În orice început de cuvântare, fiecare dintre noi avem o mare şi dumnezeiască datorie: să spunem Cuvântul Sfânt celor ce ne ascultă pe noi, întocmai cum l-am primit şi noi de la cei ce ni l-au dat nouă.
Să spunem copiilor noştri întocmai învăţătura care ne-au dat-o nouă părinţii noştri.
Să transmitem urmaşilor noştri exact bunurile ce ni le-au transmis nouă înaintaşii pe care îi urmăm.
Nici un popor din lume n-a putut să-şi păstreze fiinţa sa, unitatea sa, independenţa sa, identitatea sa, caracterul său fără această continuitate mântuitoare şi necesară.
Tradiţia noastră, sărbătorile noastre, familia noastră, credinţa şi învăţătura noastră, care sunt ca nişte rădăcini ale noastre înfipte în pământul şi în cerul nostru, ne hrănesc sufletul şi trupul nostru şi ne ţin prezentul şi viitorul nostru.
De aceea toţi binefăcătorii poporului nostru şi ai credinţei noastre aşa ne-au învăţat şi aşa au căutat să ne facă să fim.
Dar şi de aceea, toţi răufăcătorii noştri au lucrat totdeauna prin cele mai viclene mijloace şi feluri spre a ne face pe noi să dispreţuim aceste rădăcini, să ne lepădăm, să ne rupem de ele, să păstrăm şi să dărâmăm aceste „vechituri“ ale noastre, ca să le înlocuim cu altceva, „nou“, al lor.
Fiindcă îndată ce te-ai rupt de rădăcina ta, când ai renunţat la amintirile tale, la vatra, la mormintele tale şi la ruinele istoriei tale – tu nu mai ai identitatea ta.
Atunci eşti al nimănui. Atunci eşti numai bun să fii robul oricui, soţul oricui, boul oricui.
Fiul meu drag şi sufletul meu, nu uita, nu uita cum ai primit. Nu uita de la cine ai primit. Nu uita pentru cine ai primit. Şi nu uita Cui ai să răspunzi pentru felul cum ai dus la împlinire ce ai primit.
O, Marele şi Înfricoşatul nostru Judecător, înştiinţează-ne mereu de marele răspuns ce va trebui să-l dăm pentru felul cum împlinim acum sau cum dispreţuim cele ce ni le-au încredinţat înaintaşii noştri sfinţi.
Ca să putem avea un răspuns bun la judecata Ta.
Amin.
2 Comments