popor până la sfârşit”. Şi de la cea dintâi pagină până la cea din urmă, acest om al lui Dumnezeu, îndrumătorul paşnic şi cinstit al poporului nostru de pe vremea lui, îl sfătuieşte pe fiul său şi pe toţi fiii poporului nostru, de la cel dintâi şi până la cel din urmă ceas din viaţa lor, să-şi pună nădejdea şi credinţa toată în Dumnezeul părinţilor noştri, Care ne-a izbăvit şi ne va izbăvi până la sfârşit.

Nu este un dar mai frumos şi mai de preţ pe care un părinte care vrea să-şi crească sănătos şi vrednic copilul său să-l poată face acestui copil.

Părinţi! Dacă vreţi să faceţi un dar de preţ copiilor voştri, cumpăraţi-le cartea aceasta şi puneţi-le-o în mână, sfătuindu-i: „Iată ce ne-au învăţat pe noi înaintaşii noştri care L-au cunoscut pe Dumnezeu şi care au vrut să-L avem ca sprijinitor şi ocrotitor toată viaţa noastră, până la sfârşit”.

Aşa că noi, citind şi Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, Biblia, cât şi istoria poporului nostru şi însemnările cronicarilor noştri, de oriunde am pleca, ajungem la acest Dumnezeu Atotputernic, Care este stâlpul şi temelia istoriei noastre, garanţia şi izbăvitorul nostru până la sfârşit.

Omenirea a avut mulţi binefăcători. Dar cel mai mare binefăcător al omenirii este acela care i-a vestit mai puternic pe Dumnezeu şi care i-a făcut pe cei mai mulţi să se apropie de Dumnezeu şi să se ataşeze de El. Pentru că apropierea de Dumnezeu şi ataşarea de Dumnezeu este garanţia biruinţei noastre, a fericirii noastre şi pământeşti şi a fericirii noastre şi veşnice. A fericirii noastre şi ca familie trupească, a fericirii noastre şi ca familie duhovnicească. A fericirii satelor noastre, a oraşelor noastre, a copiilor noştri, a părinţilor noştri, a istoriei noastre prezente şi a istoriei viitoare, cum a fost garanţia istoriei noastre din trecut.

De aceea suntem fericiţi şi-I mulţumim lui Dumnezeu din toată inima că, spre deosebire de alte neamuri, Dumnezeu a lucrat cu neamul nostru [aşa de minunat]. Noi nu ştim istoria altor neamuri şi parcă nici nu prea avem nevoie s-o cunoaştem atât de mult. Dar avem nevoie să ne cunoaştem propria noastră istorie. Pentru că niciodată n-am fi putut cunoaşte puterea lui Dumnezeu mai mare şi  mai adevărată, decât urmărind cu atenţie şi cercetând cu băgare de seamă, şi pătrunzând cu adâncire şi cu meditaţie istoria noastră şi însemnătatea tuturor întâmplărilor din decursul acestei istorii.

va urma

preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 4

Lasă un răspuns