UN PREOT se duse cu un cuvânt de mângâiere la patul unei bolnave. Femeia se tânguia neîncetat contra bolii şi încercărilor.
-Te rog, deschide Psaltirea – îi zise preotul – şi citeşte la Psalmul 143, versetele 1 şi 2.
Femeia citi: „Bine este cuvântat Domnul, Dumnezeul meu (…), Mila mea şi Scăparea mea, Sprijinitorul meu şi Izbăvitorul meu, Apărătorul meu şi Nădejdea mea”.
-Destul! Te rog, acum, adu foarfecele!
-Şi ce vrei Sfinţia Ta cu foarfecele?
-Păi vreau să tai acest loc din Psaltire, pentru că dumneata nu crezi ce spune aici…
Locul acesta e de prisos să mai stea în Cartea lui Dumnezeu. Pentru dumneata, el nu mai are nici un preţ.
-Ba lasă-l acolo! zise femeia plângând.
Şi, din acel ceas, n-a mai cârtit contra încercărilor.
Pr. Iosif Trifa, din vol. “600 Istorioare religioase”
