Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Adunarea de tineret pe Ţară de anul acesta şi costumele naţionale

Adunarea de tineret pe Ţară de anul acesta şi costumele naţionale

Adunarea de tineret pe Ţară de anul acesta şi costumele naţionale

Apel către tinerii de toate vârstele!

Oastea Domnului este o mişcare profund duhovnicească. Neavând nicio apartenenţă politică, interesată sau materialistă, Lucrarea de trezire duhovnicească «Oastea Domnului» face întotdeauna legătură cu istoria zbuciumată a Neamului nostru. Păstrând cu recunoştinţă tot ceea ce ţine de valorile netrecătoare prin care sunt insuflate tăria şi specificul acestui popor, Oastea Domnului are o importantă caracteristică naţională.

După cum este cunoscut, prin binecuvântarea lui Dumnezeu, Oastea Domnului a luat fiinţă între hotarele Patriei noastre, în Sibiul Sfântului Andrei Şaguna, din dragostea pentru păstoriţi a vrednicului de pomenire Preot Ortodox – Iosif Trifa, nicăieri în altă parte decât în Biserica noastră „bună şi străbună”.

Oastea Domnului nu are nimic „de import”, nici vreun sistem de management aplicat pe cine-ştie-unde şi adaptat nouă românilor. Dimpotrivă, Oastea Domnului are „rosturile sale duhovniceşti şi naţionale”, în sânul Bisericii şi al poporului nostru, asemenea inimii calde, evlavioase şi primitoare a românului care nu poate să fie indiferent faţă de ai săi, dar care nu poate batjocori nici credinţa, nici cultura, nici modul de viaţă al vecinilor săi. Iubitor de ţară şi de familie, românul este cunoscător atent şi apărător al valorilor şi al fiinţei neamului său, nicidecum naţionalist îngust şi intolerant cu cei mai slabi sau, poate, mai tari ca el…

Dar, tristeţe, astăzi se simte împlinirea Cuvântului Mântuitorului de la Matei 24,12 conform căruia „Iubirea multora se va răci”. De aceea nouă, celor care ne-am confirmat şi reactualizat hotărârile Botezului în Hristos Mântuitorul prin Taina Pocăinţei în Oastea Domnului Iisus, nu ne poate fi indiferent faptul că atât poporului nostru, în general, cât şi multor ostaşi, în special, încep să ne scadă şi să ne lipsească tot mai multe din curatele dorinţe de la început. Mai ales simţămintele apartenenţei noastre la această mare şi binecuvântată familie sfântă. Avem tot mai puţină înţelegere şi toleranţă faţă de fratele nostru în neputinţă şi tot mai puţină smerenie tăcută, jerfitoare, iubitoare şi lucrătoare. Cel Rău caută să răpească din noi şi dintre noi dragostea de semeni care nu poate – nu trebuie să fie – doar o vorbă în vânt. Fiind aceasta una din Poruncile Mântuitorului Hristos,  datori suntem s-o împlinim din toată inima, cu tot sufletul nostru şi cu tot cugetul nostru.

Ca oameni în trup, supuşi greşelilor şi împroşcărilor de tot felul, dar cutezători în Numele Domnului, facem un apel către toţi fraţii şi surorile, tineri, copii şi bătrâni din Oastea Domnului: veniţi să dăm o nouă mărturie luminoasă la Adunarea de tineret pe Ţară care va avea loc la Bucureşti în Sâmbăta Tomei – 21 aprilie 2012.  Programul complet al întâlnirii se va anunţa din timp, în ziarul «Iisus Biruitorul» şi pe internet.

Credem că mărturia noastră trebuie să fie nu numai cu un chip senin şi cu o vorbă dulce, ci şi cu steaguri şi icoane şi mai ales cu portul nostru naţional, fiecare dintre noi „purtând cu el, pe el şi în el” rădăcina şi seva strămoşilor săi din locul de baştină, îmbrăcaţi în cămaşa bucuriei, încinşi cu brâul Adevărului şi încălţaţi în simplitatea opincilor din picioare purtătoare de pace.

 

Strigarea noastră, dacă s-ar putea cu glas de trâmbiţă, este: veniţi să împlinim visul Părintelui nostru drag Iosif Trifa, care îşi dorea încă din timpul trecerii sale vremelnice prin lumea aceasta, să vadă Oastea Domnului cea luptătoare mărşăluind pe Calea Victoriei (Credinţei, şi nu a Socialismului…) în Bucureşti, inima Ţării noastre! Mobilizaţi pe toţi tinerii din adunările voastre, tipăriţi, răspândiţi acest apel unii către alţii sau faţă către faţă, pe internet sau cum ştiţi mai bine, dar aduceţi cu voi la Bucureşti pe toţi cei dragi, siliţi-i dacă e nevoie. Aduceţi steagurile adunărilor din care veniţi şi, mai ales, îmbrăcaţi-vă frumos cu ie şi catrinţă, precum frumos este sufletul poporul nostru român şi frumoase sunt adunările Oastei Domnului!…

Să vadă toţi că Oastea Domnului Hristos, ca parte indispensabilă şi indivizibilă a Bisericii noastre Ortodoxe, a fost, este şi va fi o mamă bună care mai poate naşte „candidaţi pentru Înviere”. Să se vadă pe deplin mărturisirea noastră publică, sinceră, curată, deschisă, fără îngâmfare şi infatuare, dar fără nici o umbră de teamă şi ruşine pentru apartenenţa noastră la toate valorile Bisericii şi Neamului. Costumele noastre naţionale vor arăta nu numai frumuseţea lor exterioară, dar şi duhul de unitate patriotică şi mai presus, duhovnicească. Înfrăţirea şi însufleţirea noastră să înalţe în capitală imnuri de slavă lui Dumnezeu, dar şi îmbărbătare şi încurajare, atât pentru cei care ne însoţesc, cât şi pentru cei care ne privesc.

Pregătiţi-vă, iubiţi fraţi şi surori, şi pe dinlăuntru , cu post, rugăciune, fapte bune, împărtăşire din Hristos Euharistic, Cel care ne umple de putere şi curaj sfânt, dar şi pe din afară, cu feţe senine şi cuviincioase, înveşmântate în costume populare naţionale, fiecare cu specificul zonei de unde îşi are obârşia, legătura şi atingerea pământului.

Căutaţi costumele naţionale dacă nu le aveţi deja! Întrebaţi pe cei bătrîni. Redescoperiţi-vă frumuseţea bunicilor, a moşilor şi strămoşilor voştri. Dacă puteţi, puneţi mâna pe ac şi pe urzeală şi împletiţi trecutul glorios al celor dinainte cu prezentul datoriei faţă de sfinţii noştri înaintaşi!

Aşa să ne ajute Dumnezeu! Slăvit să fie Domnul!

 

Author: admin

Comentarii

  1. Domnul si Dumnezeul nostru sa lucreze cum stie El mai bine ca aceasta initiativa sa fie spre bucuria tuturor si a Cerului ! Paintele Iosif se va bucura sigur ,din cerul Slavei si pentru aceasta frumoasa initiativa ! Slavit sa fie Domnul !

  2. nu cred ca-i o initiativa buna,cu costume populare…,nu-i pe placul Domnului sub nici o forma!!!!!!!!

    • Slăvit să fie Domnul sora Carmen!

      Cum faceţi să evaluaţi dacă este sau nu “pe placul Domnului”?

      Ce anume vă face să credeţi că nu-i o iniţiativă bună?

  3. Ar trebui ca inimile si vietile noastre sa fie infrumusetate de dragostea lui Dumnezeu…nu infatisandu-ne in costume nationale, facand “spectacol ” in fata lumii….dar ce va face pe voi sa credeti ca este o initiativa buna??

  4. Aţi citit bine articolul de mai sus? Sau aţi trecut direct la comentarii?

    Acolo în articol se vorbeşte mai întîi de o înfrumuseţare interioară, cu post, rugăciune, fapte bune, etc şi mai apoi se vorbeşte de “feţe senine şi cuviincioase, înveşmântate în costume populare naţionale [care] vor arăta nu numai frumuseţea lor exterioară, dar şi duhul de unitate patriotică şi mai presus, duhovnicească. Înfrăţirea şi însufleţirea noastră să înalţe în capitală imnuri de slavă lui Dumnezeu, dar şi îmbărbătare şi încurajare, atât pentru cei care ne însoţesc, cât şi pentru cei care ne privesc.

    Este asta “spectacol în faţa lumii”?

  5. ….de asta o sa ne-ntrebe Domnul in ziua judecatii…daca am avut duh de unitate patriotica…ooof,ooof,oooof….!!!!

  6. Numai cu asta aţi rămas din text? Cu “…duh de unitate patriotică”? Şi de ce ar fi o problemă să te arăţi unitar înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor?

    Apoi nu mi-aţi răspuns la întrebarea de mai sus…

  7. Felicit pe cel ce a propus acestă ideie! Multe, prea multe, aspecte ale vieții au fost influențate de curente sectare și lumești. Am recupera un element esențial dacă am descoperi identitatea noastră națională și ostășească. Originaliatea, naturalețea, simplitatea, frumusețea genuină sunt înăbușite de artificialul, țipătorul și stridentul sectar și lumesc.

    Începând de la bentița sectară care înlocuiește baticul național și ostășesc, continuând cu muzica englezească care exilează frumusețea cântării ortodoxe și până la pițigăielile vestimentare, verbale, comportamentale care sugrumă simplitatea, plinătatea și sobrietatea din rădăcinile noastre spirituale, toate denunță generația actuală că și-a trădat identitatea eclesială, hristică și națională!

    Înapoi la originile din muzeul satului, la duhul Bibliei de la 1688, la mireasma Didahiilor lui Antim Ivireanul, la misterul insondail al Liturghiei, la frumusețea și simplitatea pline de parfum ale primilor ostași! Altfel ne pierdem prin contloanele moderniste rădăcinile și identitatea, și așa vom fi ai tuturora și ai nimănui!

    Slăvit să fie Domnul!

  8. O numa-n veacul care vine
    cind tot va fi descoperit
    se va vedea Iisuse bine
    ce mare har ne-ai daruit !!!

    Slavit sa fie Domnul

  9. Asta e chemare la adunarea de tineret pe tara, sau la Tezaur Folcloric? O sa fie si un podium de prezentare a costumelor din diferite zone a le tarii? Daca nu pot sa imi fac rost de un costum popular, nascandu-ma si crescand intr-un oras gri si comunist, pot sa vin la aceasta prezentare a costumelor?
    Draga S.Editor, e adevarat ca in text acolo scrie despre mai multe feluri de pregatiri dar subliniate sunt aspectele ce au legatura cu infatisarea! Cred ca mai de folos ar fi ca tinerii care vin acolo sa aiba la ei o Biblie, lucru care lipseste din prea multe adunari. Ma mir foarte mult cum ati ajuns la concluzia ca mersului nostru spre vesnicie ii lipseste csotumul popular!?
    De ce trebuie sa cautam salvarea noastra in tot felul de eschive, in loc sa privim spre Domnul Iisus. Parintele Iosif Trifa si fratele Traian Dorz, au aratat spre El, nu ne-au lasat mostenire forme si traditii fara rost si costumele lor populare!

    Haideti sa ne venim in fire!

  10. Asta e chemare la Adunarea de tineret pe ţară frate Sebastian.

    De ce simţi nevoia să fii ironic şi batjocoritor, doar pentru că te-ai născut într-un oraş gri, într-o perioadă neagră? Nu simţi că şi aici, ai avut parte, ca mulţi alţii, ca şi mine, de o mutilare a conştiinţei naţionale şi implicit creştine? Un frate mi-a zis că pe timpul comuniştilor devenise jenant şi dispreţuitor pentru “clasa socialistă” să apari (şi îmbrăcat şi ne-îmbrăcat) ca un “opincar”, ca un ţăran, ca unul care-şi arată rădăcinile.

    Şi de ce crezi că la Adunarea de tineret pe Ţară de la Bucureşti, accentul trebuie să cadă pe aspectul exterior al tinerilor, când va fi o manifestare, în primul rînd duhovnicească? Dacă cineva vrea “să se dea în spectacol” cum s-a scris mai sus, e problema lui, strict personală.

    Dacă tot zici de înaintaşii credinţei noastre, atunci află că ideia cu venitul la adunare în costume naţionale noi am preluat-o de la… fratele Traian, atunci când, pentru adunarea de la Rusalii 1988, se făcuse o chemare să vină fraţi şi surori din toate colţurile ţării, fiecare cu portul lui popular. Sigur, nu-ţi poţi aduce aminte de asta, noi doi eram prea mici atunci şi acum pentru a ne da cu părerea…

  11. Într-o lume tot mai “dezvoltată” în care ne zbatem, şi care ne-a obişnuit cu modul ei de a fi, am uitat ceea ce înseamnă SIMPLITATEA PIERDUTĂ a poporului nostru.

    Exact cum spune şi Vasile Nica, ne-am obişnuit atât de mult cu prezentul încât nu mai realizăm cât de apostat e!

    De ce simţim atât de diferiţi unul faţă de altul, am aflat anul acesta la adunarea de la Sibiu, unde un frate a făcut comparaţia cu Ziua Cinzecimii, deşi atunci erau oameni ce vorbeau limbi diferite, au înţeles cu toţii acelaşi lucru pentru că erau într-acelaşi Duh, dar astăzi deşi suntem o naţiune, vorbim aceeaşi limbă, “suntem români”-cum spunea fratele- înţelegem diferit!!! Şi asta pentru că sunt mai multe duhuri!!!

    De ce a venit această iniţiativă de îndemn la simplitate!?!
    Pentru a ne uni sub aceleaşi trăiri şi simţăminte ale înaintaşilor noştri, sub acelaşi Duh, chiar şi prin înfăţişare, atât prin port cât şi prin “înfrumuseţare interioară, cu post, rugăciune, etc”
    De aceea consider că nu trebuie dat cu piciorul, “că ce contează exteriorul, căci contează interiorul”.
    Nu-i adevărat!
    Contează fiecare lucru fiecare detaliu, atât interior, cât şi exterior! Eu nu ţin minte pe înaintaşi, pe fraţi să spună vre-odată “las’ că merge şi-aşa”!
    Că Dumnezeu sau cineva ne îngăduie pe noi de cele mai multe ori şi aşa cum suntem noi, slabi, fireşti, asta-i altceva

    ps.
    un frumos album de poze ale ţării noastre l-am găsit aici: http://www.facebook.com/media/set/?set=a.191179444300576.50053.183296198422234&type=3

    Cartea “Simplitatea pierdută” de Ernes Bernea iarăşi este un exemplu foarte frumos în acest sens de îndemn la simplitate!

  12. Pingback: O, tineri dragi…

  13. Revin si spun ca este- O IDEE LAUDABILA ! Sa spun si de ce : orice manifestare care se face in cadrul Oastei Domnului nu face altceva decat sa vada lumea adevarul despre aceasta Lucrare din Biserica noastra ! Dupa atatia ani de libertate sunt inca prea multi care… mai dau cu parerea despre Lucrare (in sens negativ)… tocmai ptr.ca nu e cunoscuta !! Cine sa-i arate adevarata fata daca nu noi ! ? Fratilor ,care cititi aceste putine randuri : nu pregetati sa faceti cunoscuta Lucrarea ! Prin trairea voastra ,actiuni cat mai multe ,dati in stanga si in dreapta cate ceva scris de Pr.Trifa ,fr. Traian si alti inaintasi scumpi ! Sunt multe de scris … Poate nu am dreptate ! Asta este parerea mea . Multumesc ptr.rabdarea cu care ati citit . Slavit sa fie Domnul !

  14. Eu totusi fac un indemn la a ne veni in fire, si sa lasam prezentarile costumelor populare pe alta data, sa nu le amestecam cu adunarea de tineret. Imi place ca deodata v-ati trezit patrioti, si fratele meu Emi pune link-uri cu frumusetea pierduta a tarii noastre. Pot sa dau si eu sute de exemple de lucruri frumoase in lumea asta, dar ce are a face cu adunarea noastra?!
    Sorin, afla ca tocmai azi uitantu-ma pe coperta din spate a volumului Cantari Nemuritoare, vad o fotografie cu fratele Traian Dorz, la mormantul pr. Iosif, impreuna cu fratele Nelu Beg si cu o sora imbracata in costum popular ….foarte frumos, Totusi fratele Traian a dus mai departe mesajul parintelui. Din pacate noi azi uitam de mesaj, dar nu uitam sa ne laudam cu costumele de moţ.

    Si mie imi place istoria si felul in care nemul nostru a dainuit prin toate, dar abia astept sa vad echipa radio imbracata la opinci, dar tastand la laptopuri cu conexiune la internet…

    • Ce te face să crezi că “deodată ne-am trezit patrioţi”? Şi ce te face să crezi că nu se doreşte propagarea mesajului curat, frumos şi înalt al oştăşiei şi al ortodoxiei noastre, pe linia Înaintaşilor noştri?

      Fratele meu Sebi, eu am serioase dubii că te-ai obosit să citeşti cu atenţie şi fără prejudecăţi ce s-a scris mai sus. Eşti exponentul superficialităţii generaţiei noastre, pentru care orice motiv ar fi bun pentru contradicţie. Vorba lui Petre Ţuţea:

      N-ar strica un pic de bun simţ. Pe bună dreptate, ne-am dezamăgit bătrînii adunărilor noastre…

  15. Pentru fratele Vasilica Nica:
    Aveti idee de unde e originea costumului cu pantaloni la dunga, sacou si camasa, pe care il purtati la adunari, pe care l-a purtat si fratele Traian si fratele Ioan Marini?
    Vine cumva de la romani sau de la sectarii din vest?

  16. Fiecare trebuie sa ne multumim cu ceea ce avem, sa-i multumim Domnului pentru ce ne-a dat, si daca dorim mai mult, nu avem decat sa muncim mai mult.

  17. Lui Sebastian !
    • « nu ne-au lasat mostenire forme si traditii fara rost si costumele lor populare! »
    Si eu m-am nascut intr-o zona in care traditiile si portul popular au fost uitate de mult, insa intotdeauna am privit cu cea mai mare placere «pozele» cu specific popular binecunoscut vremii, din foile Iisus Biruitorul si cartile Par. Iosif, pe care le-am asociat cu simplitatea, curatia si credinciosia primilor ostasi si respectiv a primilor crestini, care nicidecum nu cred ca s-au dezis de portul si specificul popular al fiecaruia. Nu cred ca Par. Iosif si Oastea Domnului a avut sau are ceva impotriva costumelor populare care nu reprezinta un rau in sine, sau impotriva traditiilor despre care fr. ta de-a valma spui «ca sunt fara rost» fara nici un fel de discernamant si ne indemi dupa modelul sectant sa venim cu Biblia in mana, ca si cum aceasta ar fi suficient pentru a ne demonstra atasamentul urmarii si implinirii voii lui Dumnezeu. Nu am costum popular si cred ca m-as vedea un pic ciudat si nevrednic intr-un astfel de costum, dar nu vad nici-un fel de parada sau sminteala pentru cei care le au si le pot purta cu naturalete, daca si prin infatisarea lor Il pot marturisi pe Hristos. Cred ca daca toate surorile s-ar imbraca astfel, am vedea mult mai multe roade in Lucrare si s-ar pune piedica dezmatului si goliciunii care se constata chiar si printre ostasi. Polemica iscata de acest subiect arata cat de actuale sunt «aceste traditii fara rost». Felicitari pentru o astfel de propunere! Am si eu o propunere, care o sa displaca multor «bagatori de seama» aceea ca toti ostasii cu legamant sa poarte in piept Cruciulta Oastei depre care Intemeietorul Oastei stim ca spune si propune.

  18. Pingback: O, apără-ţi steagul (audio)

  19. “Calitatea națională este însuși umanul într-o anumită formă a lui… Un uman pur, nedeterminat de o anumită formă nu se poate închipui… Între național și uman nu e nicidecum un antagonism. Dimpotrivă, cu cât te adâncești în simțirile umane, cu atât te adâncești în miezul calității tale naționale… Un român înțelelege pe oamenii de alt neam nu printr-o depășire a calității sale de român…, ci rămânând român… Sentiment anațional nu există” (Părintele Academician Dumitru Stăniloae).

    Chiar nu înțeleg ce legătură are costumul și cămașa cu devierile vestimetare și de altă factură de care am scris mai sus! Dar dacă tot veni vorba chiar nu-l știu pe fratele Traian în sacou, pantaloni la dungă și cămașă. În cele mai multe poze îl știu într-o bluză de salopetă. E chiar o apreciere deviată să-i numești pe înaintașii de la Oaste, oameni de sacou și de pantaloni la dungă; chiar dacă ele nu sunt un rău în sine, ei nu erau preocupați de acestea. Pentru o mai buna informare vă rog să mai citiți odată volumul Sfintele momente printre monumente ca să înțelegeți mai bine ce a crezut fratele Traian despre specificul nostru național.

    Cât despre mine, dacă tot veni vorba, pot face o mărturisire un pic neplăcută, dar o exprim ca să înțelegeți ironia creată. Ați nimerit-o ca nuca în perete. Până acum mi-am făcut două costume care stăteau tare prost pe mine. De aceea am renunțat la ele. În iarna asta mi-a făcut sor-mea un plover negru, gros, de ăla călugăresc. Dar stă mai bine pe mine și-l port cu mai mare cinste decât sacoul de care vorbeați. Și chiar e mai românesc și mai ostășesc. Și chiar simt că-mi exprimă mult mai bine structura sufletească și convingerile religioase decât costumul și cravata de partid ale politicienilor.

    Cei care poartă costum și cravată să mă ierte! Nu am nimic cu ei, am dat numai un răspuns lui Sebastian.

  20. Referitor la discuţia aprinsă pe marginea preafrumosului nostru port naţional, atunci când el este purtat de suflete care nu se ruşinează de el, pentru că l-au purtat cu smerenie şi cinste cei dinaintea noastră (pe care i-am cam uitat!…), încerc sa aduc două mărturii, nădăjduind să folosească:

    Despre adunarea de Rusalii de la mormântul Părintelui Iosif Trifa din anul 1988, fratele Traian consemna:
    “… Din fiecare zonă era ales un frate vorbitor, o cântare cântată în cor de către tineretul frăţesc din zona respectivă şi câte o poezie recitată de o tânără soră îmbrăcată în portul naţional al zonei respective. Toate aceste tinere surori îmbrăcate în frumosul nostru port naţional reprezentau simbolic toate regiunile ţării, recunoscătoare pentru marele nostru Părinte şi binefăcător…” ( Istoria unei jertfe, vol. 4, p. 522)

    În anii trecuţi, ajungând prin mila Domnului la Locurile Sfinte, însemnam şi eu câteva lucruri de acest fel în “jurnalul” meu modest pe care l-am întitulat “Peregrin prin Ţara Făgăduinţei”, vol. 2 (Ierusalim, Ierihon, Betleem), din care redau trei pasaje:

    “… Încercăm să ne pregătim cu rugăciune pentru cutreierarea cu folos mântuitor a Oraşului Sfânt… Îmbrăcăm cu fior veşmintele albe ce seamănă atât de bine cu cele ale strămoşilor noştri din Ţara Maramureşului pe care le adusesem de acasă cu evlavie sfântă, ca pe nişte sfinte odoare. O dată cu ele, încercasem „să-i luăm“ cu noi până în depărtarea asta de lume şi pe cei duşi de mult… Apoi grăbim pe drumul ce duce spre străvechea cetate în care se află cel mai sfânt şi mai dorit, dar şi mai cutremurător loc din lume: Golgota!…

    … Imediat în urma noastră se închinase la Altarul Golgotei o femeie evlavioasă de la celălalt capăt al pământului: Noua Zeelandă. Se minunează de straiele noastre cum poate nu mai văzuse nicicând şi ne întreabă din ce ţară suntem… După ce schimbăm câteva vorbe, ne despărţim, şoptind fiecare înfioraţi de ecoul închinării şi rugăciunii de pe Golgota: «God bye in… heaven!…» (La revedere, în ceruri!…)

    … Fiind îmbrăcaţi în straie maramureşene, suntem imediat recunoscuţi de un grup de peregrini din România… Ajunseseră şi ei în acest loc, venind din Baia Mare şi Caransebeş, însoţiţi de un preot din orăşelul cel mai apropiat de satul nostru… Gândim înfioraţi: dacă suntem atât de fericiţi să ne întâlnim compatrioţii în această depărtare de lume, ce bucurie sfântă vor avea cei învredniciţi să ajungă în Bisericii Învierii „cea nefăcută de mână“, când vor întâlni fiinţe preaiubite din acelaşi neam şi de aceeaşi credinţă!…”

    Cred că n-ar trebui să uităm că în Bucureştiul nostru sunt locuitori originari din toate regiunile ţării, care se vor simţi atraşi de acest alai al fraţilor noştri ostaşi care vin din… zona lor… Şi mai cred că ar trebui să facem diferenţa de rigoare între artiştii noştri populari, mulţi între ghilimele, care nu cinstesc portul strămoşilor, ci se scot pe ei înşişi în evidenţă… Aş vrea să cred că fraţii şi surorile noastre ştiu să umble smeriţi, indiferent în ce straie se îmbracă!… Pentru aceştia, înveşmântarea în portul strămoşilor ar fi o cinste şi nicidecum o sminteală! Să ne rugăm Domnului şi să ne pregătim, cum s-a spus, cu post şi rugăciune, ca Domnul să binecuvânteze cu folos mântuitor acest gând, care, dacă ar fi ascultat, ar dovedi că Oastea Domnului s-a înfiripat în toate regiunile ţării!…
    Slăvit să fie Domnul!

  21. ,,Semanati cu lacrimi,ca sa puteti culege cu bucurie”.(Fratele Traian Dorz)

    Ca sa putem vedea implinit acest vis al parintilor nostri,haideti fiecare in camaruta noastra,si la adunarile noastre de rugaciune, sa ne rugam staruitor Domnului,Care poate indeplini acest gand, sa-i ajute pe fratii nostri din Capitala, si nu numai. Ca si altadata, fratii care efectiv ne-au deschis drumul spre aceste intalniri ostasesti si nationale,au depus multa jertfa,au facut multa anticamera,au avut nevoie de multa rabdare … Iar daca ceva nu a fost asa cum ar fi trebuit,sau cum ne-ar fi placut noua, ei nu sunt singurii vinovati. Haideti sa-i sprijinim cu postul si rugaciunea noastra.

    Slavit sa fie Domnul!

  22. Întâmplător, am primit invitaţia pentru adunarea ce va avea loc în perioada Sărbătorilor de Paşti, iar acum citind opiniile de mai sus, am rămas profund dezamăgit de starea actuală a frumoasei Lucrări inspirate de Dumnezeu unui suflet minunat, Lucrare despre care îmi povestea bunicul cu pioşenie.
    Cred că cel mai frumos lucru care i se poate întâmpla unui creştin ortodox român este întâlnirea cu Dumnezeu în Lucrarea Oastea Domnului, dar……………. cel mai urât lucru care i se poate întâmpla este întâlnirea cu majoritatea ostaşilor zilelor noastre, cu divergenţele şi mofturile lor, cu autosuficienţa şi mediocritatea caracteristică ridicate la rang de virtute. (care nu pot fi negate. Ex. postaţi ceva real despre Oastea Domnului actuală şi veţi vedea sărind, în limbajul cel mai colorat, o mulţime de apărători, care, dacă şi-ar da puţin silinţa să tasteze pe youtube câteva cuvinte cheie, ar vedea ce se petrece cu adevărat în mijlocul lor. )
    Problema nu este că ele se întâmplă, ci că există mâini libere care le flutură pe toate mediile, fără ca cineva să încerce măcar să se opună.
    Nu există un rău mai mare pentru un suflet sincer, decât să intre în rândul unor con-fraţi unde ar vrea să-L regăsească pe Cel PreaÎnalt şi să dea peste o cohortă de slugi, fără scrupule şi fără vreun picut din darurile atât de frumoase trimise celor credincioşi: dragostea, bucuria, pacea … etc.
    Dacă problema se pune astfel: cu sau fără costume de “Tezaur folcloric”, încercăm şi noi câteva ipoteze:
    1. De ce nu se recurge simplu la ce amintea şi domnul Petru Giurgi: din fiecare zonă a ţării să fie un grup mic îmbrăcat tradiţional? Astfel nu vor fi nevoiţi toţi tinerii care nu au decât veşminte Gucci şi parfumuri Chanel să cheltuie pentru haine cu iz de cânepă şi… amintiri.
    2. Dacă ar deranja basmalele bunicilor, ce spuneţi de băscuţele albe cu cozoroc şi căciulile dalbe tricotate, plus mini-banderoliţele roz şi alte culori pastelate la mormântul “sfânt” din Sibiu, unde tocmai s-a comemorat trecerea preotului iniţiator la Bunul Său Părinte?… Acelea nu deranjează, cu atât mai mult cu cât solemnitatea momentului cerea o culoare cernită (fiind vorba de părăstas)? Acesta nu e tot “tezaur folcloric”?
    3. Credeţi că ţinuta e marea problemă actuală a unei mişcări ce se vrea un ferment viu în Biserica Tradiţională? Cum rămâne cu patimile sufletului?

    Locuiesc în partea de Sud-Est a ţării noastre, unde climatul sufletesc e mai arid. Cu toate acestea, deşi îl caut pe Dumnezeu, nu mi-aş dori să mă “înrolez” în astfel de “rânduri”, unde contează numai coaja ori găoacea, iar miezul nu are nicio relevanţă. Se împlinesc cu prisosinţă cuvintele părintelui Arsenie Boca despre neghina care se crede grâu nedreptăţit.

    Nu vreau să fac acuzaţii nedrepte. Am toată cinstea şi respectul pentru inimile curate ale fraţilor ostaşi adevăraţi, care trec prin drama acestui veac “netrebnic şi-apostat” – (un vers al unei cântări îndrăgite de bunicul), dar atitudini de genul celor exprimate mai sus, în urma unui simplu anunţ fac un MARE DESERVICIU oricărei mişcări. Cu atât mai mult unei LUCRĂRI care ar fi soluţia pentru REVIGORAREA VIEŢII SPIRITUALE ROMÂNEŞTI.

    Sugerez să fie evitate pe viitor asemenea demersuri conducătoare spre discuţii interminabile şi sterile.

    Dumnezeu să ne lumineze pe toţi!

    Ing. Gabriel Ionescu

  23. După un asemenea mesaj, ar trebui să urmeze o lungă tăcere.

    Mulţumim Frate Ionescu pentru duşul rece. Dar dă-mi voie te rog să fiu subiectiv, pentru că mă doare de familia mea duhovnicească.

    Versurile de mai jos sunt ale Fr. Traian Dorz. Aş fi vrut să le fi scris eu. Îmi asum fiecare literă şi virgulă de mai jos, ca o declaraţie de credinţă şi de iubire:

    Peste hotaru-nsămânţat
    cu grâul ca lumina,
    ţi s-a-nmulţit nemăsurat
    de dureros neghina.
    Cândva strigai şi eu, cerând
    s-o smulgi, să nu mai fie;
    nu-nţelegeam ce tainic gând
    sfârşitul întârzie.

    Dar azi l-aş vrea mai amânat,
    căci cine ştie câtă
    se va preface-n grâu curat
    din neghina urâtă?
    O, ce neghină-au fost atâţi
    din cei azi grâu şi pâine,
    din ce neghină-acuma câţi
    la fel vor fi grâu mâine!

    Chiar eu ce neghină eram,
    ruşinea holdei sfinte,
    Tu m-ai răbdat… Dar ce făceam
    de m-ai fi smuls nainte?
    Fă secerişu-nspăimântat,
    o, Doamne, să nu vină,
    pân-se vor face grâu curat
    toţi cei acum neghină!…

    Nu fraţii sunt vinovaţi. Vinovat e cel rău care ne amăgeşte.

    Vă rog să veniţi la Bucureşti. Cu sau fără costum naţional. Ne-aţi face mare bucurie.

    Slăvit să fie Domnul!

  24. Am urmarit cu oarecare strangere de inima, incepand de la aparitia sa, pana in acest moment, in care scriu – acest anunt. Initial mi-a creat stupoare si bucurie. Stupoare, pentru ca nu auzisem ca ar fi fost dezbatuta aceasta intiativa in Sfatul Fratesc pe tara. Bucurie, pentru ca, nutresc un respect si recunostinta, atat de puternice si profunde, trecutului, inaintasilor, parintilor mei, pe scara larga, neamului din care provin care, pentru ca eu sa pot scrie acum, aici, au stropit albul hainelor lor, simple, de in , cu sangele credintei si darzeniei lor…Puternice si profunde, ca, de fiecare data cand imbrac aceste straie taranesti, imi dau lacrimi de recunostinta, multumire, incantare…un soi de incredulitate ca a copilului ce imbraca nevinovat, bondita bunicului…i se pare ca e la fel cu el, mai frate cu toti cei ce le-au purtat aceste haine. Apreciez cu multa recunostinta, interventia atat de benefica a fr. Petru Giurgi si, luand ca providentiala sugestia sa, invit si pe fr. Sorin, Emi, Vasilica Nica, o voi face si eu, faceti cunoscuta si supusa sfatului fratesc aceasta intiativa, cu specificarea ca, fiecare zona, sa-si pregateasca, fie costumele nationale, fie interventiile in timpul adunarii. Ma incumet sa merg mai departe cu ideea, spunand ca ar fi mult mai frumos, sa fie imbracatii in costum national, copii si batranii, ce vor participa. Riscurile caderii in mandrie, la aceste categorii, poate fi mai mic. Poate ca ar putea si cantaretii, folosi aceste costume. Dar, cum spuneam, e cel mai bine sa avem o voce unica, in ascultare de decizia fratilor numiti cu aceasta responsabilitate. Si, ca tot suntem la dezbateri, cred ca nu ar fi rau ca, toti cei ce viziteaza aceasta pagina sa ne alegem o zi de post si rugaciune, pentru reusita acestei adunari. Va rugam sa propuneti o zi precisa. Slavit sa fie Domnul.

  25. Odată ce părerile sunt diferite e greu să purtăm o discuţie atâta timp cât chiar comunicarea dintre noi este atât de problematică.

    Să oprim totul la ce s-a scris, să nu trecem imediat să judecăm…

    Să avem puterea de a înţelege fiecare ce a gândit. Exprimarea şi comunicarea noastră suferă cel mai mult, inclusiv a mea. Mă străduiesc cât pot să am răbdare să citesc şi să înţeleg fără să mă aprind, sau să mă poticnesc la fiecare virgulă, sau la o exprimare greşită dintr-un cuvânt sau dintr-o idee. De aceea mult mai uşor comunicăm cu cineva care ne cunoaştem şi suntem într-acelaşi gând, pentru că nu numai că-l ascultăm pe cineva, dar îl şi ajutăm atunci când s-a exprimat greşit.

    E dificil să te faci înţeles în ziua de astăzi (în general). Foarte multe subiecte intervin din pricina înclinărilor noastre, în funcţie de muzica, vorbirile care le ascultăm, cărţile sau paginele ce le citim, orele la care ne culcăm/trezim, cu cine ne înţelegem, alimentaţia, hainele ce le purtăm… şi multe altele. Absolut toate lucrurile ne formează şi ne caracterizează.
    De la aceste lucruri “mărunte” trebuie să pornim ca să putem da o mărturie despre noi înşine.

    Dar ca să ne putem înţelege şi comunica între noi, chiar şi aşa, diferiţi cum suntem, ne trebuie răbdare în a ne păstra uniţi, să nu dăm drumul vorbelor acuzatoare, între noi fraţii!

    Legat de aceste vremuri, timpuri, duhuri, doresc să ne facem înţeles aceste rânduri ale Fratelui Traian unde ne arată atât de clar şi stăruitor, punând accent pe fiecare cuvânt scris:

    “Strânşi laolaltă, nu numai laolaltă ci strânşi întreolaltă! Adică nu numai cu trupurile stând unii lângă alţii, ci fiind strâns uniţi sufleteşte între ei toţi…”

    “…Aici stă toată taina puterii şi a biruinţei noastre în strângerea noastră întreolaltă! O mie de limbi de foc dacă aş avea şi un cuvânt ca răsunetul vântului cel mai puternic, nu v-aş spune altceva acum, fraţii mei, în faţa cumplitului prăpăd care vine, decât: Fraţilor, strângeţi-vă uniţi, contopiţi-vă întreolaltă. Lăsaţi încredinţările străine şi dezbinătoare, lăsaţi ambiţiile fireşti, lăsaţi tot ca va împrăştiat şi strângeţi-vă laolaltă cu toţi fraţii voştri cu învăţătura voastră în dragostea dintâi!”

    Deci prin răbdare şi înţelegere, dar UNIŢI putem trece peste toate ispitele şi încercările…

    Întrucât aici suntem loviţi cel mai puternic în ziua de azi, să comunicăm greu, să nu comunicăm, să fim indiferenţi, sau să citim ori sa ascultăm un mesaj fără să fim atenţi la fiecare cuvânt spus (cel ce le spune se străduie să se facă înţeles, iar noi dacă sărim, facem acestea în zadar).

    Astfel ne este lovită unitatea noastră, prin comunicare, prin ceea ce ne “hrănim” fiecare, iar apoi ne mirăm că nu mai suntem doi cu doi în acelaşi gând, mamă, tată, fiică, fiu şi fraţi… (cum era acolo?… gândul devine vobră aruncată, vorba devine faptă, ce se transformă în obicei, iar de-aici devine viciu, orgoliu).

    Dar să nu judecăm! Odată ce s-a ajuns aici înseamnă că problema există, indiferent dacă se aprindea sau nu! Aşa că hai să vedem cum putem face mai bine ţinând cont de îndemnul de mai sus al Fratelui Trăian! Citiţi-l şi recitiţi-l!
    _______________________

    Frate Dan, această iniţiativă cu portul naţional a venit din dorinţa de unitate a adunării ce va să fie la Bucureşti, chiar şi sub forma aceasta a portului.

    Întrucât acest lucru a venit după întâlnirea fraţilor la Sibiu (la sfat) am vorbit fiecare cu o parte din fraţi în adunările noastre sau telefonic. Gândul a fost întâmpinat cu bucurie de toţi fraţii cărora le-am cerut sfatul, au înţeles că acest lucru nu se face de paradă, ci din o sumă întreagă de motive care le menţionează şi articolul de mai sus.

    Alte motive şi argumente au început să apară şi de la fraţii care au întâmpinat acest mesaj pozitiv. Astfel ne-am dat seama şi întărit convingerile ce le aveam legate de acest port.

    Dar şi eu am stat cu strângere de inimă… dar în urma celor întâmplate pe acest subiect de discuţie m-au făcut să-mi dau seama şi mai tare de necesitatea portului şi cât de mult contează aceste lucruri “mărunte” pe care le-am menţionat mai sus, dar de la care pleacă totul…

    Mesajul a fost publicat acum întrucât cei ce vor dori să se pregătească să aibă timp să facă rost, sau să întrebe la bunici, rude, prin sat… Ne gândeam cum va fi, căutând, am putea “redescoperi frumuseţea bunicilor, a moşilor şi a strămoşilor”. Sau ce frumos ar sta unui tată cu fiul, cu fiică şi soţie, toţi îmbrăcaţi în simplitate!… Ce frumos ar duce un bătrân steagul şi l-ar preda altuia mai tânăr să-l ducă mai departe!… Ce frumos le-ar sta copilaşilor!… Ce apropiat şi ce legat m-aş simţi cu toţi!…

    Orice gând/cuvânt cât de mult sau greu cântăreşte în funţie de modul cum este spus…

    Câţi de câştigaţi am fi dacă am şti a ne face înţeleşi dar nu doar prin a ne accepta ceilalţi aşa cum suntem, ci începând din noi, din firea noastră să lăsăm şi să ne “hrănim” doar cu scrierile înaintaşilor pentru a nu mai exista atâtea duhuri…

    Ce frumos a spus un frate la Sibiu despre Ziua Cincizecimii, cum atunci deşi erau atâtea popoare adunate, au înţeles cu toţii acelaşi Mesaj Sfânt. Astăzi deşi suntem cu toţii un neam, un popor; români, ba chiar mai mult, ne spunem că suntem şi-n Oastea Domnului cu toţii. Care ar recunoaşte că el nu mai citeşte pe înaintaşi, că nu mai e pe linia lor, ba chiar ne şi contrazicem cu argumente şi citate din fratele Traian, Părintele Iosif. Şi asta pentru că sunt tot mai multe duhuri! Din cauză că nu-i citim; sau dacă-i citim, înţelegem doar frânturi, pentru că sunt lucruri prea profunde pentru noi.

    Tot fratele spunea, legat de ideea de mai sus: oare chiar atât de mult au greşit înaintaşii noştri, oare chiar atât de păcătoşi au fost încât să dea Dumnezeu alţi învăţători? Oare chiar aşa îşi schimbă Dumnezeu planurile încât să ne căutăm şi să ne cultivăm cu idei şi învăţături străine?
    _______________________

    Iertare că nu am putut fi mai concentrat, mai scurt… dar eu aşa cred că stau lucrurile… iar dacă mai sunt lucruri care mi-au scăpat, e pentru că nu citesc îndeajuns, pentru că nu mă rog îndeajuns, pentru că nu ascult mai mult…

  26. Laud aceasta initiativa genuina, cu atat mai mult cu cat imi amintesc despre primele vizite ale fr Traian la Sibiu, imbracat in portul simplitatii bihorene. Cat de refractar era el in fata celei mai mici atitudini de repozitionare vestimentara, si cat de indurerat a imbracat el, in cele din urma, gratie indemnurilor parintelui sau spiritual, noul port urban. Aceste clisee retrospective, le vom gasi in cartea Istoria unei Jertfe, repovestite parca, nu pentru magistrul intelectului, cat mai degraba pentru emotia unui tremurat de suflet… Ar trebui sa ne antreneze la adanci meditatii aceste momente istorice.

    Ca o nota personala insa, m=a indurerat oarecum interventiile acidulate ale fratelui Sorin, vizavi de cei, care prin atitudinea lor apodictica, nu se raliaza imageriei suscitate. Acestea cu atat mai mult cu cat, sezatoare noastra duhovniceasca, este destinata multor perechi de ochi, care privesc din afara cu un simt critic. Poate s-ar cadea o ingaduinta si o forma de blandete mai concentrata, pentru ca altfel riscam sa ne ranim intre noi! Consider ca ar fi fost mai potrivit in locul atacului la persoana, o alta forma de manifestare – tacerea, sau ignoranta – folosita si ea tot ca o forma de atac la persoana.

    Acestea au fost gandurile mele,
    iertare.

  27. O idee minunata!

  28. as dori sa aflu adresa OASTEI DOMNULUI din BUCURESTI pentru cineva care ar dori sa vina acolo cit sta pe la copii.

  29. Adresa unde se fac adunarile Oastei Domnului din Bucuresti este urmatoarea : str. Margeanului, nr.107, Biserica “Nasterea Maicii Domnului” la demisol ,duminica intre orele 16 -19. Se poate ajunge cu masina 139,226,302.

  30. Dacă în postările mele se simt elememte străine ale firescului, îmi cer iertare tuturor! Am vrut să cinstesc atenționarea fr Dan Matei cu tăcerea, dar cuvintele sunt mai sigure, cel puțin în situația asta. Mulțumim de atenționare fr Dan!

    “…și dacă gândiți ceva în alt fel, Dumnezeu vă va (îmi va descoperi) descoperi și aceea” (Fil. 3, 15).

  31. Pingback: În faţa porţii Îndurării

  32. Cuvintele sincere ale domnului/fratelui ing. Gabriel Ionescu îmi par mie o veritabilă oglindă în care, dacă vrem, ne putem privi chipul nostru adevărat, nu cel pe care ni-l închipuim!… Domnia/fraţia sa afirmă:
    “Cred că cel mai frumos lucru care i se poate întâmpla unui creştin ortodox român este întâlnirea cu Dumnezeu în Lucrarea Oastea Domnului, dar……………. cel mai urât lucru care i se poate întâmpla este întâlnirea cu majoritatea ostaşilor zilelor noastre, cu divergenţele şi mofturile lor, cu autosuficienţa şi mediocritatea caracteristică ridicate la rang de virtute…”
    Şi în urmă concluzionează:
    “Nu vreau să fac acuzaţii nedrepte. Am toată cinstea şi respectul pentru inimile curate ale fraţilor ostaşi adevăraţi, care trec prin drama acestui veac “netrebnic şi-apostat” – (un vers al unei cântări îndrăgite de bunicul), dar atitudini de genul celor exprimate mai sus, în urma unui simplu anunţ fac un MARE DESERVICIU oricărei mişcări. Cu atât mai mult unei LUCRĂRI care ar fi soluţia pentru REVIGORAREA VIEŢII SPIRITUALE ROMÂNEŞTI…”

    Eu consider că acest mesaj întreg ar trebui postat de fraţii care se pricep şi pe Forumul “Oastea Domnului.info”, căci ne-ar face nespus de bine şi unora şi celorlalţi ca să ne trezim în sfârşit! Cu atât mai mult cu cât noi nu vedem spre ce prăpastie fără fund alunecăm grăbiţi şi inconştient atât dintr-o parte cât şi din cealaltă…

    Adaug aici o mică “întâmplare” din iunie trecut în Beiuşul nostru drag: Intrasem în florăria de unde iau o floare pentru mormântul neuitat al Fratelui Traian Dorz, cum făcusem de fiecare dată… Doamna care servea acolo, care mă cunoştea din anii trecuţi şi care îl ştia bine şi pe Părintele Gavriş (Teodor Heredea) care locuise pe Calea Bihorului, mă întrebă îngrijorată: “Sâmbăta trecută am crezut că sunteţi bolnav şi de aceea n-aţi venit la Mizieş, împreună cu fraţii dumneavoastră!…” Un “duş rece” au fost acele cuvinte pentru mine şi mă trudeam să-i explic că tot ostaşi din Oastea Domnului suntem şi noi cei care venim de data asta… Nu ştiu însă în ce măsură mă putea ea înţelege şi să-mi dea crezare, pentru că mă întreb acum, citind cuvintele de foc ale fratelui de mai sus: chiar eram/ chiar suntem noi ostaşi din Oastea Domnului Iisus de dragul căreia înaintaşii noştri au trecut prin foc şi ger, “spălând orice picioare”, dar fără să se dezbine?… Nu suficienţa noastră de care vorbeşte fratele, ci duhovnicia noastră poate dovedi că într-adevăr le călcăm pe urme! Altfel, chiar dacă am îmbrăca pe din afară vălul călugăresc şi am deţine diplome teologice, sau dacă am purta cea mai albă cămaşă de in nu ne vor folosi la nimic, decât să ne osândească prin cuvintele cântării îndurerare: “Frumoasă-a fost vorbirea voastră… / dar inima n-a fost aşa!” Să nu fie!
    Slăvit să fie Domnul!

  33. SLAVIT SA FIE DOMNUL, caci EL ne-a daruit,lumina si-ajutorul s-ajungem si pe-aici. As fi vrut sa nu fi intervenit si sa nu scriu niciodata nimic,nimic,nimic; si sa nu-mi ,,dau cu parerea” niciodata ,,despre” ceea ce se intampla in OASTEA DOMNULUI, IN LUCRAREA PROFETICA care a venit in Biserica si Poporul nostru ,,ca o insufletire a tot ceea ce era mai bun,mai uman,mai curat in specificul nostru ROMANESC SI…CRESTINESC…” Poate ca,noi,care ne identificam ca facand parte din poporul Oastei Domnului,sa strigam la fel ca cei bolnavi de lepra de odinioara: lepros,lepros ! Si aceasta, pentru mii si mii de motive,dintre care voi ,,enumera” doar unul singur: ,,urmasi nevrednici”. Si,acest calificativ, care ni se potriveste mult mai bine decat orice ,,costum popular”, ni-l meritam din plin,nu atat numai din vina noastra individual sau la nivel de ,,societate”, ci sigur si din ,,grija parinteasca” a ,,fratilor si parintilor” nostri mai ,,mari”, atat dintr-o ,,parte” cat si din ,,cealalta”, care n-au facut altceva dupa ,,plecarea la cele vesnice a INAINTASULUI SFANT TRAIAN DORZ”, decat sa ,,stranga” argumente,testamente,prin care sa-si ,,demonstreze reciproc” ,ca au ,,dreptate”… Rand pe rand,in ,,anii libertatii” nu s-a facut,si nu se face,decat a se aseza temelii pentru construirea a tot felul de ziduri intre noi, cu tot felul de ,,lozinci”: ,,Oastea-i ici, Oastea-i colo… Am inceput sa ,,dezbatem” teme in adunarile noastre cum ar fi: ,,partasia dintre noi trebuie sa fie,asa si asa”… uitand ca fratii care ne-au adus Lucrarea pana aici,intalnindu-se ,,intamplator”, si spunandu-si un simplu SLAVIT SA FIE DOMNUL,aveau o asa partasie,cat n-am avut noi toti,impreuna,in astfel de ,,dezbateri”. Si…atunci putem spune ,farà chiar sa ne mai facem ,,mia culpa”, ca am ajuns sa fim doar niste ,,vorbareti”, iar ,,vorbaria nu mai e decat zgomotul de fond; iar ,,lozinca”( partasia)- lava inghetata… Transmite minciuna in stare stabila, congelata… Avea dreptate,fratele inginer; dar foarte rau ca avea dreptate… Il invitam respectuos sa nu ramana numai la ce-i spunea bunicul ,,despre Oastea Domnului”, ci ,,daca vrea” sa se realizeze cel mai frumos lucru din viata fratiei sale,sa se ,,inroleze realmente in randurile Oastei Domnului cu LEGAMANT, prin liberul consimtamant al inimii; si astfel ,,trecand” in focul real al luptei,si umar catre umar,avand pe un frate in plus,poate,poate se va schimba ceva din starea actuala. In sfarsit,fie cu costum popular,fie in altfel de costume,fiind Lucrarea Oastei un VOLUNTARIAT, veti fi bine veniti la Adunarea de la Capitala,important este ,,CU CATA PUTERE DE SUS VETI FI IMBRACATI ATUNCI, CAND O SA ADUCETI MARTURISIREA VOASTRA…” Pana atunci preaiubitii mei frati si preaiubite autori, FIECARE SA-SI RECUNOASCA PARTEA SA DE VINA SI SA-SI CEARA IERTARE CELUILALT SAU CELORLALTI; CHAR DACA NU SE SIMTE VINOVAT CA A FACUT RAUL…SA SE SIMTA VINOVAT CA N-A FACUT BINELE LA TIMP. CACI DACA CEI MAI ,,NEVINOVATI” ISI VOR RECUNOASTE VINA, VA AJUNGE SA SI-O RECUNOASCA SI CEL MAI VINOVAT ,CARE SANT EU. De aici,INCOLO, VA INCEPE O ALTA PERIOADA IN ISTORIA OASTEI DOMNULUI. DAR PANA ATUNCI,NU.

  34. Deşi sunt încă semne de îngheţ şi iarnă grea pe uliţele noastre, din seara aceasta, chemăm şi aşteptăm (şi dorim) ÎNVIEREA, PRIMĂVARA.

    Scria preotul Iosif Trifa (într-una din cărţile rămase de la bunicul) că atunci când picură streşinile e semn de dezgheţ, de trezire la viaţă; tot astfel, când picură streşinile ochilor e semn de căinţă şi înviorare sufletească, de trezvie.

    E vremea în care, în bisericile noastre, se va săvârşi Canonul Sfântului Andrei Criteanul, un dialog al omului păcatos cu propria sa conştiinta. Aici rugăciunea se inaltă dintr-un stih stăruitor: „Miluieste-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!”
    Într-o astfel de vreme, strămoşii noştri mergeau unii la alţii, se îmbrăţişeau şi se iertau pentru a întâmpina curaţi Sărbătoarea Paştelui.

    De aceea, dragi credincioşi, îmi cer şi eu iertare, dacă am scris cuvânt greu la adresa cuiva. Nu am vrut decât să trag un semnal de alarmă ca un om care nu sunt implicat direct în activitatea văzută a mişcării Oastea Domnului. Consider că Aceasta nu este doar o asociaţie ortodoxă obişnuită, ci mult mai mult decât atât: are cântarea care ar cuceri mulţime de suflete, are o poezie religioasă în specificul poporului nostru, are un bogat tezaur de învăţăţuri într-un autentic spirit creştin ortodox, şi mă-ntristez când văd ce se petrece prea adesea în cadrul Ei.

    Nu am vrut să judec pe nimeni, departe de mine gândul acesta, dar consider că atunci când m-aş „înrola” în rândurile Oastei Domnului, aş face-o în primul rând ca să-mi vindec ticălosul meu suflet, plin de rele, dar nicidecum să „mă deprind” cu altele, cum ar fi: osândirea aproapelui, privirea cu un ochi vinovat a „paiului” fratelui meu, necurăţia şi pofta rea, lăcomia, justificarea, trufia de a mă îndreptăţi cu adevărul absolut în mână.

    Vedeţi dumneavoastră, eu nu am o credinţă nici măcar cât a mia parte dintr-un grăunte de muştar, şi… mai uşor tragi un om la vale, decât să-l urci pe culme. Mă cutremur la gândul că atunci când aş trece „în focul real al luptei”, să nu fiu ispitit să „ucid” sufleteşte pe fratele de lângă mine, cu un avânt justiţiar, îndreptăţindu-mă că am făcut ce e bine.
    Spunea azi dimineată un preot despre frâul necesar strunirii unui animal de povară. Tot aşa şi limba e frâul cu care ne subjugă vrăjmaşul, şi grozav prăpăd face cu el.

    Vă mărturisesc că şi eu cad prea adesea sub acest jug. Mânat de acest impuls am şi scris primul mesaj, şi vă rog din suflet să mă iertaţi.

    M-am simţit ruşinat citind poezia trimisă de domnul Sorin T. Avea dreptate, poate ucidem sămânţa curată. Poate am ucis şi eu un bob din „Holda Sfântă”. Dar,…. dar ce facem dacă e prea multă neghină??? Dacă va creşte o dată cu grâul s-ar putea ca până la urmă să-l înăbuşe (ca-n pilda cu Semănătorul).

    Eu mă uit la mine. Aşa repede mă deprind cu orice lucru rău, chiar din sfintele lăcaşuri. Şi aşa greu săvârşesc cele bune.
    De aceea, vă cer încă o dată iertare, înainte de a mă retrage din aceste discuţii. Nu am vrut să fac rău. M-au durut dezbaterile destul de aprinse pentru o iniţiativă din care poate ieşi ceva frumos.

    Neînţelegerile din planul sufletesc sunt cele mai dureroase, pentru că lasă urme. De câţiva ani buni, viaţa m-a dus într-un greu pustiu şi de aceea tânjesc după locurile pline de lumină, căutându-le stăruitor. Ele pot fi găsite NUMAI în DUMNEZEU.
    EL să ne ajute să fim aflaţi grâu curat la „MARELE SECERIŞ”!

    „Pomeneşte-mă, DOAMNE, şi pe mine, când vei veni întru împărăţia Ta!”

    Gabriel I.

  35. ,,Traim in cele mai ingrijoratoare contraziceri…Se pare ca toate notiunile convingerile si bunurile sufletesti privite altadata ca bine castigate,s-au prabusit,s-au degradat si s-au amestecat,ca mobila dintr-o casa devastata de cutremur… Credinciosi si ,,necredinciosi”, progresisti si retrograzi,constitutionalisti si obositi de constitutie…ostasi sau ,,mai putin”… nu ne mai distingem unii pe altii,fiindca unii pe altii ne supralicitam,prin contrazicere si confuzie. S-ar parea ca nu este lucru prea sa spui si sa regasesti crezul crestin,dupa doua mii de ani de dogmatica si de teologie. Si priviti ca lucrurile stau intocmai dimpotriva! Era mai clar acum cincisute de ani,ce este crestinism si ce este paganism,decat AZI,IN PREZIUA- PROBABIL- A UNEI NOI AMESTECARI A LIMBILOR!
    Stiam odinioara ca,Evanghelia Mantuitorului creaza pe pamant un stat sufletesc nou,o legatura universala intre fiii lui Adam,mai presus de continente,de imparatii si de diversitatea neamurilor. Dumnezeirea operei Lui Dumnezeu Fiul se recunostea mai ales prin aceea ca ADUNA,IN LEGATURA SUPRAPAMANTEASCA A IUBIRII CRESTINE,PE OAMENII TUTUROR LATITUDINILOR SI AI TUTUROR SEMINTIILOR. A FI URMASUL SI DEVOTATUL MISTERULUI CRESTIN, INSEMNA IN PRIMUL RAND SA FII O CREATURA NOUA,ORICARE TI-AR FI FOST,MAI INAINTE,SPITA NEAMULUI SI PATRIA PAMANTEASCA. SFANTUL ENTUZIASM DE ODINIOARA FACEA DIN CONDITIILE SOCIALE,DIN FAMILIILE PAMANTULUI SI DIN IMPREJURARILE NASTERII, NISTE SIMPLE TREPTE PESTE CARE CALCAI TOT MAI SUS,CA SA TE APROPII DE MISTICA UNIFICARE INTRU HRISTOS-DOMNUL.
    Ce-a mai ramas din acest crestinism clasic,unic valabil si adevarat,din veac si pana-n veac? … Am inceput sa tragem de el,ca de o plapuma,ca sa acoperim,pretentiosi si brutali,egoismele nationale si camuflatele noastre ambitii pamantesti! Am inceput sa proclamam( ca acel absurd personaj din Evanghelie) ca-L vrem pe HRISTOS stapan,cu conditia ca El sa Se faca Judecator intre noi si fratele nostru si sa ne imparta mosia mostenita de la parinti! L-am pogorat pe Domnul in praful si in noroiul de care El a vrut sa ne izbaveasca! L-am facut pandarul tarinei si solidar cu patimile noastre! Iata cum am ajuns sa ametim inima crestina si sa falsificam dumnezeiescul mesaj! (Gala Galaction-Ziua Domnului,1958).
    Frate Gabriel, Hristos vrea sa ne atraga pe toti in campul Luminii Lui si nici unul din cei departati de Dumnezeu sa nu se piarda,pana Il va cunoaste pe Iisus. Atentie,aceasta insa prin liberul consimtamant,prin indemnul nesilit al inimii,fiindca orice transformare adevarata si statornica nu vine din ,,afara”, ci ,,dinauntru”, din inima innoita si sfintita de legamantul sfant. In Oastea Domnului vine cine vrea,si cand vrea,si cand poate; dar nu ramane decat acel care poate ca ea… chiar ,,ispititi fiind”… Dumnezeu sa ne ierte pe toti,si …sa fim convinsi ca Domnul Dumnezeu,Care a ingaduit ca neghina sa ramana pana la seceris cu graul,ii rabda si pe cei ,,necredinciosi” cu nadejdea ca,pana la seceris sau pana la moarte,multi dintre ei se vor preface din neghina in grau si vor ajunge si ei in granarul Domnului ( Mt 25,46).
    Slavit sa fie Domnul !

  36. Dragii mei fratii.
    Va scriu aceste randuri fara sa indreptatesc pe nimeni si totusi pe toti.
    In primul rand vreau sa multumesc Domnului pentru voi toti ca mi-ati facut o mare bucurie prin faptul ca desi nu sunteti de acceasi parere va spuneti frati, asta este un secret pe care nu-l afla doar copii. Invatati pe fratii de alte varste decat tinerii ca indiferent de parere ei trebuie sa se numeasca si considere frati ai aceluiasi Tata.

    Ideea de adunare de tineret face parte din obisnuitul mod de partasie al fratilor tineri (nu al tinerilor de diferite varste – ci al fratilor tineri din toata tara si toate adunarile).

    Traind intr-o lume care mereu obliga la globalizarea spiritul de a fi non-comformist se manifesta involuntar. De aceea ar fi bine ca dorinta noastra si felul nostru chiar bazat pe argumente sa devina o invitatie la vointa ficaruia (Daca voieste cineva sa-si ia crucea si sa Ma urmeze… spune Invatatorul – Bland si Smerit cu inima). Faceti ca totul sa nu fie o povara sau o obligatie sau chiar exclusivitate in final. In ce costum popular sa mai incap eu care sunt de 3 ori mai gras, deci daca as veni as parea ca va ignor dorinta sau sfidez fratietatea… si poate nimeni nu ar realiza durerea inimii mele ca nu am posibilitate…incercati sa invatati si sa intelegeti complexitatea comunicarii.

    Dragilor, noi nu trebuie sa ne intarim parerile dorintele si nimic intr-o Lucrare a Domnului cu exemple personale sau pareri ale bunicilor si cu atat mai mult cu presupuneri ci totul bazat pe Adevar care vine de la Mantuitorul Isus Hristosul. Sa ma explic: eu unul nu am citit nicaieri in scrierile Parintelui Iosif de « visul » ca « Oastea Domnului cea luptătoare mărşăluind pe Calea Victoriei ».
    Da Parintele a inteles necesitatea de a muta centrul Oastei la Bucuresti cu gandul ca daca va fi cucerita capitala va fi toata tara. Un adevar pe jumatate este mai periculos decat o minciuna intreaga.
    Un singur vis a avut Parintele « Nu vreau sa stiu altceva intre voi decat pe ISUS Hristos si pe EL rastignit… »
    Ma rog si eu ca fr. Petrica Giurgi find de la tara si in special dupa atatia ani departe suntem mai patetici, vaziandu-va in haine nationale eu nu as putea decat sa fiu fericit.

    Si totusi daca unul rautacios chiar « frate » ortodox fiind, va intreaba care « Oaste sunteti voi? » ce o sa raspundeti? Sibiu nu Sime … Aici ma bucur ca anuntul a fost fara restrictii dar va intreb organizarea s-a gandit sa cuprinda si ceilalti frati mai cu cordeluta? Ei aici ar lucra bine portul popular. Cautati sa strangeti toate valorile. Cautati castigul Domnului nu satisfactia parerilor personale fie ele si de grup dar nefondate pe Bucuria Domnului Isus –Dragoste, Pace si Unitate.

    Ma rog ramane vesnica intrebarea de care crestinatatea uita aici pe pamant « Unde este fratele tau? » Nimeni sa nu se insele, Dumnezeu o pune mereu chiar daca noi suntem surzi va fi repetata la judecata cu Glas de Tunet.

    Frate Pavel Dimitriu ramai singurul care te duci la izvor – tare m-ai mangaiat. Da fratilor tineri daca vorbiti de « Ce este Oastea Domnului ? » citati intocmai si numai cuvintele Parintelui uitativa la fr. Traian care nu-si permite sa nu citeze pe Parintele in definirea Oastei. Afirmatii de felul « confirmat şi reactualizat hotărârile Botezului în Hristos Mântuitorul prin Taina Pocăinţei în Oastea Domnului Iisus » exlude naiv « Nasterea din Nou » marturisire pentru care s-au dat ani de suferinti si vieti incepand cu a scumpului Mantuitor.

    Iertati-ma ca am intervenit, eu inca cred ca ideea de frate garanteaza si dreptul si obligatia la a ne sfatui.

    Orice gand de a Slavii si lauda curat pe Domnul nostru ISUS nu poate fi rau asa ca Bun Gand. Doar nu faceti nimic agresiv ori ostentativ ca cei din jur sa se simta agresati sau altfel. Traiti ca Domnul sa fiti doriti nu suportati sau tolerati.
    Domul cu voi cu toti!

    Slavit Sa Fie Domnul!
    Cu drag si dor fr. Nicu

    • Slăvit să fie Domnul frate Nicu!

      Invitaţia pentru Adunarea de tineret de la Bucureşti este adresată tuturor. Poate s-a înţeles greşit şi cerem iertare: portul naţional desigur că nu este obligatotiu, dar o aspiraţie pe care ne-ar face plăcere s-o vedem împlinită.

      Despre împlinirea dorinţei Părintelui Iosif de a vedea frăţietatea Oastea Domnului pe Calea Victoriei, eu personal îmi amintesc că am citit de mult undeva despre asta, altfel nu ne rămânea ca ideie şi nici nu puteam s-o cităm. Cu siguranţă voi reveni cu referinţa exactă, de asemeni rog pe fraţi mai proaspeţi de memorie să ne ajute.

      Iar afirmatii de felul «confirmat şi reactualizat hotărârile Botezului în Hristos Mântuitorul prin Taina Pocăinţei în Oastea Domnului Iisus» nu au avut deloc dorinţa de a “exlude naiv” «Nasterea din Nou», dimpotrivă au dorit că să tempereze şi să concilieze exclusivitatea fraţilor care cred că numai Taina Sf. Botez sau numai Taina Pocăinţei ar fi, în interpretarea fiecăruia, Naşterea de Sus, Naşterea din Dumnezeu, Naşterea din Nou.

      Dacă mai este nevoie, vă asigurăm de gândul şi dorinţa curată, fără agresivitate şi fără nimic spectacular şi ostentativ. Ar trebui să fie o Sărbătoare a tinereţii în Hristos Domnului. Veniţi să ne bucurăm de binecuvântarea lui Dumnezeu! Cum am scris mai sus: cu sau fără portul naţional. 🙂

      Slăvit să fie Domnul!

  37. Dragi frați, slăvit să fie Domnul.

    Vă spun cu inima deschisă că Bucureștiul vă așteaptă pe fiecare cu bucurie și cu emoție. De mult ne dorim o adunare mare aici, iată că Domnul ne-a ascultat rugăciunile. Veniți oricum, cu sau fără port național. Dacă cineva are pe suflet să îl poarte, să îl poarte atunci cu bucurie și cu mulțumire pentru locul în care ne-a lăsat Domnul, iar dacă cineva se smintește, să nu îl poarte. Să nu veniți cu duh de ceartă ci haideți să ne curățăm inimile în fața Domnului. Rugați-vă ca Domnul Dumnezeu să ne dea binecuvântarea lui.
    Amin.

  38. ,,…iar daca cineva se sminteste,sa nu il poarte …???”
    Imi place sa cred ca e o greseala de exprimare… Mi-am recitit si eu interventia mea si am vazut ca am ceva greseli; probabil ,m-am conectat cu telefonul cu fratiile voastre si fiind intr-un spatiu mai ,,restrans”, neavand pagina ,,intreaga” in fata ochilor,mi-am trimis mesajul nerabdator,trist dar bucuros,pe de alta ,,parte” ca in pribegie fiind (Roma),pot avea partasie cu FRATII MEI ! Dupa ce mi-am vazut greselile, am avut si bucuria sa observ, ca in OASTEA DOMNULUI AVEM FRATI, care prin forta si inteligenta lor de a se exprima si aseza gandurile pe ,,hartie” ar intrece pe multi profesori de romana, din Tara si…de ,,peste hotare” ! Si…l-am asezat pe Sebastian ,,langa” Emi…si mi-am zis in mine insumi: tinerii acestia sant o forta si individual, dar impreuna ar putea ajunge mult mai departe…pana la acel nivel de Lucrare impreuna de care aminteste Fr.Traian: ,,noi nu trebuie sa formam numai indivizi desavarsiti, ci trebuie sa-i indreptam MULT MAI SUS, LA NIVELUL INALT SI ALTRUIST A LUCRULUI SI LUPTEI IMPREUNA !”
    Preaiubiti frati si preaiubite surori, pana la Marea Sarbatoare, propun sa meditam cu totii la cuvintele PREAIUBITULUI NOSTRU FRATE TRAIAN DORZ, din CANTAREA GOLGOTEI; ,, O,GOLGOTA, CANTARE DE SANGE SI DE LACRIMI, cate suflete s-au tarat spre tine…presarand cu jertfa si cu sange,fiecare urma a Lui Dumnezeu,Care Te-a urcat intai, lasandu-ne si ,,noua” Calea ta cea stramta,ca o scara de aur cu capatul celalalt in Cer… O,GOLGOTA unde si eu dus de mana de acela care mi-a fost si mi-a ramas ,PARINTELE IOSIF TRIFA, mai scump decat 10 000 ( zece mii) de invatatori, M-AM PRABUSIT, ca un om vechi,si M-AM RIDICAT PANA …IN GENUNCHI, ca un om nou… Aceasta fiind, SINGURA STARE, DIN CARE POT SA TE CANT,SA TE LAUD…SI SINGURA STARE DIN CARE POT SA TE MERIT !”
    SLAVIT SA FIE DOMNUL !

  39. Slavit sa fie in Veci frate Sorin!
    Ma bucur de intarirea gandului curat ce va inflacareaza dorinta.
    Eu nu am vrut sa critic nimic doar sa atrag atentia ca nu trebuie sa dam nici un loc altor cuvinte care sa descrie crezul si tinta noastra. Chiar daca ele sunt folosite destul de frecvent in cotidianul duhovnicesc ce ne inconjoara. Ele ii privesc caracterizeaza si explica pe cei ce le folosesc. Sf. Apostol Pavel spune caci chiar el insusi daca ar vestii o alta evanghelie (cale de mantuire) sa nu fie crezut sa nu i se ia in considerare. Sf. Apostol Iacov spune ca multe cai par bune dar in final ele duc la moarte… Eu cred caci cu privire la Adevar al Oastei Domnului s-a spus destul si de suflete care si-au probat verticalitatea umana cat si conditia umana a sfinteniei.
    Ce ne ramane noua?
    Cum sa va spun; in familie se intampla ca fratii sa se certe ba mai rau dar daca cineva da in fratele tau cu care tu te-ai certat „vai de el”. Ei cam asa sunt eu, o daca a-ti sti pe cati ii mustru ba chir sunt suparat in mintea mea, dar cand ii vad pe internet in adunari ii iert si iubesc.
    Noi suntem o familie care mergem pe calea cea mai buna si dreapta pentru noi Paritele Iosif zicea ce cale dreapta ne-a dat noua Domnul … pe ce cai intortochiate si-au gasit altii mantuirea…). Daca cineva considera ca vrea sa mearga alaturi de noi bine, dar cum ziceau fratii fara mofturi.
    Ei revenind la familie, m-a interesat mereu si ma intereseaza cum merge „Vestirea Domului” bucuriile fratesti daca sunt bucurii sau numai intalniri in care in loc sa ne facem mai buni ne facem mai rai- cum zice Sf. AP. Pavel. Constat ca multi frati se apuca sa intre in prelegeri teologice, nu pot sa spun ca unii chir si stiu, poate ca au studii teologice sau citesc mult.
    Fratilor oamenii, poporul nostru nu de teologie duce lipsa ci de model de viata. Fratii i-mi spun caci chir mari fete bisericesti le-au spus : Noi am venit aici sa vedem cine sunteti? Nu sa ascultam prelegeri teologice.
    Noi suntem robii modelelor. Statura Domnului Isus pare un ideal fara izbanda pentru omenire, o vegeere intristata care aduce somnul ca si Apostolii in Getismani. Daca Oastea a avut si mai are sfinti este ca modelele incepand cu Parintele Iosif si ranile Mantuitorului prin suferintele inaintasilor ne-au dat posibilitate sa punem degetul ca Toma.
    Fratilor tineri ramaneti la marturisirea Domnului Isus. Spune cum ai aflat tu Pe Domnul in aceasta lucrare. In ce sens s-a schimbat viata ta. Cum birui tu viata impreuna cu fratii. Drumul stre Canan este un drum fara intoarcere care nu este marcat cu flori ba chir cu spini, primejdii si talhari. De aceea ai nevoie de cei mai buni insotitori- fratii, ca sa te ridice si apere.
    Aratati lumii ca este o alternativa de viata. Viata fratietatii Oastei Domnului. Biserica Ortodoxa ar trebuii sa fie mandra ca Oastea a dovedit ca si in ea se poate traii pocait adica pocainta ca Har in urma Jertfei Domului Isus. Semenii au nevoie sa vada ca desii „ispititi la fel” se poate biruii prin Isus ca fii Nascuti din Nou.
    Marturia hotararii voaste de a lasa lumea. Puterea de a parasii pacatul. Viata frumoasa traita in familie crestina apartinatoare Ostei fac mai mult ca orice predica teologica. Cantarea din inimi tinere face sa vibreze nu numai lumea ci sunt sigur ca Dumnezeul Slavei.
    Am vrut doar cateva framantari si observatii care nu sunt doar personale sa le pun in fata fratiilor voaste. Daca crestinismul actual este in criza este ca crestinul de astazi nu se simte util. Face-ti loc tuturor fratilor. Mustratii dar apoi iertatii ca sa aiba parte de mantuire –Sf. Ap. Pavel. (Credinta lucreaza prin dragoste) Domnul nu se bucura ca tu mergi cu bratul incarcat la altar iar fratele tau nu are nimic de dus, gandestete la asta, imparte cu el ba chiar dai lui mai mult ca Domnul te stie cum ai strans si daca nul duci tu ca nu cumva sa ramai cu rasplata oamenilor.
    Folositi-va de toti fratii care au daruri ca Lucrul Domnului sa propaseasca.
    Bunul nosru Domn sa va dea Binecuvantarea Sa, calauzire si bucurie in tot ce faceti!
    Astept cu nerabdare sa va vad la lucu!
    Cu mult drag si dor fr.Nicu

  40. ,,Eu ma gandesc la Fapre 4,18, cand apostolilor Petru si Ioan li s-a poruncit “sa nu mai vorbeasca si sa nu mai invete in nici un chip pe oameni in Numele Lui Iisus”. Sa vorbeasca despre orice altceva,numai de Iisus nu. Dar Apostolii au raspuns ca ” noi trebuie sa ascultam mai mult de Dumnezeu decat de oameni”. (Fapte 5,29)
    Precum se vede,atacul lui satana era si pe atunci tot la fel ca si cel de azi. Cu Iisus cel Rastignit,Oastea a devenit o putere. Si tocmai pentru asta este ,,pandita” din multe parti,pentru multe scopuri si interese.
    Dar PRIMEJDIA CEA MARE,DE A-L PIERDE PE IISUS CEL RASTIGNIT,INCA NU ESTE ASTA CARE VINE DIN AFARA. O MAI MARE PRIMEJDIE ESTE CEA CARE VINE DINAUNTRUL OASTEI. E primejdia ,,ciocanelor”. E ISPITA DE A NE POMENI,UNA-DOUA,CA NE LIPSESTE IISUS CEL RASTIGNIT din adunarile noastre.
    Se tin “” adunari “” mari ale Oastei,in care nu se vorbeste nimic despre Jertfa Crucii. Li se vorbeste ostasilor ,,despre toate”- numai de Iisus Iisus Cel Rastignit, nu. Ostasii asteapta fulgerari duhovnicesti,asteapta foc ceresc- si li se dau alte lucruri,CARE NU HRANESC SI NU RAMAN…
    …Este o primejdie si mai mare decat ACEEA DE A-L PIERDE PE IISUS CEL RASTIGNIT DINAUNTRUL OASTEI,DIN ADUNAREA OASTEI: ESTE PRIMEJDIA DE A-L PIERDE PE IISUS CEL RASTIGNIT dinauntrul nostru,din inima noastra. Aceasta este primejdia cea adevarata .Daca este vorba de o primejdie pentru Oaste,aceasta este una singura: SA NU-L PIERDEM PE IISUS CEL RASTIGNIT DIN INIMA NOASTRA, DIN VIATA NOASTRA…
    Ap. Pavel avea o singura grija pentru fratii lui: sa nu-L piarda fratii pe Iisus Cel Rastignit. Sa nu piarda Duhul si sa ramana litera.
    Stapanit de grija asta ,strig si eu pe fratii mei: Frati ostasi! Straja pentru Iisus Cel Rastignit ! Straja sa nu•L pierdem pe Iisus Cel Rastignit dinauntrul nostru si dinauntrul Oastei !…
    Multi dintre copilasii Oastei- furati de ispita trufiei- s-au ridicat de la picioarele Crucii si cauta azi ” scaune de marire”. SI MULTI S-AU RACIT SI AU PIERDUT DRAGOSTEA DINTAI !

    FRATII MEI,INAPOI,LA PICIOARELE CRUCII ! IN GENUNCHI CU TOTII LA PICIOARELE CRUCII. CU TOTII STRANSI IN JURUL CRUCII- ACEASTA ESTE OASTEA DOMNULUI. PLANGAND LA PICIOARELE CRUCII- ACESTA ESTE LOCUL NOSTRU IN OASTEA DOMNULUI. PUTEREA OASTEI ESTE IISUS CEL RASTIGNIT. PANA IL AVEM PE EL INTRE NOI, AVEM TOTUL. CAND L-AM PIERDUT PE EL ,AM PIERDUT TOTUL ! ”
    ISTORIA UNEI JERTFE-vol.I-pagina 341

  41. ,,O mie de limbi de foc dacă aş avea şi un cuvânt ca răsunetul vântului celui mai puternic, nu v-aş spune altceva acum, fraţii mei, în faţa cumplitului prăpăd care vine, decât; fra’ilor, strângeţi-vă, uniţi-vă, contopiţi-vă întreolaltă!

    Lăsaţi încredinţările străine şi dezbinările, lăsaţi ambiţiile fireşti, lăsaţi tot ce v-a împrăştiat – şi strângeţi-vă laolaltă cu fraţii voştri, cu învăţătura voastră în dragostea dintâi.

    Aceasta este adevărata poruncă a lui Dumnezeu.
    Aceasta este voia lui Hristos.
    Aceasta este dovada Duhului Sfânt.
    O, Marele nostru Dumnezeu, te rugăm ajută-ne să fim aşa! (Traian Dorz, Lupta cea bună, pag. 138)

  42. Da interesant subiect -macar asa ca un argument parfumat!… Poate cineva intui cum s-ar aseza Cruciulita Oastei,pe un costum cu papion,un costum cu cravata,pe un costum fara cravata pe un plovar oarecare,pe un cojoc,pe o rochie obisnuita,sau pe un costum national? De dorit ar fi cstumul national purtat cu respect,mandrie sfanta,si smerenie! Si-apoi altii vazand asemenea oameni, VOR DORI IN MOD SIGUR SA SFINTEASCA SI SA SUSTINA PORTUL NATIONAL!…

  43. Zilele trecute am primit acest mesaj şi cred că e un mare adevăr în aceste cuvinte: “Cuvântul este darul lui Dumnezeu, de care va trebui să dăm odată socoteală.Prin intermediul lui un suflet vine în contact cu altul şi cu ajutorul lui, se “cunosc” oamenii. Nu avem, deci, dreptul să ne afundăm în tăcere, nici să uităm că fiecare cuvânt rostit are o greutate, iar în faţa lui Dumnezeu va fi cântărit.” Slăvit să fie Domnul!

  44. Depinde Alex! Tacerea boala,tacerea refugiu,tacerea razbunare,tacerea ca si lectie,tacerea ca si exercitiu,tacerea sansa regasirii interioare a celui ce sunt sau ce nu sunt pa pamant,tacerea ca si vorbe etc… Tacerea aceste necuvinte!? Tacerea ascultarii smerite. Tacerea ca forta in munca… Oricum adancul si innaltul tacerii raman pentru multi si pentru mult timp un teren inca neexplorat. Personal raman la <Necuvintele tacerii mele!…

  45. Domnul zisese lui Avram: Ieşi din ţara ta, din rudenia ta, şi din casa tatălui tău, şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta.
    Voi face din tine un neam mare, şi te voi binecuvînta; îţi voi face un nume mare, şi vei fi o binecuvîntare.
    Geneza 12. 1,2

  46. care este tema acestei adunari?

    • Tema şi programul complet al adunării vor fi anunţate cît de curînd.

      Slăvit să fie Domnul!

  47. Daca nu am costum popular si,nici nu as dorii sa vin in costum popular ptr ca nu-mi surade ideea ,voi fii primit?Daca da unde voi fii “aruncat” de privirile osanditoare ale celor care s-au “conformat” acestei idei nastrusnice a vreunui frate ?Cum pot venii sa pot sa ma bucur si eu cu fratii sa primesc si eu Cuvantul Domnului IIsus?Pot venii cu pantofi sau adidasi ?Ca opinci nu am.Daca vin cu pantofi nu cumva voi fii considerat sectar?Ca si “itari” =pantaloni ,ce sa folosesc?Pot venii in veluri sau in pantaloni la dunga? Daca voi fii considerat un sectar?Ca si camasa ,ce pot folosii daca nu am “ie” sau cum ai spune?Tricoul este bun?Rog organizatorii sa-mi raspunda dar mai cu blandete ca celorlalti. Inteleg sa impui un mod de a fii “imbracat traditional “,din punct de vedere sufletesc care, se va rasfrange intr-un mod de imbracare decenta si in exterior,asta nu inseamna “desantat”cum au spus altii mai sus.Initiativa nu o consider una rea dar modul cum ati condus discutiile consider ca au facut mult rau sufletesc anumitor frati care poate sunt mai noi in adunare. Vreau sa stiu cine va da dreptul sa loviti atata de dur in fratii vostrii? Parintele Iosiv?Fratele Train?fratele Ioan Marinii? Sau…mai ales …Hristos?ca unii dintre dumneavoastra sunteti si slujitori in altar daca nu ma insel.Oastea trebuie sa ramana aceeasi ca pe vremea parintelui Iosiv in ceea ce priveste invatatura dar in nici una din cartile parintelui Iosiv sau ale fratelui Traian nu este specificat ca in costum popular ? Oare nu cumva vreti sa indreaptati Oastea catre formalismul de care se temea parintele Iosiv?De ce dati un caracter obligatoriu acestei initiative frumoase ptr.ca asta reese din ce au scris cei care sunt in favoarea ei ?Sunt convins ca daca inaintasii nostrii ar fii trait ar fii venit la adunare cu ce ar fii avut; parintele Iosiv in reverenda cusuta dupa sfasierea nedreapta iar fr. Traian in haine simple pentru ca a iubit modestia si saracia si a si avut-o.Oare dorinta de revenire la “traditional”nu cumva ne imbie la revenirea si la “sfintele noastre traditii mostenite din mosi stramosi” adica practicile paganesti din care a vrut sa ne scoata parintele Iosiv?Daca asa se imbracau fratii pe vremea parintelui ,se imbracau asa pentru ca asa era portul la tara iar hainele le confectionau oamenii iar oastea era formata mai mult din oameni sinceri si simplii ,acum lucrurile nu mai stau asa portul popular a disparut dintre noi insa cine vrea sa-l pastreze viu nu are decat.Dar cei care nu au costum popular si ar vrea sa-l poarte sa vina cum pot ,insa cei care nu sunt de acord sa vina asa nu-i mai criticati sii insultati atata. Urat din partea unor ostasi sa vorbeasca si sa insulte ca mai sus. Nu va ganditi ca aceste comentarii le pot citii o lume-ntreaga?Ce vor spune?Cred ca vor spune asa:mai bine la neoprotestanti ptr.ca ei ni-L aduc pe Hristos fara prea multe pretentii de natura formalista.Cei rau intentionati sa nu inteleaga ca ma refer la imbracamintea cuviincioasa din scrierile inaintasilor nostrii si pe care trebuie sa le urmam.

    • Frate Emanuel o să încerc să fiu blând în răspunsul meu.

      În primul rând, citind cu atenţie articolul de mai sus, ai fi descoperit destul de uşor că e vorba de o propunere, o dorinţă, nicidecum o ţinută obligatorie. Ar fi fost absurd să pretindem asta. Mai mult, singura ţinută obligatorie ar fi… cea de bun simţ şi decentă, pe care oricum trebuie s-o avem când venim la întîlnirea cu fraţii şi (pentru cine conştientizează) cu Domnul.

      Am văzut comentariile tale şi la alte postări. Te asigur că nici unul dintre fraţii editori pe acest site nu-şi doreşte “să lovească […] dur în fraţii”. În orice caz, nu de asta suntem aici. Dimpotrivă, cred că ne-am asumat o resposabilitatea, uneori prea mare pentru puţina noastră duhovnicie, şi fiind în ochii tuturor, cu strângere de inimă, ne căutăm cuvintele cele mai potrivite ca să nu dărîmăm uşor ceea ce ne străduim să zidim cu destulă greutate şi jertfă zilnică.

      Desigur, sunt destule cazuri, când exprimările folosite de comentatori sunt greoaie, incoerente, impertinente şi cu destule greşeli gramaticale, uneori elementare. Un frate propunea zilele trecute să închidem comentariile. După umila mea părerea ar fi o pierdere. Nu pentru cazurile enumerate mai sus, dar pentru… interactivitatea cu cititorii. Nu e neaparat nevoie să fim cu toţii de acord şi o dezbatere serioasă şi sănătoasă ne dă posibilitatea să ne explicăm.

      Ar mai fi un lucru. Mediocritatea în general lasă un gust amar. Dar poate fi şi un exemplu de (ne)urmat: aşa nu!

  48. cei care veti citii apasati butonul Comentarii mai noi din subsolul paginii

  49. Multumesc frate Sorin, ca totusi, nu ai judecat lucrurile cu partinire.Am recitit cu mai mare atentie articolul de chemare si ,am dedus ca nu are un caracter OBLIGATORIU, fapt scos in evidenta prin cuvantul:CREDEM CA…-de la inceputul unei fraze. La fel cum scria un frate intr-un comentariu ,Oastea sufera de mari scindari (pe care le anticipase si parintele Iosiv) asta datorita diverselor duhuri care au patruns in adunare ,prin anumiti frati cu tot felul de interese personale .Noi trebuie sa pastram “DUHUL OASTEI”si, de aceea ma doare sufletul de adunarea Oastel Domnului cand vad ca noi toti nu ne ridicam la standardele pe care le doreste Hristos ,in primul rand, iar apoi inaintasii nostrii si, de aceea privesc cu scepticism orice idee noua,ca nu cumva sa contribuie in vreun fel si mai mult la daramarea a ceea ce s-a zidit cu multa munca si lacrimi. Pentru toti cei care au vor citii comentariul acesta si,vor mai scrie comentariul lor ,doresc si va rog in Numele Lui Hristos: cititi(documentati-va) cu mare atentie inainte de a face o afirmatie(un comentariu),fiti seriosi si nepartinitori in ceea ce postati pentru a evita “tavalirea prin mocirla vorbelor (comentariilor) usuratice si neziditoare”.Mai bine am scrie ceva ziditor.

  50. Slavit sa fie Domnul!
    Apreciez ideea, dar nu cred, dupa parerea mea, ca e potrivita pentru Bucuresti… poate ar fi prins bine intr-o cu totul alta locatie…sper sa fiu inteles de ce spun asta.
    Parerea mea e ca NU trebuie sa facem parada de costume nationale pentru ca tinde sa semene a…parada, ori noi cu siguranta nu vrem sa fie asta. Tinuta aceasta in mod sigur nu e obligatorie, a fost o idee doar. Vom vedea rezultatele, totul vrem sa fie spre slava lui Dumnezeu…

  51. stiti…am pornit cu ideea ca nu e potrivit de ce…pentru ca in Bucuresti au loc adesea, cu diverse ocazii, manifestari de costume nationale….stim cu totii ce fel…concerte, expozitii etc. Nu am vrea prin aceasta ca cei din afara Oastei sa se simta marginalizati si exclusi astfel…odata vom raspunde in fata Judecatii pentru toate ideile noastre… imi cer iertare daca am gresit cu ceva, asta e parerea mea ca unul care am cativa ani de stat in Bucuresti si am prins cat de cat perceptia generala cu privire la manifestari…fapt pentru care dupa cum ati aflat deja poate, anul acesta s-a renuntat la mars

  52. În veci Amin Theodor!…am citit şi am încercat să înţeleg fiecare cuvânt ce l-ai spus şi aşa este, îmi dau seama că în felul acesta ar putea lua înfăţişare toată această manifestaţie.

    Dar vezi… oricât ne-am zbate noi ca oameni, suntem neputincioşi, eu unul mă simt atât de slab şi nepregătit ca să pun umărul la un gând bun să ajungă la sfârşit. Chiar şi răspunsul pe care încerc să-l creionez, mă simt că nu sunt în măsură să-l dau…şi nu că s-ar cere un răspuns neapărat, şi nici că vreau să susţin neapărat acest îndemn, ci pentru că în felul acesta niciodată nu se face nimic niciodată, din toate direcţiile simţi că eşti îndemnat că cel mai bine te simţi când nu faci nimic, când nu te implici cu nimic…

    Toată această organizare nu ar avea nici un rost dacă ar fi de faţadă, aşa cum spune fratele Petru Giurgi în postarea sa: “atunci când el este purtat de suflete care nu se ruşinează de el, pentru că l-au purtat cu smerenie şi cinste cei dinaintea noastră (pe care i-am cam uitat!…)”

    Aceasta a fost o propunere gândind la ceea ce spunea fratele, să ne amintim şi-n felul aceştia de cei din naintea noastră…pentru că adesea prea uşor ne manifestăm cu lucruri care nu ne fac cinste, iar cu un astfel de lucru de ce să nu se poată?…prea repede înăbuşim lucrurile care au o adevărată încărcătură de învemne, şi prea le lăsăm pe cele “în voia sorţii” sau fireşti…

    Lucrurile de genul acesta nu se fac cu planuri, cu insistenţe, cu a ne organiza în parade în cazul nostru, ci se fac cu inima, dacă simţi lucrurile nimic nu e fals şi nelalocul lui…

    Ceea ce ştiu sigur e că a fost un gând bun, pornit din nişte inimi sincere care nu au făcut altceva decât să viseze la o simplitate şi o stare pe care se credea posibilă, dar dacă e să gândesc şi eu din perspectiva care o spui, nu este realizabilă, pentru că reduc totul la om… Dar aş vrea să cred că Dumnezeu poate face ceea ce noi nu putem!

    Că poate nu s-a găsit forma cea mai bună de expunere al acestui gând, s-a recunoscut… Şi da, e vina noastră pentru că încă nu ne pricepem să facem totul mai bine, să lucrăm mai mult…nu doar să spunem păreri, şi să se vadă şi mai mult roadele lucrului, prin ascultarea şi înţelegerea cu fraţii, prin ţinerea legăturii, prin înlăturarea bănuielilor fireşti…

    Aceste gânduri ar putea lua rolul temelor pentru acasă ce le dă profesorul, nu tema în sine, nu problema în sine e inportantă cu câte mere are Ana şi câte trebuie să dea, ci învăţătura pe care o tragem de-acolo!

    De aceea sincer îţi spun, cu cât am căutat mai mult răspunsuri, cu atât mi-am dat mai mult seama de necesitatea întoarcerii la simplitate! Deci nu la portul naţional de care foarte mulţi se poticnesc, ci la simplitate, la Ideea de om simplu, om frumos!

    Motive să nu facem acest lucru sunt şi vor fi întotdeauna când se va încerca să se facă ceva! Arată-mi un lucru bun care să se facă şi să nu se găsească în ziua de azi atâtea interpretări şi reinterpretări…Câte gânduri bune se sfârşesc astfel, sau nu ajung la o finalitate din pricina acestui mod de a gândi… e adevărat că se cere şlefuit… dar sâmburele multor gânduri ce sfârşesc cred că este bun…

    Cred că de fapt ne şi este greu celor mai mulţi să facem efortul să înţelegem de ce e important,de aceea pare respingător. Nu costumul cum am mai sus, ci ideea, gândul de unitate, simplitate, naturaleţe… sunt esenţiale şi ni le-am pierdut; toate scrise îngroşat, nu aici, ci în inimile noastre! Asta ar trebui să ne motiveze.

    …simt cum libertatea de exprimare, democraţia sau tot acest val de păreri, opinii, argumente şi contra-argumente, ne separă de fapt tot mai mult în gânduri şi indivizi tot mai separaţi!
    Deşi cu atâtea mijloace tehnice de a fi apropiaţi unii cu alţii, maşini, telefoane, net şi toate care ar trebui să ne facă să fim apropiaţi…toate ne sunt şi mai în zadar…poate doar încercările ne vor mai face vre-odată să fim una…

  53. “… Ajută-mă să știu cu Tu dorești să fiu,
    cum să vorbesc și cum să tac, ca voia Ta s-o fac. …”

  54. “… Ajută-mă să știu cum Tu dorești să fiu,
    cum să vorbesc și cum să tac, ca voia Ta s-o fac. …”

  55. Iubiti frati, iubite surori,
    Slavit sa fie Domnul!
    Va rog sa luati aminte la un amanunt deloc lipsit de importanta:
    Costumul popular romanesc in care erau imbracati ostasii Domnului in Adunarile din vechime era chiar imbracamintea de zi cu zi a romanului. A celui de la sat, desigur, pentru ca oraseanul venea in costumul sau de “targovet”. Astazi, insa, portul popular romanesc este doar o piesa de muzeu, care nu poate reinvia trairea pierduta a urmasilor nevrednici, ci doar poate mima cele dinafara ale sfintilor nostri inaintasi.
    Post cu folos sufletesc si trupesc va doresc tuturor!

  56. Scumpii nostri frati si surori, Slavit sa fie Domnul!

    La inceput, cand ideea costumelor populare era doar vorba, doar gand, m-am bucurat foarte mult in sufletul meu, pentru ca vom putea trai oarecum, sentimente si momente unice pentru noi toti, ca si Oaste a Domnului.
    Dar după cum se ştie, la un gand bun nu se poate sa nu se gaseasca cineva , care sa nu-i puna piedici pentru infaptuirea acestuia.

    Urmarind postarile fratiilor voastre, unele m-au incurajat…altele m-au intristat.
    La un moment dat m-am gandit sa renunt la a mai veni in costum popular , ca ce va zice unl sau altul, ca ma dau in spectacol….
    DAR…. noi,familia noastra vrem sa venim imbracati in costume populare, pentru a incerca sa ne simtim macar pentru cateva clipe in pielea fratilor ostasi, romani de altadata.

    Daca nu sunteti multumiti de aceasta ideie, va inteleg. Dar vreau sa stiti ca exista frati si surori care nu vor sa vina ca la parada, ci vor cu sufletul curat sa vina sa marturiseasca o valoare a Oastei Domnului, o valoare a poporului roman.

    Cine simte ca nu vrea sa se imbrace pentru parada sa o faca din toata inima. Cine se sminteste, sa nu se imbrace, dar îi rog nici sa nu judece pe cei ce se vor imbraca.
    Dumnezeu cunoaste motivatia si sinceritatea fiecaruia.

    Sa facem acest lucru pentru a marturisi curatia sufletului îndumnezeit, frumusetea valorilor romanesti si impreuna cu acestea – simplitatea credintei adevarate!

    Slavit sa fie Domnul!

  57. Pingback: Adunarea de Tineret pe Ţară a Oastei Domnului – 2012

  58. Ideea cu costumele populare o gasesc FOARTE BUNA. Este de mare folos sa se vada printre fratii ostasi aceste costume, chiar daca nu vor fi toti imbracati in costume nationale.
    Prin costumele nationale ne exprimam chiar de la prima vedere identitatea noastra ortodoxa, iar acest lucru este de mare importanta.
    Gresesc cei care leaga portul popular de unele traditii paganesti sau in general de lumea pacatului.

    • Pr. Mihail, Sfinţia ta eşti? Slăvit să fie Domnul şi bine ne-am întîlnit şi aici! Mi-am dat seama după adresa de e-mail.

      Te aşteptăm cu drag la Bucureşti, dacă vei putea ajunge!

  59. si ca venii vorba: Hristos a inviat!:)

  60. Nu e uşor să porţi cămaşa înaintaşilor. Poate-mi era prea largă, prea lungă, cum lungi mi s-a părut că erau şi privirile. Poate nu eram pregătit sufleteşte s-o purtăm. Dar vă mărturisesc mulţumirea că un “bun început” s-a făcut. Mai ales duhovniceşte. Data viitoare o să port cămaşa cu mai multă bucurie.

    Am fost bucuros mai mult de curajul şi dezinvoltura celorlalţi. M-am bucurat de fratele Iulciu şi familia, în frumosul port polular de pe Valea Izei, Maramureş, m-am bucurat de o soră din Moldova, care-mi spunea că a venit de acasă, pe tren, în constum popular, sub privirea mirată a călătorilor, nu ca noi, care “ne-am schimbat” acolo, m-am uitat cu mirare la opincile lui Andrei Marini şi ale lui Marius, în care eu (încă) nu m-aş vedea, m-am bucurat de fratele Daniel Matei, cel care a rostit Apostolul în biserică şi care a venit de la Roma, neuitîndu-şi portul din Bacăul natal, şi m-am întrebat cum de a ştiut o altă soră, care avea o anumită vîrstă “foarte” matură, îmbrăcată frumos ţărăneşte, de iniţiaţiva noastră a tinerilor, publicată numai aici pe internet…

    Nu cred că a fost o defilare, nici de culori vii, nici de orgoliii. Cel puţin, nu la familia noastră şi la ceilaţi fraţi cu care ne-am îmbrăţişat la sfârşit, într-un mod deosebit.

    La Rusalii, la Sibiu, cred că o să fim mai mai mulţi. Vă încurajez să începeţi să vă gândiţi la costumele populare şi să le căutaţi, să le îmbrăcaţi, să treceţi de tracul pe care l-am avut eu şi alţii, îmbrăcând pentru prima dată cămaşa înaintaşilor…

    Slăvit să fie Domnul pentru toate!

    • Multumim Lui Dumnezeu ca, datorita semantului cu lacrimi si sange al inaintasilor nostri noi, cei de astazi am ajuns sa culegem roadele acestor trude…Ca am vazut cu ochii nostri, implinirea unui vis, pentru care ei au muncit crezand in realizarea lui, convinsi fiind insa, ca ei nu-l vor vedea in trupul acesta de lut, ca Moise odinioara Tara Canaanului…Am plans de bucurie, cantand in catedrala Sfantul Spiridon cel nou, cantarile scrise in lanturi si cu lacrimi…Am privit cu nespusa bucurie, fetele luminoase si luminate, ale fratilor si surorilor, cat si a ierarhilor Bisericii noastre, in timpul Sfintei Liturghii. Am pasit cu sfiala si recunostinta, in straiele strabunilor mei, in fata Sfantului Altar pentru rostirea Apostolului, constient de nevrednicia mea si invrednicirea de care am avut parte…Am multumit Lui Dumnezeu, din toata fiinta, pentru acest eveniment unic si pentru ca mie, si noua celor de astazi, ne-a facut onoarea sa-l traim. Sigur, lipsuri avem fiecare, putem interpreta critic si critica necrutator fiecare gest in parte sau, acest eveniment in ansamblu… Suntem liberi sa o facem cum, la fel de liberi suntem sa ne rugam pentru propasirea Lucrarii Domnului, in mijlocul Bisericii si Neamului nostru. Daca noi azi ne bucuram si putem sta in fata mai marilor Bisericii si neamului cu jertfa si opera inaintasilor nostri, ne intrebam, urmasii nostri cum vor sta cu ce le lasam noi… la fel, cu fruntea sus, ca noi sau, plecata de rusine din cauza noastra?!…Iata ce cred ca ar trebui sa ne framante cel mai mult acum, dupa atatia ani de nerodire in libertate…Cu frateasca dragoste Daniel Matei.

  61. Pingback: La Adunarea de Rusalii în costume naționale

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!